Pentru încetarea influenței Bisericii Ortodoxe Române în educație

Quoted post


Musafir

#209

2015-03-04 16:16

Oamenii au evoluat, Biserica a ramas la fel. Biserica are tot interesul sa tina oamenii inapoiati.

Raspunsuri


Musafir

#211 Re:

2015-03-04 21:33:22

#209: -  

„ Peste toate, vă îndemn să priviţi în ţările occidentale care L-au izgonit pe Dumnezeu din viaţa lor: or fi ele mai prospere economic, dar, din punct de vedere spiritual, trăiesc o moarte evidentă.

Și atunci ne amintim de spusele Mântuitorului Hristos: „ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?”.

De aceea ora de religie în şcoli nu reprezintă o dorinţă utopică a Bisericii, ci o necesitate, nu doar de ordin religios, ci şi social, etic şi chiar istoric.

Am citit multe luări de poziţie referitoare la încercarea filistină a celor ce au declarat război lui Dumnezeu în propria viaţă, iar acum caută cu orice preţ să extindă această luptă în întreaga societate românească, de a-L izgoni pe Domnul din educaţia şcolarilor. Nu am crezut niciodată că simpla frustrare a unor români care vieţuiesc în bejenie faţă de valorile spirituale ale neamului lor ar fi capabilă să stârnească atâta polemici.

Bag seamă că unii au mocnit revolta împotriva educaţiei religioase mai de demult, iar acum, că tot s-a ivit prilejul, au început a arunca cu tot felul de mizerii în acest drept, obţinut prin lupta şi jertfa atâtor români, în decembrie 1989.