Demiterea directorului juridic CPR pt. deservicii aduse profesiei
Musafir |
/ #4762018-01-12 11:00"MAFIA TESTELOR PSIHOLOGICE FACE VICTIME Testele psihologice trebuie să fie adecvate, nu cumpărate cu “licență”, cum este indus în eroare ministrul de interne. Testarea psihologică a devenit de câțiva ani în România o afacere a unui grup restrâns, format dintr-un ofițer SRI, un fost ministru al educației și câteva cadre universitare, care își promovează testele prin instituțiile unde au relații, dar și prin facultățile unde predau. Cu toate că art. 5 din Legea nr. 213/2004 prevede faptul că doar psihologii pot elabora, aplica și interpreta testele psihologice, câțiva afaceriști se îmbogățesc pe spatele nevoilor psihologilor, vânzând iluzii bine ambalate. Până în anul 2000 în România erau utilizate de către profesioniști testotecile facultăților de psihologie sau cele din instituțiile publice, care asigurau teste psihologice valide și cu valoare predictivă. Astăzi, psihologia românească traversează o perioadă dezastruoasă, pentru practicarea profesiei, deoarece psihologii sunt obligați să achiziționeze teste comerciale de la profitorii psihologiei. DESCHIDE-ȚI MINTEA!" ILS Facebook |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Plângere contra CCR
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Interzicerea comercializarii si folosirii petardelor pe intreg teritoriul Romaniei!!!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Plângere contra CCR
40210 Creat: 2024-12-06
Petitie către Curtea Constituțională a României Subiect: Menținerea în cursa prezidențială a domnului Călin Georgescu
28149 Creat: 2024-11-28
Alegeri libere
23782 Creat: 2024-12-06
Susținem democrația! Contestăm anularea alegerilor și îl sprijinim pe Călin Georgescu!
6393 Creat: 2024-12-06
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
34575 Creat: 2024-12-07
CEREM DESFIINȚAREA CCR
21625 Creat: 2020-03-02
Contestație deciziei CCR la data 06.12.2024
4273 Creat: 2024-12-06
Calin Georgescu Presedinte
1158 Creat: 2024-12-06
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
12762 Creat: 2024-12-06
PROCLAMAȚIE PENTRU RENAȘTEREA ROMÂNIEI
161 Creat: 2025-01-08
Il sustin pe Calin Georgescu la presedintie 2024
2558 Creat: 2024-12-03
Impotriva noului Proiect de Ordin 1.141/ 1.386/ 2007
1849 Creat: 2025-01-01
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
17963 Creat: 2023-10-23
Solicitare de modificare a calendarului de Bacalaureat 2024-2025-probele scrise
253 Creat: 2024-12-09
PETIȚIA " Călin Georgescu - PREMIERUL NOSTRU"
43736 Creat: 2019-09-09
Petiție către Consiliul Local al Sectorului 4
752 Creat: 2024-12-18
Împotriva petardelor în Brașov!
1081 Creat: 2025-01-03
Semnează pentru ultima șansă de a ne salva singuri!
8003 Creat: 2021-10-31
Cerem oficial retragerea definitiva a licenței de funcționare a postului de televiziune Antena 3 CNN
27156 Creat: 2024-11-27
REFERENDUM PRIVIND DEMITEREA LUI KLAUS IOHANNIS DIN FUNCTIA DE PRESEDINTE AL ROMANIEI
31 Creat: 2025-01-08