Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

CET INSOLVENTA RAMNICU VALCEA - OLTCHIM INSOLVENTA OLTCHIM

/ #48414 03 Sep,DECIZIE AMÂNATĂ în cazul CET Govora! Sindicaliștii au protestat în fața Tribunalului VÂLCEA

2016-09-06 09:23

 

03 Sep 2016

DECIZIE AMÂNATĂ în cazul CET Govora! Sindicaliștii au protestat în fața Tribunalului VÂLCEA

 Una dintre cele mai importante decizii privind viitorul economic al platformei chimice Vâlcea a fost amânată vineri, 2 septembrie de magistraţii tribunalului Vâlcea pentru marţi, 6 septembrie 2016. Este vorba despre dosarul nr. 1396/90/2016, care priveşte denunţarea contractului de livrare abur de către CEt Govora pentru Cieh Soda România.


Mai mult, vineri în faţa Tribunalului Vâlcea peste 300 de sindicalişti de la CET Govora au protestat, încercând să atragă atenţia asupra dezastrului ce s-ar abate asupra CET, dacă societatea ar fi obligată să respecte contractul cu Soda până în 2017 şi să livreze abur în pierdere, de la 106 lei/Gcal pentru aburul de 6 si 13 bari respectiv 110 lei/Gcal pentru aburul de 35 de bari, cât se stabilise la ultima negociere, la 78 lei/Gcal.

De altfel, sindicaliştii au făcut şi un memoriu către preşedintele Tribunalului Vâlcea, pe care îl imploră să nu condamne CET-ul la faliment, iar ei să rămână fără locuri de muncă.

Către

TRIBUNALUL VÂLCEA – SECŢIA A II-A CIVILA DOSAR NR. 1396/90/2016/a 17 TERMEN: 02.09.2016

Stimate Domnule Preşedinte,

Subscrisele:

Sindicatul 2015 CET Govora, inregistrat in Registrul special la grefa Judecătoriei Rm. Valcea subnr. 11 la data de 14.10.2015.

Sindicatul Carierei Berbesti, inregistrat in Registrul special la grefa Judecătoriei Horezu sub nr. 478/07.04.2003.

Sindicatul CĂRBUNELUI BERBESTI, inregistrat in Registrul special la grefa Judecătoriei Horezu sub nr. 1367/08.12.2008.

Sindicatul LIBER, inregistrat in Registrul special la grefa Judecătoriei Rm. Valcea la data de 11.06.2003.

Sindicatul LIBERTATEA, inregistrat in Registrul special la grefa Judecătoriei Rm. Valcea sub nr. 12744/288 pronuntat in şedinţa din data de 12.12.2013.

Sindicatul TERMO 2008, inregistrat in Registrul special la grefa Judecătoriei Rm. Valcea sub nr. 1521/288 pronuntat in şedinţa din data de 04.03.208.

Sindicatul Minier Solidaritatea Berbesti Alunu, inregistrat in Registrul special la grefa Judecătoriei Horezu sub nr. 80/23.01.2006.

Sindicatul PROFRATIA, inregistrat in Registrul special la grefa Judecătoriei Rm. Valcea sub nr. 2380 pronuntat in şedinţa din data de 24.03.2009.

Sindicatul LIGNITUL OLTENIA, inregistrat in Registrul special la grefa Judecătoriei Tg. Jiu sub nr. 2527 pronuntat in şedinţa din data 19.08.2015.

Sindicatul Independent Oltetu inregistrat in Registrul special sub nr. 769/13.04.2000. Sindicatul Minier independent Berbesti, inregistrat in Registrul special la grefa Judecătoriei Horezu sub nr. 23 prounutata in şedinţa din 11.06.2007.

Sindicatul Minier Berbesti.

prin reprezentanţii legali, formulam prezentul:

MEMORIU

prin care ne exprimam profunda ingrijorare cu privire la scarta viitoare a CET Govora, din perspectiva iminentei unui faliment.

Domnule Preşedinte, cu respect va informam ca, in situatia in care principalul contract prin care CET Govora isi vinde producţia de abur industrial va ramane in fiinta in parametri actuali de pret, soarta CET Govora este pecetluita atata vreme cat menţinerea preţului actual cauzeaza o pierdere de 171.000 de lei pe zi, respectiv de 5.300.000 de lei lunar sau 63.000.000 lei anual, ceea ce va conduce in mod implacabil la falimentul societatii.

Falimentul CET Govora inseamna pierderea tuturor licenţelor si oprirea imediata a activitatii, cu consecinţa disponibilizării tuturor salariaţilor si inceperii operaţiunilor de lichidare a CET Govora. Cu alte cuvinte, falimentul CET Govora inseamna vinderea obligatorie a acesteia la fier vechi si pierderea locurilor de munca a 2.000 de persoane.

Falimentul CET Govora ar insemna dispariţia totala a intregii platforme industriale Ramnicu Valcea, pentru ca nici Uzinele Sodice si nici Oltchim nu au variante alternative de aprovizionare cu aburul tehnologic indispensabil procesului lor de producţie.

Oltchim are 2.000 de salariaţi care ar trebui disponibilizati, Soda Romania are peste 500 de salariaţi care de asemenea isi vor pierde locurile de munca. Totodata, alti peste 2.000 de salariaţi de la Ocnele Mari, Servcet, Cetprest, Prelcet si de la alte societati de pe platforma, isi vor pierde locul de munca.

Va rugam sa analizaţi cu toata responsabilitatea situatia CET Govora, pentru ca pe langa pierderea locurilor de munca si deci a singurului mijloc de trai, toti cei care locuim in Ramnicu Valcea vom ramane si fara apa calda si căldură, in condiţiile in care peste o luna de zile deja temperaturile in Valcea vor ajunge la nivelul la care nu vom mai putea sta in case fara căldură.

Nu putem intelege decizia Dvs. de a obliga CET Govora sa isi vanda in pierdere producţia, intr-un mod total neeconomic, acum cand este in insolventa si chiar amenintata de faliment. Stim ca CET Govora isi poate reveni doar daca genereaza suficient profit cat sa isi poata plaţi creditorii (adica peste 400 milioane de Lei).

Cum sa poata supravieţui CET Govora daca produce abur la 130 lei/Gcal si il vinde la 78 lei/Gcal?! Cine isi asuma sa puna diferenţa pentru ca CET Govora sa isi poata acoperi costurile?

Este adevarat ca in viitor, ca urmare a masurilor pe care le ia administratorul judiciar, costurile se vor diminua, dar ele nu vor ajunge NICIODATA la nivelul de 78 lei/Gcal cat este in prezent preţul din contract.

Suntem extrem de revoltati de ideea ca o instanta DIN ROMANIA, care FUNCTIONEAZA SI DATORITA CET GOVORA (amintim ca CET Govora este furnizorul de căldură si apa calda al TRIBUNALULUI VALCEA!), alege sa dea castig de cauza unei societati STRĂINE, pe care o favorizeaza in mod vădit, prin aceea ca ii permite sa cumpere aburul sub preţul de cost!

Credem ca instanta ROMANA trebuie in primul rand sa fie CORECTA si in al doilea rand sa puna interesele societatii ROMANE deasupra intereselor firmei poloneze! Nu ne putem explica ce fel de raţiuni ar putea fi invocate pentru ca o instanta din Romania sa oblige o societate comerciala tot din Romania sa isi vanda sub cost produsul, pentru ca o societate din Polonia sa poata sa faca in continuare profit. In cei zece ani de contract cu USG, CET Govora a pierdut 64 de milioane de euro. Evoluţia preţului contractual nu a acoperit nici macar inflaţia. Doar raportat la inflaţie, azi ar trebui sa avem un pret in contract de 114 lei. In ultimii ani CET Govora a vândut către USG abur industrial chiar sub preţul minim reglementat de ANRE, ceea ce reprezintă o incalcare flagranta a legii si a fost de natura sa producă prejudicii de ordinul zecilor de milioane de euro.

CET Govora a fost întotdeauna pionul de sacrificiu in Valcea si vedem cu mare îngrijorare si revolta ca in continuare, organele statului sacrifica CET Govora, chiar si acum cand societatea este efectiv strangulata, in loc sa fie protejata de lege si de judecător! Am fost obligaţi ani de zile sa vindem abur tehnologic de sute de milioane de lei fara sa vedem un leu de la Oltchim, pentru ca interesele politice de atunci erau sa tina Oltchim in viata, fara sa se gandeasca nimeni ce se intampla cu CET Govora. Asta a făcut ca societatea sa ramana datoare la CE Oltenia, furnizorul de cărbune, care ne-a facturat penalitati de întârziere la plata de zeci de milioane de lei!

Acum, din nou, tot statul roman – printr-o instanta judecătoreasca – ne obliga la acţiuni împotriva CET Govora, adica sa fim de acord sa vindem aburul sub preţul de cost! Costul nu ar ajunge la 78 lei/Gcal nici daca, din cei 2.000 de salariaţi ramaşi, am ramane doar 100 de oameni si ar pleca 1.900!

Noi salariaţii CET Govora, am făcut deja sacrificii, am acceptat masuri dure de restructurare a personalului si de reducere a veniturilor salariale. Din societate au plecat in ultimele 3 luni peste 300 de colegi de-ai noştri, iar cei care am ramas am renuntat fortuit la unele sporuri si beneficii castigate cu truda in zeci de ani de activitate in CET Govora, societate in care fiecare dintre noi am incercat ne facem datoria fata de societate, stat si cetateni.

Toata viata noastra si a familiilor noastre este legata de viata societatii. Daca cu buna stiinta veti condamna aceasta societate la faliment si o veti obliga sa acumuleze pierderi, inseamna ca tot cu buna stiinta ne condamnaţi la şomaj, la foame si la frig – pe noi, cei peste 6.000 de salariaţi ai societatilor de pe platforma Rm. Valcea. In acelaşi timp condamnaţi 3 oraşe sa ramana in frig, in prag de iarna – adica peste 140.000 oameni.

Nicio raţiune juridica si nicio lege din aceasta lume nu credem ca poate sa fie mai importanta decât viata oamenilor. Justitia inseamna totuşi o elementara dreptate – ori ce dreptate poate fi daca insusi instrumentul justitiei, adica instanta de judecata, ne-ar obliga la frig si foame?

Sta in puterea Dumneavoastra sa salvaţi CET Govora prin adoptarea unor decizii CORECTE si care sa respecte legea cu privire la relaţia cu Ciech Soda. Ne manifestam nemulţumirea majora ca, exact in momentul in care Soda Romania acceptase preturile CET Govora de 106 lei/Gcal pentru aburul de 6 si 13 bari respectiv 110 lei/Gcal pentru aburul de 35 de bari, dumneavoastra prin hotararea pe care ati pronuntat-o pe 18 august ne-ati obligat sa vindem la 78 lei/Gcal, acumuland pierderi in fiecare zi.

Este foarte uşor de prevăzut ca in condiţiile in care ati suspendat decizia de denunţare a contractului, polonezii de la Soda Romania vor incerca tot posibilul sa traga de timp si sa nu se judece, ca sa ne oblige sa le dam in continuare abur sub costul de producţie pentru cat mai mult timp!

Va rugam faceţi dreptate, respectati legea si salvaţi CET Govora si zecile de mii de oameni care depind de aceasta societate!

Cu respect si cu incredere ca veti face dreptate,