Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
JAF LA OLT. !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.: OLTCHIM CAND RUPE TACEREA ????? |
/ #48019 Gheorghe Piperea: Am suspendat negocierile cu potenţialii investitori interesaţi de Oltchim2016-08-14 21:05Gheorghe Piperea: Am suspendat negocierile cu potenţialii investitori interesaţi de Oltchim
Un rezultat de la Comisia Europeană în ceea ce priveşte investigaţia demarată în cazul combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea ar putea veni între 20-25 septembrie, a declarat pentru News.ro avocatul Gheorghe Piperea, unul din administratorii judiciari ai companiei. Acesta spune că negocierile cu potenţialii investitori interesaţi de Oltchim au fost suspendate şi vor fi reluate abia după verdictul Comisiei Europene."Concluzia anchetei Comisiei Europene va veni între 20-25 septembrie. Noi estimăm că rezultatul va fi unul pozitiv pentru Oltchim", spune Piperea. Avocatul afirmă că a decis să suspende toate negocierile privind privatizarea Oltchim, acestea urmând a fi reluate abia după ce concluzia investigaţiei Comisiei va fi cunoscută, potrivit News.ro. "Noi am decis să suspendăm orice fel de proceduri şi să aşteptăm rezultatul Comisiei. Negocierile privind privatizarea sunt pe hold. Sperăm ca până la sfârşitul lunii decembrie să avem semnat un contract în acest sens (cu potenţialii investitori, n.r.)", a precizat avocatul. Comisia Europeană a lansat în aprilie o investigaţie aprofundată împotriva României, referitoare la ştergerea de datorii ale Oltchim şi continuarea aprovizionării acesteia de către companii de stat, în pofida înrăutăţirii situaţiei financiare, pentru a analiza dacă aceste acţiuni respectă reglementările comunitare în domeniul ajutoarelor de stat. „În urma dificultăţilor economice întâmpinate de societatea Oltchim şi a anulării datoriilor publice ale acesteia, trebuie să verificăm dacă un creditor privat ar fi acceptat să acţioneze în acelaşi mod. Datorită recentei sale reorganizări, situaţia financiară a Oltchim s-a îmbunătăţit, iar România speră să găsească un nou investitor. Obiectivul nostru este de a facilita un viitor sustenabil al activităţilor economice ale acestei societăţi, care să nu mai necesite un sprijin suplimentar din partea guvernului”, spunea în aprilie comisarul pentru Concurenţă Margrethe Vestager. Comisia va analiza în special acumularea datoriilor faţă de Autoritatea română pentru Administrarea activelor Statului (AAAS), anulările de datorii de către AAAS şi diferite întreprinderi de stat în cadrul planului de reorganizare a Oltchim elaborat de administratorul judiciar şi sprijinul acordat Oltchim de două societăţi de stat, CET Govora şi Salrom, care, în ciuda deteriorării situaţiei financiare a Oltchim, au continuat să aprovizioneze Oltchim cu energie electrică, abur şi soluţii saline. Conform normelor UE privind ajutoarele de stat, intervenţiile publice în activitatea societăţilor sunt considerate că nu constituie ajutoare atunci când un operator privat ar fi acţionat în acelaşi mod. Comisia va evalua dacă acesta a fost cazul pentru creditorii publici şi furnizorii Oltchim sau dacă, dimpotrivă, măsurile publice au oferit Oltchim un avantaj economic faţă de concurenţii săi şi constituie ajutoare de stat. Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (simbol bursier OLT) a realizat un profit net de 18,5 milioane lei (4,1 milioane euro) în primul semestru al acestui an şi vânzări nete mai mari cu aproape 4%, în sumă de 378,13 milioane lei (84 milioane euro). În primul semestru al anului trecut, Oltchim a raportat vânzări nete de 364,6 milioane lei. Oltchim raportase la jumătatea anului trecut un profit net, contabil, de 2,31 miliarde lei (518 milioane euro), după anularea unor datorii de 2,35 miliarde lei în baza planului de reorganizare, din activitatea curentă combinatul chimic având în primul semestru din 2015 pierderi în scădere la 9,12 milioane lei. La 30 iunie 2016, Oltchim SA înregistra datorii totale în suma de 1,35 miliarde lei. Combinatul are circa 2.000 de salariaţi. Oltchim este singurul producător din Europa Centrală de sodă caustică lichidă şi singurul producător din România de clor şi polieter polioli. Societatea exportă aproximativ 70% din producţie. Oltchim a intrat în insolvenţă, în ianuarie 2013, iar planul de reorganizare prevede vânzarea combinatului pentru cel putin 307 milioane euro. Statul a încercat în mai multe rânduri privatizarea Oltchim, dar fără success. La ultimul termen, din decembrie 2014, niciun investitor nu şi-a exprimat interesul să preia compania. Oltchim este una dintre cele mai mari societăţi petrochimice din România şi din sud-estul Europei. Statul român deţine un pachet de control de 54,8% în cadrul societăţii.
sursa: News.ro
|
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Plângere contra CCR
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Interzicerea comercializarii si folosirii petardelor pe intreg teritoriul Romaniei!!!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Plângere contra CCR
38135 Creat: 2024-12-06
Petitie către Curtea Constituțională a României Subiect: Menținerea în cursa prezidențială a domnului Călin Georgescu
27923 Creat: 2024-11-28
Alegeri libere
23679 Creat: 2024-12-06
Susținem democrația! Contestăm anularea alegerilor și îl sprijinim pe Călin Georgescu!
6303 Creat: 2024-12-06
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
34471 Creat: 2024-12-07
CEREM DESFIINȚAREA CCR
21558 Creat: 2020-03-02
Contestație deciziei CCR la data 06.12.2024
4213 Creat: 2024-12-06
Calin Georgescu Presedinte
1125 Creat: 2024-12-06
PROCLAMAȚIE PENTRU RENAȘTEREA ROMÂNIEI
134 Creat: 2025-01-08
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
12732 Creat: 2024-12-06
Împotriva petardelor în Brașov!
1071 Creat: 2025-01-03
Il sustin pe Calin Georgescu la presedintie 2024
2541 Creat: 2024-12-03
Impotriva noului Proiect de Ordin 1.141/ 1.386/ 2007
1827 Creat: 2025-01-01
DOMNULE EX-PREȘEDINTE KLAUS WERNER IOHANNIS
91 Creat: 2025-01-01
Semnează pentru ultima șansă de a ne salva singuri!
7990 Creat: 2021-10-31
PETIȚIA " Călin Georgescu - PREMIERUL NOSTRU"
43720 Creat: 2019-09-09
Cerem oficial retragerea definitiva a licenței de funcționare a postului de televiziune Antena 3 CNN
27137 Creat: 2024-11-27
Petiție către Consiliul Local al Sectorului 4
726 Creat: 2024-12-18
Închiderea postului Antena 3
11505 Creat: 2024-11-28
Cerem construcția urgentă a autostrăzii Brașov-Ploiești pentru fluidizarea traficului
1596 Creat: 2025-01-03