Examen National
Musafir |
/ #54942016-07-01 06:52Ca profesor în redactarea unor subiecte pentru o evaluare curentă, a fost câte o dată să fie ceva care ar fi putut să aibă o altă mică interpretare, pe care eu nu am sesizat când am redactat subiectul. Evident am luat şi cealaltă interpretare în calcul pe care eu nu am prevăzut să fie. Orice profesor care are în faţă acea problemă 6. din testul dat, trebuie să ia în considerare ambele răspunsuri. Un elev ştie că atunci când i se dă o diagramă să fie interpretată, trebuie să aibă clar ce a fost reprezentat pe cele două axe. Acea scuză că la noi notele sunt de la 1 la 10 este falsă. Toţi elevii care au participat la olimpiadele de matematică ştiu că punctajele sunt de la 0 la 7, aşa cum au apărut şi pe diagramă. Poate cei ce au comentat nu le au cu ce este în realitate. |
|
Reclamă petiție
Promovați aici
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Solicităm DEMISIA: - Președintelui României, Klaus Iohannis; - judecătorilor CCR: Marian Enache, Livia-Doina Stanciu, Varga Attila, Elena-Simina Tănăsescu, Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Mihaela Ciochină, Laura-Iuliana Scântei, Dimitrie-Bogdan Licu Ca urmare a încălcării ordinii de drept și a democrației constituționale, împiedicarea dreptului de a alege si a dreptului de a fi ales, în beneficiul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea nelegală și neconstituțională a mandatului a...
Reclamă petiție
Promovați aici
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Cu mare păcat, Diana nu are posibilitatea de a-și cuprinde fetele și de fi cu ele, fetele sunt cu tatăl lor, inconștient, ocupă o poziție contra mamei, abdicatele' sunt protejate de un agresor familiar, dar pe de altă parte sunt postate public, vizate, nu frecventează școala, și au devenit subiect de discuție pentru o țară întreagă. E clar că acelei femei nu îi pasă de viitorul fetelor, se folosește de naivitatea lor pentru a se răzbuna. Copii sunt buni, cu o vorbă dulce și câteva bomboane îi ma...
Reclamă petiție
Promovați aici
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
In atentia Consilierelor si Consilierilor Generali ai Municipiului Bucuresti: Peste 1500 de copaci au fost arsi si taiati numai in zona retrocedata a parcului IOR din ianuarie 2023 pana astazi. Inainte sa inceapa aceste defrisari, Bucurestiul avea 0.88 arbori / locuitor desi Uniunea Europeana recomanda 3 arbori pe cap de locuitor. Acum, 1680 de locuitori ai Bucurestiului nu mai au deloc sursa de oxigen. Iar asta se va traduce in tot mai multe boli respiratorii atat pentru noi cat si pentru co...
Reclamă petiție
Promovați aici
Adăugați petiția "Examen National" la această listăSuspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Petiție pentru suspendarea imediată a celor 9 judecători ai Curții Constituționale a României pentru abuz în serviciu și complicitate la o lovitură de stat Către: Parlamentul României, Președintele României, Consiliul Superior al Magistraturii și cetățenii României, Subsemnații, cetățeni ai României, îngrijorați de gravele derapaje de la principiile statului de drept, vă solicităm în mod imperativ suspendarea imediată a celor 9 judecători ai Curții Constituționale a României (CCR), pentru săvârș...
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Convinge-l pe Ilie Bolojan sa candideze la Președintia României
250 Creat: 2025-03-02
O a doua sansa: GRATIERE 2025
8690 Creat: 2025-02-03
Medicii veterinari sustin adoptarea OUG pentru modificarea art.37 din Legea 160/1998 in forma avizata de Comisia Europeana
1483 Creat: 2025-02-24
Încadrarea în condiții speciale de muncă
478 Creat: 2025-02-20
Lăsați-ne să învățăm! Homeschooling în România
8249 Creat: 2024-10-08
Stop ajutor financiar și militar către Ucraina!
49 Creat: 2025-03-03
Nu depreciați limba și literatura română! Nu descalificați materna!
1178 Creat: 2025-02-25
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
18402 Creat: 2023-10-23
Reuniune muzicală Lala Band
54 Creat: 2025-02-28
Cerem Consiliului Local Sibiu să reaprobe prezența muzicanților stradali pe pietonala "Nicolae Bălcescu"
161 Creat: 2024-11-07
Calin Georgescu Presedinte
1974 Creat: 2024-12-06
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
2258 Creat: 2024-11-27
Alegeri libere
25507 Creat: 2024-12-06
Petitie pentru Nou-Născuții Vulnerabili: Prelungirea Indemnizației până la 3 Ani
726 Creat: 2024-08-22
#FacemFilmAcasă
346 Creat: 2025-02-25
Petitie către Curtea Constituțională a României Subiect: Menținerea în cursa prezidențială a domnului Călin Georgescu
29807 Creat: 2024-11-28
Cerem menținerea liniei de zbor directe Nisa-Cluj | Demande de maintien du vol direct Nice-Cluj
794 Creat: 2023-08-20
Plângere penală împotriva lui Marcel Ciolacu și a membrilor Guvernului României
1547 Creat: 2025-02-03
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
688 Creat: 2020-11-28
Stop lipsei de fair-play!
36 Creat: 2025-03-01
Petitieonline.com
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie