România-Norvegia, împreună pentru copiii Bodnariu
Musafir |
/ #116582016-01-13 07:44In glumele ce se faceau candva se spunea ca sarutul eschimosilor se face prin "atingerea nasurilor"; nu credeam sa ajung timpul in care sarutul unui copil(fiu, sau fiica) sa fie considerat act de pedofilie intr-o tara europeana. Cat despre religie si incercarea de eliminarea practicarii sau atasamentului fata de un cult religios, noi romanii care am trait aproape 50 ani acest cosmar al ateismului impus, stim mai bine ce simtaminte am avut. Raman surprins cum s-a aflat atat tarziu, ca situatia familiei Bodnariu nu este singulara. Fac un apel la cei ce vor sa-si faca o viata mai buna in alte state ale lumii sa se informeze bine inainte de plecare asupra legislatiei din statul unde se vor stabili, pentru eliminarea oricarei situatii neplacute. M-ar bucura nespus ca demersul acestei petitii sa contribuie la solutionarea favorabila pentru familia in cauza, pentru ca asupra Norvegiei normele juridice europene nu au efect, nefiind stat membru UE, si ce este defavorabil, faptul ca mama copiilor este cetateana norvegiana, copiii fiind nascuti in Norvegia sunt cetateni ai acestui stat cu toate drepturile dar si obligatiile ce decurg din aceasta situatie. |
|
Reclamă petiție
Promovați aici
Adăugați petiția "România-Norvegia, împreună pentru copiii Bodnariu" la această listăSUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Cu mare păcat, Diana nu are posibilitatea de a-și cuprinde fetele și de fi cu ele, fetele sunt cu tatăl lor, inconștient, ocupă o poziție contra mamei, abdicatele' sunt protejate de un agresor familiar, dar pe de altă parte sunt postate public, vizate, nu frecventează școala, și au devenit subiect de discuție pentru o țară întreagă. E clar că acelei femei nu îi pasă de viitorul fetelor, se folosește de naivitatea lor pentru a se răzbuna. Copii sunt buni, cu o vorbă dulce și câteva bomboane îi ma...
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
IUS-Lubrifin - parcul din inima Brașovului. Cerem Consiliului Local demararea unui referendum. Semnează petiția!
5494 Creat: 2024-11-02
Stop Abuzurilor, Hărțuirilor, Somațiilor și Intimidărilor exercitate sistematic de Popa Constanța, președinta (OBBCSSR) la adresa membrilor organizației profesionale
408 Creat: 2024-11-09
no to the death penalty
278 Creat: 2024-11-08
Doamna Manager care dorește să fure independență copiilor cu dizabilități din Sanatoriul 1 Mai copii
248 Creat: 2024-11-12
PETİȚİE PENTRU ELIMINAREA PRACTICII DE DIVULGARE A NOTELOR DE BACALAUREAT PE FERESTRELE CENTRELOR DE BAC!
247 Creat: 2024-11-11
ADOPTA UN POM
244 Creat: 2024-07-28
PETIȚIE PENTRU SUSȚINEREA PROFESIEI DE TEHNICIAN DENTAR SIMPLIFICARE PROCEDURI/NORME AUTORIZARE SANITARA DE FUNCTIONARE
236 Creat: 2024-11-07
Adevăr și respect pentru Biserica Greco-Catolică din România
268 Creat: 2024-11-07
Opriți concedierea asistenților maternali!
132 Creat: 2024-11-13
Petiție către Primarul Municipiului Cluj-Napoca: Sprijin pentru casele permanente din lemn pentru meșteșugari populari din Piața Unirii
130 Creat: 2024-11-11
Solicitare pentru revizuirea interdicției de părăsire a incintei școlii
125 Creat: 2024-11-15
Și animalele au suflet, și animalele contează
159 Creat: 2024-11-08
Semanturi pentru participarea Dianei Ivanovici Sosoaca la Prezidentiale.
3378 Creat: 2024-10-05
CEREM MEDIC CHIRURG PEDIATRU PERMANENT LA UPU TÂRGU JIU! NU VREM SĂ NE MAI MOARĂ COPIII!
88 Creat: 2024-11-12
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
17027 Creat: 2023-10-23
Petiție pentru Dezvăluirea Salariilor și Remunerațiilor Plătite din Taxele și Cotizațiile Membrilor OBBCSSR
73 Creat: 2024-11-14
Respectarea Dreptului Constituțional al Diaporei și Stoparea Discursurilor de Dezbinare în Republica Moldova
150 Creat: 2024-11-07
Dreptate pentru Diana Iovanovici Șoșoacă
8718 Creat: 2024-10-07
Lăsați-ne să învățăm! Homeschooling în România
7282 Creat: 2024-10-08
Apel al cadrelor universitare pentru menținerea standardelor internaționale în formarea psihologilor clinicieni – respingerea "medicalizării" profesiei propusă în avizul Guvernului RM!
542 Creat: 2024-11-06
Petitieonline.com
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie