România-Norvegia, împreună pentru copiii Bodnariu

Cateva cazuri asemanatoare culese de mine de data aceasta vorbim de Italia! Dar daca veti cauta mai sunt si alte cazuri din tot mai multe tari ale Europei!
[11.01, 17:30] Angelic: LASĂ TOT ŞI SE ÎNTORC. Unul dintre cele mai dureroase cazuri în care s-a implicat avocata este cel al unei familii de români stabiliţi la Torino. Familia Susan din Negreşti-Oaş a rămas fără cei doi copii, care acum sînt în grija serviciilor sociale. Fetiţa are doi ani, băieţelul are patru. "Doi copii superbi, ca nişte îngeri, bine crescuţi, blonzi, cu ochi albaştri", spune avocata.

În urmă cu doi ani, o vecină a familiei a văzut-o pe Maria Susan sprijinindu-şi băieţelul de balustrada balconului (la etajul unu). A anunţat serviciile sociale că românca intenţiona, de fapt, să-şi arunce copilul de la balcon.

Cei doi micuţi ai familiei Susan au fost luaţi însă, prin decizia Tribunalului de minori, abia anul acesta. Deciza spune că mama ar avea probleme psihice – deşi certificatele medicale infirmă acest lucru, că tatăl este... primitiv şi că amîndoi sînt nepotriviţi ca părinţi.

Ioan Susan are o firmă de construcţii profitabilă la Torino, soţia sa este casnică, iar familia angajase şi o bonă pentru copii. "Îşi pot vedea copiii o dată pe săptămînă. Întîlnirile acestea sînt cea mai mare durere de pe faţa pămîntului. Să-ţi vezi propriii copii acolo.... Micuţii s-au şi îmbolnăvit", spune Mirela Lazăr.

Dominic şi Noemi sînt propuşi deja pentru a fi daţi în încredinţare unor familii, pentru doi ani. Fiecare la altă familie. Ca să-şi salveze copiii, familia Susan a hotărît să lase tot ce are în Italia şi să se întoarcă în România. Au trei case în ţară şi şi-au investit aici majoritatea banilor cîştigaţi. "Au bani să crească zece copii, nu numai doi!", spune Mirela Lazăr.

Familia Susan a căzut de acord împreună cu avocata să ceară Tribunalului pentru minori ca cei doi copii să intre în custodia statului român şi să fie încredinţaţi serviciilor sociale din România. "Vorbim despre copii români şi despre părinţi români. De ce-i ţii tu aici? Pot beneficia de măsuri de protecţie şi în România", subliniază avocata.

Această reţetă, încercată în premieră în Italia, ar putea fi un prim pas în recuperarea minorilor români care au fost luaţi din familii de autorităţile italiene. "Consulul român va interveni ca reprezentant al statului român, care cere copiii. N-a mai încercat nimeni asta. Vreau să văd ce o să facă. E ceva nou. Îi cerem înapoi, dar acasă, în România!", explică avocata. Pentru această procedură însă, trebuie să existe o hotărîre a unei instanţe judecătoreşti din ţară, cerută de părinţii copilului, privind repatrierea, ne-a precizat consulul României la Milano.
[11.01, 17:30] Angelic: Prizonieri în spital
O soartă mai bună au avut doi micuţi români stabiliţi împreună cu familia lor la Padova. În urmă cu cîteva luni, mama a mers la spital cu fetiţa de doi ani, pentru că această nu se simţea bine. Medicii i-au descoperit un hematon pe partea din spate a capului şi au internat-o. Românca i-a întrebat la un moment dat pe medici cît va dura internarea, pentru că mai are un copil mic acasă, un băieţel de cinci ani, care nu are cu cine sta, pentru că tatăl este la serviciu. Mamei i s-a permis să-l aducă şi pe băieţel la spital, însă la puţin timp au intervenit serviciile sociale. Femeii i s-a spus că fetiţa a fost probabil maltratată, că familia nu poate avea grijă de copii şi că aceştia vor trece în grija serviciilor sociale. Trei luni, mama refuzat să plece din spital şi a stat cu copiii ei, deşi i s-a spus că nu mai are drepturi asupra lor. Tatăl a trebuit să renunţe la serviciu, pentru o perioadă, ca să o poată vizita zilnic şi să-i aducă de mîncare. O perioadă terifiantă pentru familie, cînd ajunsese să nu mai aibă cu ce-şi plăti ratele la casa pe care o cumpăraseră la Padova. Într-un final însă, au reuşit să-şi recupereze copiii.
[11.01, 17:33] Angelic: CERERE MARE PENTRU ADOPŢII. Care ar putea fi interesul italienilor de a ţine atîţia copii români în "Cizmă"? Două dintre ipoteze sînt negre. În Italia, cererea pentru adopţii e foarte mare, iar pe "piaţa neagră", preţurile vehiculate pentru obţinerea unui copil se măsoară în zeci şi sute de mii de euro. O ipoteză şi mai terifiantă se referă la folosirea minorilor pentru traficul de organe.

Cert este că de pe urma acestor copii ţinuţi în case familiale sau centre de primire îşi iau salariile foarte mulţi italieni: asistente sociale, educatori, psihologi. "Există un întreg angrenaj care trebuie susţinut – Tribunalul pentru minori, procuratura pentru minori, serviciile sociale.
[11.01, 17:35] Angelic: Dacă un copil român ajunge pe mîna autorităţilor italiene, lupta pentru recuperarea lui e un lung coşmar. Viaţa părinţilor ai căror copii au fost luaţi de Tribunalul pentru minori ajunge să se învîrtă doar între avocaţi, psihologi şi asistente sociale. Sub ochii lor, copiii sînt daţi în grija asistenţilor sociali, apoi încredinţaţi unor familii. Următorul pas e decăderea din drepturi a părinţilor, moment în care copiii sînt daţi în adopţie.
[11.01, 17:42] Angelic: Reprezentanţii centrelor de plasament italiene recurg la tot felul de trucuri pentru a-i lua pe copii din familie, chiar dacă aceştia nu sunt abuzaţi şi părinţii îi doresc aproape. Este şi cazul unui bebeluş de un an şi jumătate care a fost luat într-un centru de plasament pe motiv că părinţii sunt prea săraci. Aceştia s-au zbătut însă ca să-l repatrieze pe micuţ, lucru ce s-a întâmplat în doar trei luni, în condiţiile în care există dosare care trenează şi de cinci ani. Alteori, autorităţile italiene grăbesc foarte tare actele pentru adopţie, chiar dacă acel copil stă cu un membru al familiei.
[11.01, 18:26] Angelic: Patru copii, cetăţeni români, au dispărut ca într-o „gaura neagră”, în Italia. Statul italian i-a despărţit de mamă. Cu toţii se aflau la Torino. Apoi, autorităţile italiene au demarat procedurile de adopţie, fără a notifica măcar Bucureştiul. După 2(doi!) ani de insistenţe ale autorităţilor române, care au cerut justificat repatrierea copiilor, Italia a informat, abia zilele trecute, că trei dintre copii vor fi adoptaţi de familii diferite. Nu se dau nume, nu se spune nimic despre familiile italiene adoptive. Practic, pentru familia lor naturală şi pentru ţara lor de origine, acei copii sunt ca dispăruţi – se ştie doar că au sporit cu patru suflete populaţia Italiei. Rămân în urmă doar fotografiile şi o scrisoare prin care unul dintre micuţi ţipă din centrul de plasament italian: „Te iubesc mama, vreau acasă!