Dati locul inapoi salvatorului de vieti ( DR. STANCIU ADRIAN )
SMC |
/ #14 Respect, Demnitate, Dreptate2015-10-13 14:13In țara asta, de prea multe ori, parveniții ajung să facă și să desfacă, interpretând legile în folosul lor Alții cred că, dacă sunt copii sau nepoți de securiști pot face ce vrea mușchiul lor; mușchiul, nu creierul. Și ministerul sănătății, și umf ul au contribuit major la reformarea sistemului medical și a învățământului medical. Rezultatele acestei reforme se văd astăzi în spitalele cu pereții mucegăiți și/sau dărâmați, cu paturi ruginite și saltele rupte și pline de mucegai, cu toalete în care nu poți intra, de scârbă șamd. Se văd în exodul masiv al medicilor rezidenți și în opțiunea politicienilor, a baronilor și a tuturor parveniților cu bani, de a se trata în străinătate. Se pare că nu vor să se oprească din această "reformă". Nu avem altă cale decât să îi oprim noi, "beneficiarii" acestei "reforme" Nu legea a dus la demiterea domnului doctor din funcția de șef de secție, ci interesele meschine ale unora |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Și eu susțin GEOGRAFIA!
14594 Creat: 2023-05-13
Poziția Facultăților de Istorie din România față de noile planuri-cadru. Memoriu
7093 Creat: 2025-02-05
Păstrarea a 2 ore în trunchiul comun al limbii moderne 2 la toate filierele
4529 Creat: 2025-02-06
O a doua sansa: Gratiere 2025
2440 Creat: 2025-02-03
Susține Educația Teatrală și disciplina ARTE în licee!🎭
819 Creat: 2025-02-04
Istoria Românilor în locul Istoriei evreilor în liceu
4659 Creat: 2023-11-03
Fizica este disciplină fundamentală care trebuie menținută în trunchiul comun la toate clasele
519 Creat: 2025-02-05
Petiție împotriva polițistei Oana Melinte care a abuzat pe cetățeanul Mihalescul Sorin și luarea de măsuri urgente pentru remedierea și îmbunătățirea serviciilor publice la Direcția de Înmatriculări
468 Creat: 2025-02-06
Cerem angajarea doar a asistenților sociali licentiați în toate serviciile sociale
454 Creat: 2025-02-08
Solicităm redeschiderea discuțiilor privind modificarea OUG 49/2019 și susținerea drepturilor taximetriștilor!
404 Creat: 2025-02-03
Fluidizare Trafic Prelungirea Ghencea
475 Creat: 2025-01-31
Bring Armin van Buuren to UNTOLD X!
299 Creat: 2025-01-21
Reconsiderarea planului cadru legat de înjumătățirea orelor de Educație Plastică și Educație Muzicală
269 Creat: 2025-02-05
3 ore de Limba și literatura română în Trunchiul Comun
258 Creat: 2025-02-08
ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII „MIHAI EMINESCU” ÎN BOTOȘANI
238 Creat: 2025-02-02
Susțineți Educația Plastică și dezvoltarea creativității în școli
8559 Creat: 2020-08-07
PETIȚIE pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a clădirilor Internatului și Sălii de festivități,din cadrul Colegiului Național Mihai Viteazul Sfântu Gheorghe
778 Creat: 2025-01-29
SCHIMBAREA ADMINISTRATORULUI IONUT STEFANESCU DE LA ADAPOSTUL DE CAINI PUBLIC DRĂGĂȘANI
185 Creat: 2025-02-03
RAR NEAMT efectueaza controale tehnice la masinile auto doar in localitatile Roznov si Savinesti
183 Creat: 2025-02-06
Salvati satul Voia! Spuneti NU releului GSM in mijlocul satului!
172 Creat: 2025-02-08