DEMNITATE SI ONOARE, FARA PLICURI IN SPITALE!

Sa va spun de ce am semnat petitia? La Revolutie, aveam un an si jumatate. Plangeam in casa, fiindca ma speriau zgomotele de gloante. Nu stiam ce erau, dar nu mai auzisem atata galagie si unul ne-a spart geamul si a gaurit peretele in care a intrat! Si in zidurile blocului in care am facut primii pasi si astazi se vad urmele de gloante. Si mama imi spunea ca oamenii au murit ca s-avem cu totii o viata mai buna, desi a noastra era si-atunci buna.... Doar ca nu am avut deloc in tara o viata mai buna, ci cu mult mai rea. Dar eu, familia mea am avut norocul de a pleca imediat. Ce inseamna pentru mine Romania astazi? E tara in care tata s-a sacrificat ca eu, mama si sora mea sa traim bine, dar departe de el. Tara in care veneam doar pentru tata si doar cateva zile, fiindca eram vanate peste tot oriunde in oras! Sunt fetele lui X... Uita-te la ele, la ei cum una sau alta...! Si eram copii normali, copii cuminti! Si invatam bine, si nu eram "beizadele"... E tara in care bunicul a murit, desi am dat bani si noi nu am invinovatit pe nimeni, dar nici n-a fost nimeni care sa ne explice cum a supravietuit operatiei, a iesit din terapie intensiva si a murit in salon, desi parea bine. E tara in care cand aduceam scutecele, prosoapele dupa-amiaza la spital, dimineata, nu mai era niciunul din pachet cand s-a operat bunica si facea pe dansa si in care pentru ca mama nu a apucat sa ajunga atunci cand s-a facut schimbul de tura la Spitalul Universitar de Urgenta, Sectia de ATI, pana la schimbul urmator, n-au lasat-o sa intre, desi la tiganii plini de lanturi si fara echipamentul clasic, aceiasi angajati, le dadeau drumul si pe acei tigani ii lasau si sa se plimbe si sa rada zgomotos printre bolnavii proaspat operati, iar mamei, noua, nu...!!!! Bunica a crezut ca noi nu o iubeam, ca noi nu am venit, nu ca nu am fost lasate sa intram, sa o vedem si le-am fi dat bani...!!!!!! Ce ar trebui eu sa simt pt Romania si cadrele de la Sectia de ATI a SUUB?!