Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

CREAN_TELE SALARII OLTCHIM: DNA să se mute la Râmnicu Vâlcea

/ #42180 DNA ridică documente din Primăria Râmnicu Vâlcea! Vizate sunt mandatele lui Rădulescu şi Frâncu

2015-07-21 12:46

DNA ridică documente din Primăria Râmnicu Vâlcea! Vizate sunt mandatele lui Rădulescu şi Frâncu

Viceprimarul Eduard Vârlan a declarat recent că DNA a solicitat ridicarea a peste 139 de bibliorafturi cu documente care vizează procedurile mai multor proiecte europene derulate la Primăria Râmnicu Vâlcea.

Proiectele pentru care procu_rorii DNA Piteşti au solicitat documente sunt cele care se referă la investiţiile de la pasajul Tudor Vladimirescu, modernizarea clădirii Colegiului Naţional Alexandru Lahovari şi podul peste râul Olăneşti. Cele trei proiecte au fost demarate şi executate în mandatele de primar al lui Romeo Rădulescu (PDL) şi Emilian Frâncu (PNL).

„DNA a cerut documente din mai mult perioade. Până pe 24 iulie, trebuie să trimit 139 de bibliorafturi de la Proiecte Europene. Trebuie să ţin 3 oameni ca să facă copii, să opiseze. Este vorba despre proiectele din ultimii 5 ani. Am mai trimis şi alte documente înainte, am mai semnat procese verbale pentru 60 de bibliorafturi.

Au specialist pe partea tehnică, au ştiut ce să caute. E un om care cunoaşte partea tehnică. Înseamnă că au anumite reclamaţii, este meseria dânşilor. Pe mine mă deranjează pentru că trebuie să folosesc 3 oameni pentru lucrurile acestea”, a spus viceprimarul liberal Eduard Vârlan pentru Arena Vâlceană.

http://www.voceavalcii.ro/

======

JAF DIN AUGUST 2012 CU CONTINUITATE JAF CREAN_TELE SA_LARIALE OLTCHIM 30.01.2013: DNA S.O.S. OLTCHIM

 

CINE SE BUCU_RA AZI DE FAPTE PENALE SI ILEGALE PE CARE LE COMIT, VA FI HALIT DE TIMP SI RASPUND  DE TOT CE AU IN URMA LOR!!!!!!

UPDATE:NU SCAPA NIMENI OLTCHIM!!!!!

 DNA HAI LA VALCEA IN OLTCHIM!!!!!!!!!!!!!!DNA să se mute la Râmnicu Vâlcea!!!!!!!!! 

Control la sânge la Oltchim: nu s-au plătit salariile! http://www.viatavalcii.ro/index.php  

UNDE SUNT BANII????

 HAI LA VALCEA IN OLTCHIM!!!!!!!!!!!!!!

S.O.S. OLTCHIM !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA LA  SC. OLTCHIM SA.

UNDE SUNT BANII DE LA  OLTCHIM?????

Societate in insolventa,
in insolvency,
en procedure collective

SC OLTCHIM SA RM VALCEA