Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

CREAN_TELE SALARII OLTCHIM: DNA să se mute la Râmnicu Vâlcea

/ #41777 CREAN_TELE SALARII OLTCHIM: DNA să se mute la Râmnicu Vâlcea

2015-07-17 09:44

RESTITUIE IN INTEGRUM ( RESTITUTIO IN INTEGRUM ) CU PENALIZARILE SI DAUNE-INTERESE TOT

 CONTROALE LA SANGE LA OLTCHIM : NU S-AU PLATIT SALARIILE

 CONTROALE LA SANGE LA OLTCHIM : NU S-AU PLATIT SALARIILE

Marţi, 03 Februarie 2015

 La sesizarea Sindicatului Liber Oltchim, Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea a efectuat un control în domeniul relaţiilor de muncă la SC Oltchim SA, societate aflată în insolvenţă. Sesizarea Sindicatului Liber Oltchim, condus de preşedintele Mihai Diculoiu, a avut cinci puncte pe care inspectorii de muncă au trebuit să le verifice. Astfel, pentru primul cap de acuzare, neplata drepturilor sa_lariale către angajaţii actuali ai Oltchim, ITM-ul a constatat că angajatorul nu a plătit drepturile sa_lariale aferente chenzinei a II-a pentru luna octombrie 2014 şi lunilor noiembrie şi decembrie 2014, fiind încălcate prevederile Codului Muncii.Drept urmare, ITM a dispus ca măsură cu termen de realizare data de 25 februarie 2015, prezentarea dovezilor de achitare a acestor drepturi sa_lariale. Al doilea capăt de acuzare al sindicaliştilor de la Oltchim a fost în legătură cu neacordarea plăţilor compensatorii către cei 969 de sa_lariaţi disponibilizaţi în data de 14 iunie 2013. La această sesizare, ITM a informat Sindicatul Liber Oltchim că a efectuat un control în luna iulie 2013 şi a dispus măsură în acest sens. Angajatorul nu a realizat-o şi a fost sancţionat contravenţional.Însă, având în vedere conflictul de muncă creat prin neplata drepturilor sa_lariale, ITM transmite sa_lariaţilor că se pot adresa instanţei judecătoreşti în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului întrucât: „întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs sa_lariatului” – art. 166 alin 4 din Codul Muncii. O a treia solicitare de verificare făcută de sindicate a fost cea cu privire la detaşarea sa_lariatului Marius Pârvu. ITM a verificat şi a transmis că aceasta a fost făcută în conformitate cu prevederile Codului Muncii. Şi „reducerea salariilor exagerat de mari ale celor 11 directori” a fost unul din capetele de acuzare ale sindicaliştilor. ITM-ul le-a transmis că în baza Codului Muncii, salariul individual se stabileşte prin negociere individuală între angajator şi sa_lariat, oricare sa_lariat beneficiind de dreptul la negociere individuală. Ultima solicitare de verificare a fost cea legată de „achitarea de către Oltchim către ANAF a impozitului aferent plăţilor compensatorii înainte de plata efectivă a acestora către sa_lariaţii disponibilizaţi”.Faţă de această solicitare, ITM-ul a transmis Sindicatului Liber Oltchim că societatea a pus la dispoziţie documente/note de relaţii conform cărora „compensarea datoriilor la bugetul de stat consolidat s-a efectuat de organul fiscal, contribuţiile aferente salariilor compensatorii fiind compensate integral cu TVA de recuperat”. Aşa că, ITM-ul îi îndrumă pe sindicalişti să se adreseze organului fiscal competent. Joi, 5 ianuarie, administratorul judiciar de la Oltchim trebuie să depună planul de reorganizare, conform protocolului semnat în data de 16 ianuarie 2015 între o delegaţie de sa_lariaţi disponibilizaţi, reprezentanţi ai consorţiului de administratori judiciari şi liderul SLO, Mihai Diculoiu. Planul de reorganizare trebuie să prevadă plata integrală a crean_ţelor cu_rente (deci şi a salariilor compensatorii) şi plata integrală a crean_ţelor sa_lariale (sumele înscrise în tabelul crean_ţelor). Mai sunt trei zile şi vom vedea dacă administratorii judiciari se vor ţine de cuvânt.

Control la sânge la Oltchim: nu s-au plătit salariile! http://www.viatavalcii.ro/index.php