Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
CREANTELE SALARIALE OLTCHIM.SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA. |
/ #40424 GREVA FOAMEI LA OLTCHIM! Disponibilizaţii îşi cer drepturile salariale2015-06-23 12:30GREVA FOAMEI LA OLTCHIM! Disponibilizaţii îşi cer drepturile salarialeŞase persoane protestează în faţa pavilionului administrativ al combinatului chimic pentru a-şi primi drepturile salariale promise de conducerea societăţii şi reprezentanţii Guvernului în momentul concedierii colective, în 2013. Protestatarii şi-au petrecut noaptea sub cerul liber, pe spaţiul verde din faţa combinatului chimic. Pentru că nu mai sunt angajaţi ai Oltchim din iunie 2013, starea de sănătate a greviştilor nu este monitorizată de personalul meidcal care-şi desfăşoară activitatea în dispensarul din cadrul Oltchim, dispensar aflat la câţiva zeci de metri. La solicitarea greviştilor, o dată la câteva ore, pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea ajunge un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vâlcea. Trei dintre vâlcenii care au intrat în greva foamei au mari probleme de sănătate şi riscă să ajungă oricând la Urgenţe „Lipsa banilor şi faptul că suntem purtaţi pe drumuri de doi ani, deşi toată lumea ne dă dreptate, ne-au făcut să intrăm în greva foamei. Parcă avem ciumă, pentru toată lumea din ţara asta s-a găsit o rezolvare, doar pentru noi, nu! Încercăm să stăm în grevă cât mai mult timp, e ultimul nostru tren. Sperăm ca în următoarele ore să ni se alăture şi alţi colegi, să fim din ce în ce mai mulţi. Azi-noapte a fost foarte frig, nu am avut cort şi am fost nevoiţi să ne mai plimbăm prin faţa pavilonului, să ne mai încălzim”, spune Monica Subţirelu De mâine, protestul disponibilizaţilor de la Oltchim se va desfăşura atât în Râmnicu Vâlcea, cât şi în Bucu_reşti. Mai multe persoane intenţionează să protesteze miercu_ri în faţa sediului Guvernului. Persoanele care au intrat în greva foamei se numără printre cei peste 960 de angajaţi ai combinatului Oltchim care au fost concediaţi în urmă cu doi ani. Potrivit legii, disponibilizaţii au dreptul să primească până la 18 salarii compensatorii, dar administratorii judiciari ai combinatului susţin că Oltchim poate plăti banii doar dacă va avea capitalul necesar, plata urmând să se facă, în acest caz, în tranşe lunare de maxim 1000 de lei /persoană. (adevarul.ro) http://ziaruldevalcea.ro/2015/
|
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
9681 Creat: 2025-04-16
Stop abuzurilor din partea autorităților locale!!!
1167 Creat: 2025-04-12
GRATIERE 2025
15478 Creat: 2025-02-03
Noi, locuitorii cartierului Avantgarden3 Brașov, solicităm cedarea rețelei de apă-canal din Avantgarden3 către SC COMPANIA APA SA Brașov - furnizorul de apă al cartierului.
341 Creat: 2025-04-16
Permiteți accesul câinilor în Iulius Mall și VIVO! Cluj-Napoca - Împreună pentru o comunitate mai prietenoasă cu animalele
467 Creat: 2025-04-09
Restrictionare trafic greu si montarea de limitatoare de viteza in Cartierul Grigorescu Oradea
274 Creat: 2025-04-15
Solicitare de remediere urgentă a disfuncționalităților din cadrul Consulatului României la Copenhaga
223 Creat: 2025-04-16
Contestarea deciziei anulării listelor cu bursie din semestul doi, anul universitar 2024-2025 în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza
777 Creat: 2025-04-08
Transport public in Zona Drumul Gura Calitei-Drumul Gura Ariesului-Victor Brouner
598 Creat: 2025-03-28
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
6852 Creat: 2025-02-13
#FacemFilmAcasă
1220 Creat: 2025-02-25
STOP FURTULUI DE IDENTITATE / FĂRĂ CORUPȚIE SPIRITUALĂ
162 Creat: 2025-04-10
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
18573 Creat: 2023-10-23
Energie electrica fara intreruperi - Loc. Tuzla
102 Creat: 2025-04-09
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
984 Creat: 2020-11-28
Petiție împotriva cardului național de identitate cu cip
142 Creat: 2025-04-06
Petiție pentru lărgirea și omologarea pârtiei Mioarele 9 – Domeniul Schiabil Transalpina
61 Creat: 2025-04-16
Petitie privind transmiterea live a slujbelor bisericesti
44 Creat: 2025-04-13
Vrem PARC, nu parcare! Salvăm Parcul Central Nicolae Titulescu din Brașov
1886 Creat: 2025-03-20
Inregistrari cursuri CECCAR
140 Creat: 2025-04-03