Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

NEWS :
Musafir

/ #38351 Condamnări definitive pentru hoţii care au prădat Platforma Chimică

2015-05-22 12:10

Patru societăţi comerciale de pe Platforma Chimică din Râmnicu Vâlcea au fost constat prădate de hoţi. Se întâmpla la sfârşitul anului 2013, când oamenii legii au reuşit să afle că în spatele furturilor masive se aflau agenţi de pază SC Vulturul Secu_rity SRL, SC Gardienii SRL şi SC Gardienii SRL prin Art Insolv SPRL, care pe lângă faptul că primeau mită de la hoţi şi îi mai ajutau şi la furturi. Cei 12 infractori - Nicuşor Gheorghe, Gheorghe Mihai, Ilie Neg – fost agent de pază, Robert Mihai Tomulescu – agent de pază, Gheorghe Florin Dospina – agent de pază, Relu Ştefan Bărbuci – agent de pază, Ileana Bercea, Ion Enache, Ion Stănică, Ion Alexandru Barangă, Dumitru Bălănoiu şi Tiberiu Marian Şisu - au dat şase spargeri, cauzând un prejudiciu de nu mai puţin 1.008.263 lei.Aceştia sustrăgând cabluri din cupru, mai multe bunuri metalice şi scule, robineţi industriali, ţevi şi plăci din inox şi titan, bunuri pe care le-au vândut ulterior.

Ani grei de închisoare...

Sentinţa magistraţilor Cu_rţii de Apel Piteşti a fost publicată în data de 13 mai 2015. Iată ce sentinţe au primit:

• Nicuşor Gheorghe, 2 ani şi 8 luni închisoare.
• Gheorghe Mihai, 2 ani şi 6 luni de închisoare.
• Ilie Neg, de 2 ani şi 6 luni închisoare.
• Robert Mihai Tomulescu, 2 ani şi 6 luni închisoare.
• Florin Gheorghe Dospina, 2 ani şi 6 luni închisoare.
• Ştefan Relu Bărbuci, 2 ani închisoare.
• Ileana Bercea, 2 ani închisoare;
• Ion Stănică, 2 ani de închisoare cu suspendare.
• Ion Enache, 2 ani de închisoare cu suspendare.
• Dumitru Bălănoiu, 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare.
• Marian Tiberiu Şisu, 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare.
• Alexandru Ion Barangă, 1 an şi 4 luni de închisoare.

http://www.voceavalcii.ro/