Spunem NU Timbrului literar!

LA COLȚU' STRĂZII
Cultură și compromis pe bani publici
6 decembrie 2014 by Ovidiu Un comentariu
Bibliotecă prăfuităSăptămâna asta Parlamentul a votat discret legea pentru finanţarea revistelor de cultură reprezentative din România. Legea spune că se vor aloca anual minim 4.500.000 lei, sumă indexată cu inflația (deci aproximativ un milion de euro) pentru finanțarea editării revistelor de cultură. Proiectul a fost depus la Senat în martie și adoptat în septembrie acest an. Iată că acum trece și de Cameră, cu un parcurs foarte rapid pentru viteza de lucru a Parlamentului. Aparent, parlamentarii au devenit brusc interesați de susținerea revistelor de cultură. Problema e că doar anumite reviste vor fi finanțate, ceea ce ne duce cu gândul mai mult la interese de grup decât la interes public.
Acel „reprezentative” din titlul legii ridică automat un semn de întrebare. Cine decide ce e reprezentativ? Dar de ce sunt ele reprezentative pentru cultura română? Astea au fost întrebările imediate ale unei profesioniste în management cultural pe care am enervat-o sâmbătă seara spunându-i de legea asta. Parlamentarii au rezolvat administrativ dezbaterea de principiu, stabilind că reprezentative sunt revistele nominalizate de membrii Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori, adică șase Uniuni reprezentând Arhitecții, Artiștii Plastici, Cineaștii, Compozitorii și Muzicologii, Scriitorii și Teatrologii. Doar 10% din fonduri vor merge către reviste independente, ale unor editori sau producători neafiliați acestor organisme colective.
Legea dă libertate deplină acestor Uniuni să propună beneficiarii finanțării, fără să impună niciun fel de standard. În expunerea de motive, inițiatorii spun direct „reviste aparținând Uniunilor reprezentative”, iar în forma inițială legea nu prevederea acel procent de 10% pentru alți editori. Acesta a fost introdus în timpul procedurii parlamentare pentru a mima neutralitatea. Senzația de lege cu dedicație este foarte puternică. Uniunile respective doresc un fond discreționar din care să își finanțeze propriile reviste (și automat proprii oameni, pentru că în costurile eligibile sunt trecute atât salarii cât și drepturi de autor).
Există și alte surse de finanțare din bani publici, dar care cer mai multă muncă și mai multă deschidere. Administrația Fondului Cultural Național organizează anual competiții de proiecte editoriale, având o secțiune pentru Reviste și Publicații Culturale. Pe lista câștigătorilor din 2014, găsim reviste editate de două din cele șase Uniuni beneficiare ale proiectului de lege, respectiv Arhitecții și Scriitorii, și una sprijinită de Teatrologi. Toate sunt în partea de jos a listei, iar unele proiecte ale Scriitorilor nu au fost finanțate. Pe toate domeniile, sunt reviste finanțate de independenți care se clasează mai bine. Cu alte cuvinte, într-o competiție deschisă pentru fonduri publice, revistele ce vor beneficia de finanțare specială nu fac față competiție.
E aproape inutil să mai vorbim de fonduri europene. Organizațiile din România sunt eligibile în cadrul programului Europa Creativă. Dar acesta nu finanțează direct strict proiecte editoriale pentru reviste. Acestea pot fi o componentă a unor proiecte mai largi, inteligente, care să includă diverse metode de abordare a publicului, parteneriate și schimburi de experiență cu alte țări sau alte activități. Nu mă aștept ca Uniunile respective să poată să facă asta, de vreme ce nu sunt măcar capabile să iasă din vechiul mecanism pentru a scoate o revistă mai interesantă.
Nu în ultimul rând, în graba de a adopta proiectul în acest an, pentru ca beneficiarilor aleși să le vină banii din 2015, Parlamentul a ales să ignore alte legi. Conform Constituției, este necesar punctul de vedere al guvernului, pentru că există un impact asupra bugetului de stat. Conform legii finanțelor publice, proiectul ar fi trebuit să prevadă exact de unde se iau banii (din ce taxe, fonduri sau contribuții la buget). Conform legii responsabilității fiscale, proiectul trebuie însoțit de un studiu de impact. Niciunul dintre acestea nu este prezent, deși Consiliul Legislativ a atras atenția Parlamentului că sunt necesare.
Cei trei autori ai legii sunt membrii ai Uniunii Scriitorilor: Varujan Vosganian, Traian Dobrinescu, Gigel Sorinel Știrbu. Deputații și senatorii care au luat cuvântul în timpul dezbaterilor din cele două camere sunt toți membrii au uneia din Uniuniunile beneficiare. În Comisiile de specialitate care au propus adoptarea legii, ignorând Constituția și celelalte legi menționate, sunt numeroși membri ai acelorași Uniuni. Conflictul de interese nu poate fi mai evident de atât.
Nu știu dacă legea aceasta va ajunge să fie aplicată vreodată. Ea ne dă însă un răspuns trist la ce înseamnă cultură „reprezentativă” în Parlamentul României: un compromis mizer, împotriva legii și împotriva bunului simț, pentru a pune mâna pe niște bani publici. Cultura „reprezentativă”, care prea des e ca un parastas, pare a fi cea incapabilă să facă față unei competiții libere cu cultura vie, dar care știe să orchestreze șușanele finanțate pe șest.
About these ads

Rate this: