Pentru încetarea influenței Bisericii Ortodoxe Române în educație
Musafir |
/ #137 Re: Re:2015-02-26 22:17Deci cu ce înlocuim religia? Cu Zeiţa Raţiune ( sau Zeiţa Ştiinţă.) (după Revoluţia Franceză) Cultul este celebrat prin combinarea elementelor religioase cu cele păgâne. Iniţiativa unor astfel de festivaluri intervine fie datorită iniţiativei autorităţilor centrale (victorii, celebrarea unor momente importante din istoria Republicii sau a unor personaje importante pentru aceasta), fie unor iniţiative locale (celebrarea unor eroi locali). Proclamarea cultului Raţiunii s-a făcut în iarna anului 1794, când orăşenii parizieni şi alţi cetăţeni din preajma comunelor pariziene au anunţat noua „revelaţie” în faţa Convenţiei: „Eroarea care ne-a condus ani de ani a dispărut, prejudiciul adus de fanatism a dispărut, nu avem alt cult decât Libertatea şi Raţiunea”(Villemoble, 4 Frimaire) Forma de exprimare a cultului era organizarea unor festivaluri marcate de manifestaţii antireligioase: -purtarea în procesiuni ale unor elemente religioase, precum statuete sau obiecte liturgice;procesiunea măgarilor care purtau mitre şi erau îmbrăcaţi în vestimentaţie clericală, arderea efigiilor capeţiene; purtarea prizonierilor contra-revoluţionari alături de măgarii care purtau mitre şi prin bacheturi civice, o formă de redescoperire a comuniunii. Festivalurile în cinstea zeiţei Raţiunii aveau loc, de obicei, în oraşele mai importante, de două ori: la începutul iarnii, în Brumar, şi apoi la începutul verii, în Pluviose. În ceea ce priveşte personificarea zeiţei, oamenii se foloseau de propria imaginaţie desemnând femei în vârstă sau femei tinere. Cultul Ființei Supreme Venirea la putere a lui Robesspierre şi instaurarea Marii Terori duce la decăderea cultului Raţiunii şi promovarea unui nou cult, cel al Fiinţei Supreme. Acesta a fost proclamat la 18 floreal anul II (7 mai 1794) şi a reprezentat manifestarea unei forme de deism care recunoştea existenţa unei divinităţi superioare şi a imortalităţii sufletului, negând însă implicarea divinităţii pe pământ, omul fiind liber şi demn să decidă asupra acţiunilor sale. Ca şi celălalt cult, principala formă de manifestare a sa era festivalul: în cinstea Fiinţei Supreme (la 20 prairial), a naturii, a fiinţei umane, a poporului francez, martirilor liberăţii, libertăţii, egalităţii şi fraternităţii, Republicii, stoicismului etc. |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
13535 Creat: 2025-04-16
Noi, locuitorii cartierului Avantgarden3 Brașov, solicităm cedarea rețelei de apă-canal din Avantgarden3 către SC COMPANIA APA SA Brașov - furnizorul de apă al cartierului.
380 Creat: 2025-04-16
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
370 Creat: 2025-04-22
Solicitare de remediere urgentă a disfuncționalităților din cadrul Consulatului României la Copenhaga
340 Creat: 2025-04-16
Salvam Dealul Lempes, rezervație naturală în Brasov
320 Creat: 2025-04-18
Restrictionare trafic greu si montarea de limitatoare de viteza in Cartierul Grigorescu Oradea
350 Creat: 2025-04-15
Extinderea Transport_public, s.Dumbrava
178 Creat: 2025-04-15
GRATIERE 2025
15576 Creat: 2025-02-03
NU pentru 3 schimburi in Scoala 195
115 Creat: 2025-04-17
2 zile libere plătite lunar femeilor aflate la ciclu
107 Creat: 2025-04-17
Cersetorul care drogheaza cainii pentru cersit !
101 Creat: 2025-04-18
Petiție pentru lărgirea și omologarea pârtiei Mioarele 9 – Domeniul Schiabil Transalpina
91 Creat: 2025-04-16
Stop abuzurilor din partea autorităților locale!!!
1176 Creat: 2025-04-12
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
1037 Creat: 2020-11-28
Transport public in Zona Drumul Gura Calitei-Drumul Gura Ariesului-Victor Brouner
611 Creat: 2025-03-28
#FacemFilmAcasă
1273 Creat: 2025-02-25
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
6873 Creat: 2025-02-13
Permiteți accesul câinilor în Iulius Mall și VIVO! Cluj-Napoca - Împreună pentru o comunitate mai prietenoasă cu animalele
484 Creat: 2025-04-09
Petiție pentru Anularea Autonomiei Găgăuziei și Consolidarea Unității Naționale
936 Creat: 2025-03-30
Petiție Națională pentru Reabilitarea Esteticii Politice: Cerința Minimei Demnități Vestimentare la Candidații Prezidențiali din România
273 Creat: 2025-04-07