Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
BREAKING NEWS OLTCHIM: |
/ #34569 Oltchim, pe profit. Îl vrea cineva?2015-02-24 22:11Administratorul judiciar al uzinei, Gheorghe Piperea speră să poată vinde uzina în acest an. Încă un rând de declaraţii optimiste privind viitorul uzinei chimice din partea administratorilor judiciari, dar şi de emoţii pentru cei aproximativ 2.200 de angajaţi de la Oltchim. Pe data de 9 martie adunarea creditorilor Oltchim se va pronunţa asupra planului de organizare elaborat de administratori, urmând ca în jur de 23 martie acesta să fie supus aprobării judecătorului sindic. Lipsa aprobării va însemna lichidarea uzinei. Planul de reorganizare a fost definitivat la începutul acestei luni de către avocatul Piperea şi celălalt administrator, respectiv BDO Business Restructuring, însă poate fi consultat doar de către creditori. Potrivit lui Gheorghe Piperea există şanse ca uzina să îşi găsească cumpărător în acest an. Aceasta după patru tentative eşuate anul trecut. Metoda aleasă este însă aceeaşi, anume cea care presupune spargerea actualei afaceri Oltchim într-o entitate profitabilă care să fie vândută şi o alta care va prelua toate problemele şi care va fi lichidată. Planul de reorganizare a Oltchim (OLT) va fi discutat de creditori în martie, suma recomandată de evaluatori pentru vânzarea combinatului din Râmnicu Vâlcea fiind de 307 milioane euro, a spus ieri avocatul Gheorghe Piperea, care speră că tranzacţia va avea loc până la finele anului. „Metoda prin care încercăm să obţinem un succes al acestui plan de reorganizare este crearea acelui SPV, acelui Oltchim 2, în care să se treacă toate activele, licenţele, autorizaţiile, plus personalul, în aşa fel încât să poată fi cumpărate părţile sociale de un investitor“, a declarat acesta marţi. Piperea a afirmat că situaţia actuală a companiei s-a îmbunătăţit semnificativ, iar Oltchim nu mai este „un pacient bolnav, în stare de comă“, ci unul „în convalescenţă“. În 2014 nu mai puţin de patru licitaţii pentru Oltchim s-au încheiat fără ca vreo ofertă să fie depusă, deşi foarte mulţi investitori s-au arătat interesaţi. Anul 2014 a fost un an de amânări pentru combinatul chimic Oltchim, aflat în insolvenţă din ianuarie 2013, în condiţiile în care nu mai puţin de patru licitaţii publice au fost făcute pentru găsirea unui investitor, însă nimeni nu a depus ofertă, deşi o sumedenie de investitori roiau pe lângă companie. Ce s-a schimbat însă de atunci? De ce ar fi acum vânzarea un succes? Explicaţia o poate reprezenta rezultatele operaţionale mai bune ale producătorului. Combinatul funcţionează în prezent la 30% din capacitate şi generează lunar un rulaj de 15 milioane euro şi un EBITDA de peste 700.000 euro, iar peste 70% din producţie pleacă la export. Comparativ, în vara anului 2012, când funcţiona la o capacitate de 80%, compania avea pierderi lunare de cinci milioane de euro, potrivit sursei citate. „Eu personal am văzut lucrurile acestea, în aşa fel încât să nu fiu considerat un fel de Dănilă Prepeleac. Nu m-am dus cu mârţoaga la iarmaroc ca s-o vând pe trei gâşte. Dacă am văzut că nu există posibilitatea să vinzi mârţoaga, am zis că mă întorc acasă şi încerc s-o fac să arate mult mai bine, ca să pot să o vând la un preţ corect“, a spus Piperea. Dacă va fi aprobat, planul prevede o perioadă de reorganizare de trei ani, cu posibilitatea prelungirii cu încă un an. Compania are datorii de 800 milioane euro, primii trei creditori fiind AAAS (statul) , Electrica şi BCR. Cifra de afaceri a Oltchim a crescut anul trecut cu 25%, la 141,19 milioane euro, în principal ca urmare a majorării exporturilor, dar şi reducerii preţurilor la ţiţei, iar combinatul chimic a avut din octombrie profit EBITDA lunar pozitiv, pentru prima dată în ultimii trei ani. Motivele de îndoială ale scepticilor De partea cealaltă există numeroase voci care spun că procedura de privatizare aleasă şi planul de reorganizare elaborat sunt greşite. „Eu chiar am avut speranţe cu acest plan de reorganizare. Din păcate, nu are nimic nou faţă de ce am tot auzit de doi ani încoace. Achitarea creanţelor salariale, care constă în plăţile compensatorii pentru disponibilizaţi şi plata salariilor restante de trei luni, se va face, conform planului, în termen de trei ani. Nu se vorbeşte de eşalonare, de nici un fel de termen. Pentru plata aceasta şi parţial a celorlalte creanţe se merge pe trei variante de lucru. Prima variantă se referă la vânzarea acelui mul-discutat Oltchim SPV, la o licitaţie care să pornească de la 307 milioane euro sumă minimă, asta în condiţiile în care s-a dovedit că nu există investitori interesaţi de aşa ceva. Au fost cinci licitaţii eşuate. Ce să mai sperăm? A doua variantă este reconversia creanţelor în acţiuni, în aşa fel încât societatea să devină bancabilă, să se atragă fonduri şi să se mărească cifra de afaceri. Nici la această variantă nu este nimic concret, doar nişte dorinţe expuse acolo. În fine, în a treia variantă de lucru se spune despre vânzare de bunuri, active, imobile, fier vechi... La această variantă nici nu este mult de comentat, fiecare înţelege ce înseamnă“, afirmă liderul sindical de la Oltchim, Mihai Diculoiu. |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Plângere contra CCR
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Interzicerea comercializarii si folosirii petardelor pe intreg teritoriul Romaniei!!!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Plângere contra CCR
42892 Creat: 2024-12-06
Petitie către Curtea Constituțională a României Subiect: Menținerea în cursa prezidențială a domnului Călin Georgescu
28483 Creat: 2024-11-28
Petiție către Consiliul Local al Sectorului 4
1228 Creat: 2024-12-18
REFERENDUM PRIVIND DEMITEREA LUI KLAUS IOHANNIS DIN FUNCTIA DE PRESEDINTE AL ROMANIEI
287 Creat: 2025-01-08
Alegeri libere
23940 Creat: 2024-12-06
Susținem democrația! Contestăm anularea alegerilor și îl sprijinim pe Călin Georgescu!
6541 Creat: 2024-12-06
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
34668 Creat: 2024-12-07
PETITIE PENTRU ANGAJAREA RASPUNDERII MAGISTRATILOR
207 Creat: 2025-01-08
CEREM DESFIINȚAREA CCR
21711 Creat: 2020-03-02
Contestație deciziei CCR la data 06.12.2024
4319 Creat: 2024-12-06
Calin Georgescu Presedinte
1208 Creat: 2024-12-06
Împotriva petardelor în Brașov!
1144 Creat: 2025-01-03
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
81 Creat: 2025-01-08
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
12800 Creat: 2024-12-06
PROCLAMAȚIE PENTRU RENAȘTEREA ROMÂNIEI
186 Creat: 2025-01-08
Solicitare de modificare a calendarului de Bacalaureat 2024-2025-probele scrise
254 Creat: 2024-12-09
Il sustin pe Calin Georgescu la presedintie 2024
2582 Creat: 2024-12-03
Impotriva noului Proiect de Ordin 1.141/ 1.386/ 2007
1867 Creat: 2025-01-01
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
17965 Creat: 2023-10-23
Cerem oficial retragerea definitiva a licenței de funcționare a postului de televiziune Antena 3 CNN
27174 Creat: 2024-11-27