Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #34290 Re: Ei sunt sunt cioclii Arpechim !!! Ei sunt sunt cioclii Oltchim !!!2015-02-20 14:52#34289: - Ei sunt sunt cioclii Arpechim !!! Ei sunt sunt cioclii Oltchim !!!
Ei sunt sunt cioclii Arpechim Vinovaţi de dispariţia de pe harta economică a Arpechim sunt, în principal, prim-miniştrii care au condus guvernele în perioada de după privatizare. Adică, în ordine, Adrian Năstase, Călin Popescu-Tăriceanu, Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu şi Victor Ponta. Cei cinci sunt principalii responsabili pentru tragedia de azi. Au condus guverne care nu numai că n-au făcut nimic pentru menţinerea în viaţă a industriei româneşti, în general, dar au lucrat cu spor în a o demola cât mai temeinic. „O mare înfrângere” „Eu unul mai sper să se găsească o soluţie. În acest sens mă voi întâlni cu administratorul judiciar al Oltchim, având în vedere că se dorea preluarea rafinăriei din Piteşti şi includerea sa într-un sistem integrat cu Oltchim. Voi vorbi cu domnul Gheorghe Piperea şi sper să găsim o soluţie. Este deplorabil şi este o mare înfrângere pentru noi toţi că s-a ajuns aici!” – Theodor Nicolescu, deputat PNL. „S-a ajuns aici din incompetenţă” „S-a pierdut un tren important în momentul în care i s-au pus beţe în roate domnului Dan Diaconescu atunci când câştigase licitaţia pentru privatizarea Oltchim. Iată unde s-a ajuns! Pot spune să s-a ajuns aici din incompetenţă, din hoţie, din interese obscure, din neimplicarea la timp a celor care trebuiau să se implice. Sunt revoltat că s-a ajuns la demolare! Ultimele guverne «au scăldat-o», aşa că s-a ajuns ca mândria economiei argeşene să fie în situaţia de a fi trimisă la fier vechi” – Marian Fulga, consilier local şi preşedinte PP-DD Argeş. „Ar fi mare păcat” „Eu ştiu că nu este vorba de demolarea întregii rafinării, ci doar a unor instalaţii. Sper să nu fie vorba de toată rafinăria, ar fi mare păcat” – Radu Vasilică, deputat PSD. „Privatizare iresponsabilă” „Acum plătim preţul politicii iresponsabile de privatizare a Petrom realizată de guvernarea Năstase, care se reflectă acum şi în preţul carburanţilor, şi în soarta Arpechim. Elevul lui Năstase, Victor Ponta, nu face decât să desăvârşească dezastrul. Nu trebuie să gândim simplist: dacă Arpechim dispare, dispar şi mii de locuri de muncă – să ne gândim numai la firmele de mentenanţă şi la furnizori. Eu am lucrat ani buni la TMUCB, care realiza lucrările de construcţie şi reparaţii la Arpechim şi îmi aduc aminte cu nostalgie de perioada respectivă. S-a muncit mult, ne mândream cu faptul că platforma Arpechim era una dintre cele mai moderne din Europa. E o crimă pentru economie. Am fost amăgiţi electoral că se găsesc soluţii. Nu ştiu dacă se mai poate face ceva, dar Guvernul este obligat să caute soluţii care să nu ducă la demolarea Arpechim. Şi parlamentarii de Argeş sunt datori să se bată pentru ca Arpechim să nu fie demolat” – consilier judeţean Dan Bica, preşedinte PDL Argeş. |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
13239 Creat: 2025-04-16
Noi, locuitorii cartierului Avantgarden3 Brașov, solicităm cedarea rețelei de apă-canal din Avantgarden3 către SC COMPANIA APA SA Brașov - furnizorul de apă al cartierului.
379 Creat: 2025-04-16
Restrictionare trafic greu si montarea de limitatoare de viteza in Cartierul Grigorescu Oradea
347 Creat: 2025-04-15
Solicitare de remediere urgentă a disfuncționalităților din cadrul Consulatului României la Copenhaga
328 Creat: 2025-04-16
Salvam Dealul Lempes, rezervație naturală în Brasov
260 Creat: 2025-04-18
Stop abuzurilor din partea autorităților locale!!!
1173 Creat: 2025-04-12
GRATIERE 2025
15558 Creat: 2025-02-03
Extinderea Transport_public, s.Dumbrava
174 Creat: 2025-04-15
Transport public in Zona Drumul Gura Calitei-Drumul Gura Ariesului-Victor Brouner
608 Creat: 2025-03-28
NU pentru 3 schimburi in Scoala 195
114 Creat: 2025-04-17
2 zile libere plătite lunar femeilor aflate la ciclu
98 Creat: 2025-04-17
Cersetorul care drogheaza cainii pentru cersit !
90 Creat: 2025-04-18
Petiție pentru lărgirea și omologarea pârtiei Mioarele 9 – Domeniul Schiabil Transalpina
90 Creat: 2025-04-16
#FacemFilmAcasă
1273 Creat: 2025-02-25
Permiteți accesul câinilor în Iulius Mall și VIVO! Cluj-Napoca - Împreună pentru o comunitate mai prietenoasă cu animalele
478 Creat: 2025-04-09
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
6867 Creat: 2025-02-13
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
1022 Creat: 2020-11-28
Petiție pentru Anularea Autonomiei Găgăuziei și Consolidarea Unității Naționale
933 Creat: 2025-03-30
Petiție Națională pentru Reabilitarea Esteticii Politice: Cerința Minimei Demnități Vestimentare la Candidații Prezidențiali din România
273 Creat: 2025-04-07
Inregistrari cursuri CECCAR
146 Creat: 2025-04-03