Îţi imaginezi că este un morman de fiare vechi, o uzină prăfuită. Fals. Instalaţii moderne, echipamente noi, procese de producţie automatizate

Cum arată platforma industrială Oltchim după investiţii de 455 milioane de euro în ultimii 12 ani: instalaţii aproape noi, procese de producţie automatizate, monitorizare din calculatoare, dar producţia este sistată aproape în întregime.

Când auzi de Oltchim Râmnicu Vâlcea, o companie în insolvenţă şi cu pierderi uriaşe, cu producţia oprită şi oameni în stradă, îţi imaginezi că este un morman de fiare vechi, o uzină prăfuită şi invechită cum sunt atâtea altele care au fost falimentate şi demolate după Revoluţie, dar când ajungi la faţa locului şi vezi instalaţiile moderne şi procesele de producţie automatizate, monitorizate prin tablouri de comandă cu ajutorul calculatoarelor, echipamente aproape noi în care s-au investit sute de milioane de euro în ultimii zece ani, te întrebi cum a putut să ajungă Oltchim în această situaţie. Tehnologic, Oltchim nu este cu nimic mai prejos decât alte combinate din Europa, piaţă pentru produsele sale există, dar totuşi de jumătate de an instalaţiile se învechesc fără să producă nimic. Principala problemă: lipsa materiei prime.

Peste 3.000 de angajaţi ai Oltchim vin zilnic la muncă, chiar dacă de jumătate de an combinatul nu produce nimic. Chiar şi acum după ce combinatul a intrat în insolvenţă, iar 90% din instalaţiile de pe platforma de la Râmnicu Vâlcea nu mai produc, toţi angajaţii sunt la lucru pentru a ţine echipamentele în cea mai bună stare de funcţionare în speranţa că noua conducere va reuşi să atragă destule finanţări pentru a putea redeschide şi celelalte secţii de producţie.

După ce intri pe poarta combinatului, cât vezi cu ochii sunt zeci de hectare de clădiri şi instalaţii. Ca să ajungem de la o secţie la alta, conducerea combinatului ne-a pus la dispoziţie o maşină. Altfel am fi pierdut probabil o zi întreagă ca să vedem combinatul de la un capăt la altul.

În afară de instalaţiile de producţie, la Oltchim există un adevărat coman­dament de urgenţă cu autospeciale de pompieri şi ambulanţă şi oameni gata să intervină în caz de accident.

"Toată lumea care a trecut prin combinat şi înainte şi acum rămâne surprinsă de cum arată combinatul. În primul rând, în afară de o tehnologie mai veche, dar care pe partea de întreţinere arată excelent, respectiv electroliza cu catozi de mercur, restul instalaţiilor sunt noi", spune Mihail Tălpăşanu, director general adjunct al Oltchim Râmnicu Vâlcea, care lucrează de 36 de ani în combinat.

Deşi este una dintre ultimele companii rămase în proprietatea statului, Oltchim arată la prima vedere mai bine decât multe uzine deţinute acum de investitori privaţi. Instalaţiile arată ca noi, iar procesele de producţie sunt automatizate.

La una dintre secţiile oprite din combinat (oxoalcooli) un angajat ne explică cum sunt urmăriţi de la tabloul de comandă parametrii instalaţiilor.

"Un operator DCS (distribution control system - n.red.) care ma­ne­vrează o instalaţie urmăreşte toţi pa­rametrii de funcţionare. Tot ce în­seamnă parametri se înregistrează, se monitorizează toate manevrele care se fac, calitatea produ­sului, calitatea materiei prime, totul este controlat. Iar în fabrică, în colaborare cu operatorul de pe DCS, operatorul de câmp face manevrele necesare", spune unul din angajaţii Oltchim.

Secţia producea diverşi plastifianţi şi solvenţi pentru lacuri şi vopsele, dar acum este oprită din lipsă de materie primă.

Din anul 2000 pentru platforma de la Râmnicu Vâlcea şi piroliza de la Piteşti, achiziţionată de Oltchim în 2010 de la Petrom, au fost investite circa 1,6 mld. lei (aproximativ 455 mil. euro). Ad­mi­nistratorii judiciari îl acuză acum pe Con­stantin Roibu, care a condus timp de 20 de ani combinatul, că a cheltuit sume uriaşe pentru investiţii neren­ta­bile, cum ar fi piroliza de pe platforma Ar­pechim de la Ploieşti pe care Oltchim nu a mai apucat să o repornească. Totuşi, fără aceste investiţii este greu de crezut că aceiaşi administratori ar mai avea acum ce salva la Oltchim. Planul lor este să facă un Oltchim 2 care să preia activele productive şi să lase acti­vele care nu sunt necesare şi datoriile actualului Oltchim. În felul acesta, statul ar putea să mai obţină ceva din privatizarea companiei, spre deosebire de alte fabrici precum Tractorul Braşov, care au fost vândute la fier vechi.

Oltchim, un mamut faţă de combinatul PCC

Oltchim pare un mamut pe lângă combinatul nemţilor de la PCC din Polonia, Rokita, unul dintre investitorii care se luptă din 2007 să preia combinatul românesc.

"PCC fabrică la Rokita circa trei tipuri de polioli faţă de Oltchim, care la ora actuală fabrică 44 de tipuri de polioli. Fiecare tip de polioli dă caracteristica fibrei poliuretanice care se obţine prin prelucrarea lui. La Oltchim a existat o preocupare foarte intensă din anul 1977, când am început fabricaţia de polioli la Râmnicu Vâlcea, când la acea oră s-a plecat tot cu producţia a trei tipuri de polioli, s-a diversificat gama de polieteri alături de mărirea capacităţii de producţie a polieterilor concomitent cu mărirea capacităţii de producţie a propenoxidului care este materia primă în obţinerea poliolilor. S-a ajuns astfel de la o capacitate de producţie a propenoxidului de 15.000 de tone pe an la o capacitate de 110.000 de tone în momentul de faţă, iar la polioli s-a ajuns de la 3.000 de tone/an la 120.000 de tone la ora actuală. Acest lucru a permis să ocupăm un segment foarte important din piaţa poliolilor atât în Europa, cât şi în zona Turciei, nordul Africii şi Asia Mică", explică Mihail Tălpăşanu.

Poliolii sunt produşi intermediari din care se fabrică spumele poliure­tanice de toate felurile, precum cele flexibile sau rigide. În construcţii spu­mele poliuretanice au luat o amploare foarte mare datorită calităţilor deose­bite pe care le au, fiind folosite mai ales pentru izolaţii termice.

"Din ele se fac nişte panouri cu care se închid halele. Sunt două table zincate între care se toarnă spumă termoi­zolantă. Spumele poliuretanice au luat o amploare importantă de 10 ani şi încep să acopere domeniul PVC-ului şi polietilenei. Canalizările nu se mai fac din metal sau beton, se fac din ţeavă de polipropilenă, care ferită de soare durează sute de ani, nu are probleme cu coroziunea sau cu atacul altor substanţe. Încălzirea blocurilor noi nu se mai face prin conduce din ţeavă de metal, se utilizează spumele poliuretanice care sunt mai uşor de prelucrat şi de sudat. Se utilizează şi la masele plastice care devin foarte rezistente şi au o fiabilitate extraordinar de mare în comparaţie cu polietilena şi PVC-ul", spune Tăl­păşanu.

Produsele pe care Oltchim le realizează sunt folosite şi la producţia de saltele, uşilor, scaunelor, volanului la automobile, termopanele la geamuri sau ornamentelor pentru mobilă.

continuare...