Votati pentru mentinerea religiei in scoli


Musafir

/ #1315

2014-11-21 11:06

Creştinismul…
Se vede bine că omenirea nu-l mai acceptă pe Domnul Iisus Hristos. Cam pe nicăieri. E de neânchipuit.
Nu este vorba de o respingere oarecare, de o adversitate comună oricăror făpturi față de ceva respingător.
Nu. E vorba de o ură de moarte. Dar şi de o glorificare şi o îneroire a criminalior, de o demonică ,,înălțare” prin orce gest şi faptă menită dă hulească, să defăimeze, să chinuie în cel mai demonic fel cu putonță pe creştini, şi să-i ucidă.

Holocaustul a constituit o grozăvie.Dar de ce nu este acelaşi lucru şi poate chiar mai mult acest holocaust impotriva creştinilor, de la începuturi până azi ?.

Ura împotriva creştinilor are ceva aparte în componența ei, față de ura comună.
Nu este o ură împotriva unei (sau unor nedreptăți), a unor rele ce pun în primejdie viața socială sau liniştea personală ori a unei impuneri forțate asupra cuiva, ci ura împotriva unei PERSOANE care a adus un imens bine omenirii, a ridicat pe om din idolatrie, din închinarea la sine şi la organele ori patimile sale, deschizându-i cerul şi îndumnezeindu-i inima.
Civilizația creştină la ridicat pe om, la cele ce astăzi îi sunt noblețe şi glorie umană.
Însăsi umanismul din creştinism provine.
Nu mai dezvolt subiectul. Vreau doar să arăt că ura împotriva creştonilor, este ura împotriva unei persosne şi asupra a ceea ce a adus şi dăriuit omului. Ura asupra Vieții (creştine). Ura ucigaşa asupra tuturor celor ce aleg şi trăiesc creştinismul.
Nu numai evreii l-au răstignit pe Hristos Iisus, ci totate neamurile pământului.
Creştinii sunt răstigniți, decapitați, chinuiți, siliți să se lepede de credință.
DE CE??? NU SUNT OAMENI? NU AU DREPTUL LA AŞI ALEGE (ŞI AŞI TRĂI CE CRED) ???
Omul, nu-l vrea pe Dumnezeu. Pentru că DUMNEZEU a poruncit: SĂ NU UCIZI!, SĂ-L IUBEŞTI PE APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI. Să se lepede de sine, (omul), să-şi iubească vrăjmaşii… Adică să nu mai fie tocmai ce este, o fiară, unvdemon întrupat, lacom de plăcere, avere, laudă şi putere, ci mai presus de acestea.
DAR OMUL NU-L VREA PE DUMNEZEU. VREA EL SĂ FIE DUMNEZEU. SĂ DECIDĂ EL.SĂ STĂPÂNEASCĂ EL.(ASEMENI LUI LUCIFER).
Ucigaşii şi răstignitorii, trăiesc bucuria uciderii. Bucuria de a fi om fiară, om demon, om uârtor de om, disprețuitor de om, siluitor şi violator de om, stăpân tiranic şi sângeros peste om.
De aici izvorăsc şi prind viață, putere şi concretețe, veninoasele şi demonicile atacuri asupra BOR.