Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

Râmnicu Vâlcea a fost până în anii ‘60 capitală de raion şi aparţinea de regiunea Argeş, nefiind un centru industrial de forţă, majoritatea uzinelor şi investiţiilor îndreptându-se cu precădere spre municipiul Piteşti. De altfel, Râmnicu Vâlcea număra în 1965 aproximativ 40.000 de locuitori, iar din punct de vedere industrial oraşul avea un combinat pentru prelucrarea lemnului şi o fabrică de încălţăminte.

În anii ‘60 se ia decizia care va schimba cu totul municipiul, o decizie ce va duce în doar 20 de ani la dublarea populaţiei din Râmnicu Vâlcea, la extinderea urbanistică şi la un salt din rândul oraşelor mici în rândul celor mijlocii.

‘Pe teritoriul fostei comune Râureni (actual cartier - n.r.), autorităţile optează pentru o industrializare la scară uriaşă. Prima unitate economică este Uzina de Sodă, înfiinţată la data de 7 noiembrie 1959, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri al RPR, nr. 2.558. Combinatul de Produse Sodice Govora devenea cel mai mare producător de produse sodice din Europa. Lucrările de construcţie şi montaj au început la data de 15 iunie 1954, iar punerea în funcţiune a Uzinei de Sodă nr. 2 (Calcinata I, Var I) a avut loc în anul 1959, la o capacitate de 90.000 tone pe an de sodă calcinată’, spune ing. Sorin Zamfirescu, unul dintre primii directori ai acestui colos industrial.

În 1966, se pun bazele Combinatului Chimic Râmnicu Vâlcea, prin hotărâre a Consiliului de Miniştri, iar prima secţie funcţională este electroliza I, în 1968, iar în 1969 apare Uzina Electrică Govora (actualul CET).

Aceste trei unităţi sunt cele mai mari din zona industrială Râureni, comună care se desfiinţează şi intră în componenţa Râmnicului la finalul anilor ‘80. Apare, aşadar, primul parc industrial de proporţii din micul târg al pensionarilor.

În anii ‘70 se înfiinţează Uzina de Utilaj Chimic şi Uzina de Armament, tot în zona Râureni, iar apoi Institutul de Criogenie (Uzina G). În anii ‘80, deja jumătate din populaţia Râmnicului, care se apropia de 90.000 de locuitori, lucra pe platforma Râureni, care se extinsese până aproape de oraş cu fabrica de aţă, fabricile de conserve şi de pâine.

‘Este inima unui oraş. De fapt, Râureni devine un oraş în oraş, jumătate din transportul public în comun merge spre platformă, la fel jumătate din transportul judeţean’, spune preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea.

În 1990, Râmnicu Vâlcea depăşise deja 110.000 de locuitori, iar 25.000 de salariaţi lucrau pe platformă, aproape 10.000 la Combinatul Chimic, 5.000 - la Combinatul de Produse Sodice, 2.000 - la Uzina de Utilaj Chimic, la fel şi la CET Govora. Restul lucrau la toate unităţile conexe acestora. A fost, de fapt, apogeul industrial al Râmnicului la nivelul forţei de muncă.

‘În ultimii 24 de ani, însă, lucrurile s-au schimbat, forţa de muncă actuală din zona Râureni este de maximum 10.000, dacă se pun la socoteală toate societăţile care activează în acest perimetru industrial’, spune preşedintele CJ.

Tranziţia spre economia de piaţă şi-a pus astfel amprenta pe toate societăţile de pe platforma Râureni. Uzinele Sodice Govora numără în prezent aproximativ 700 de angajaţi, au capital majoritar polonez şi aparţin concernului CIECH din 2007, când a fost preluată din pragul falimentului. Polonezii au dezafectat fostele secţii neproductive şi au retehnologizat altele, producând zilnic 600 de tone de sodă de orice tip. În anul 2013, cifra de afaceri a depăşit 350 milioane de lei. Ultima investiţie a fost într-un nou calcinator de 10 milioane de euro, adus la sfârşitul lunii iulie la Râmnic.

CET Govora este, în prezent, un agent economic performant tot cu 700 de angajaţi şi aparţine din 2002 Consiliului Judeţean. Produce curent electric pe bază de cărbune şi furnizează abur industrial pentru alte societăţi de pe platformă. Totodată, furnizează agent termic în regim centralizat pentru Râmnicu Vâlcea, Olăneşti şi Călimăneşti. Cifra de afaceri în 2012 a fost de peste 350 de milioane de lei. În această toamnă, CET Govora ar putea fi inima viitorului Complex Energetic Vâlcea, după preluarea bazinului carbonifer Berbeşti-Alunu, de la Complexul Energetic Oltenia.

Uzina de Utilaj Chimic, actualul Vilmar, a fost printre primele companii privatizate din Vâlcea, în 1991, când devine activ al grupului francez Genoyer. Producţia companiei este realizată în patru divizii: forjă, mecanică, fitinguri şi cazangerie. Are aproximativ 415 angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 233 milioane de lei în anul 2012.

Fosta Uzină de Armament din Râmnicu Vâlcea este singura dintre cele trei existente până în 1990 în judeţ, care a trecut tranziţia, ce funcţionează cu capital privat românesc şi realizează confecţii metalice, majoritatea pentru export. Are o cifră de afaceri pe 2012 de peste 20 de milioane de lei.

‘Dacă aceste societăţi au reuşit fie prin restructurarea activităţii, fie prin privatizare, fie printr-un management eficient, Combinatul Chimic, însă, actualul Oltchim, traversează cea mai grea perioadă a sa de la înfiinţare’, este de părere fostul prefect al Vâlcei Petre Ungureanu.

Gândit să funcţioneze integrat cu rafinăria piteşteană Arpechim, furnizor de materie primă pentru produsele din PVC, Oltchim a fost fanion al industriei chimice româneşti până în anii 2000, fiind de altfel singurul combinat care a reuşit să reziste în România post-decembristă. Printr-o reţea de conducte subterane de la Piteşti spre Râureni ajungeau la Oltchim etilena şi propilena necesare procesului de producţie. S-a dorit la un moment dat privatizarea acestui colos prin anii 2000, dar s-a renunţat.

În 2004, odată cu privatizarea Petrom, companie care deţinea activul de la Piteşti, au început problemele la Vâlcea iar din 2008, odată cu decizia OMV de a închide rafinăria argeşeană, Oltchim a înregistrat pierderi după pierderi, capacitatea acestuia coborând la 40-50%. În anul 2012, Oltchim a intrat în blocajul datoriilor şi a fost închis. S-a încercat privatizarea acestuia, nereuşită, iar apoi a fost redeschis la 5-10%. În ianuarie 2013, Oltchim a intrat oficial în insolvenţă. Tot în 2013, o mie de salariaţi au fost concediaţi, iar la finele anului s-a propus crearea unui Oltchim SPV, care să fie scos la privatizare.

Trei date au fost până în prezent fixate pentru privatizare, însă nimeni nu a venit cu o ofertă, doar un concern chinez pare a fi interesat de combinatul vâlcean, dar la pachet cu rafinăria de la Piteşti, pe care statul român s-a angajat să o preia de la OMV până în decembrie 2014, când este fixat un nou termen pentru privatizare. După primele trei luni din acest an, compania a raportat venituri totale de 138,282 milioane de lei şi cheltuieli totale de 194,498 milioane de lei, la o cifră de afaceri în valoare de 136,245 milioane de lei, în creştere faţă de un rulaj de 82,770 milioane de lei în perioada similară din 2013.

Platforma Râureni nu ar fi putut funcţiona în domeniul chimic fără cea mai veche activitate economică din judeţul Vâlcea pentru că în judeţ există totuşi o activitate industrială veche de peste 2000 de ani, fiind vorba de extragerea sării de la Ocnele Mari.

‘Dacii şi, ulterior, romanii au exploatat cel mai important zăcământ care se află din plin în judeţ. Aici s-au introdus pentru prima dată, în anul 1845, metode de exploatare cu camere trapezoidale şi tot aici, după aproape 100 de ani, în 1960 au început să funcţioneze primele sonde de extragere a sării, prin dizolvare. Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea produce toate gamele de sare pentru uz casnic, pentru industrie, pentru zootehnie, dar cel mai important la Ocnele Mari se extrage saramura care este transportată prin conducte spre Râureni, pentru aprovizionarea Uzinelor Sodice Govora şi a Oltchim. Exploatarea de la Vâlcea este componentă a societăţii naţionale Salrom’, afirmă primarul oraşului Ocnele Mari, Petre Iordache.

În cei 24 de ani, în Râmnicu Vâlcea a dispărut şi unul dintre cele mai vechi combinate din judeţ - Combinatul pentru Prelucrarea Lemnului.

După anul 2000 s-a încercat şi crearea unor parcuri noi industriale, dar de mică anvergură. Niciunul nu a reuşit să fie o alternativă a Râureniului. Aşadar, vechea platformă industrială conti-nuă să fie şi azi inima economică a municipiului Râmnicu Vâlcea.

Situată în zona de sus a municipiului, platforma se întinde pe o lungime de zece kilometri de la fabricile de panificaţie Vel Pitar şi Boromir, companii de succes la nivel naţional, şi se termină cu Institutul de Criogenie, unul dintre cele cunoscute institute de cercetare din ţară.

Agerpres http://ramnic.ro/