Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

/ #26727 LA UN AN ŞI JUMĂTATE DE LA DECLANŞAREA INSOLVENŢEI

2014-09-26 09:43


BURSA 26.09.2014

  *  Acţionarul vrea să vadă situaţii detaliate despre pierderile combinatului şi situaţia licenţelor
     *  Piperea: "Planul este gata şi se află pe circuitul de avizare"
     *  Avocatul susţine că reorganizarea presupune şi tăieri importante ale creanţelor bugetare
       PCC, care deţine 32,3% din capitalul social al Oltchim, solicită statului elaborarea planului de reorganizare a combinatului chimic, la un an şi jumătate de la intrarea în insolvenţă a societăţii, potrivit convocatorului completat pentru AGA din 9 octombrie.
     PCC mai cere ca planul de reorganizare să prevadă şi reduceri adecvate şi necesare de creanţe, rezultate în urma negocierilor statului român cu creditorii, astfel încât reorganizarea să fie implementată cu succes, se arată într-un raport transmis, ieri, BVB.
     Avocatul Gheorghe Piperea, care este unul din administratorii judiciari ai companiei, ne-a declarat: "Planul de reorganizare este gata de la jumătatea lunii august. Acesta se află pe circuitul birocratic de avizare. Aşteptăm poziţiile Ministerului Economiei, Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, Consiliului Concurenţei şi ANAF pentru că este vorba şi despre tăieri consistente de creanţe bugetare. Comitetul creditorilor trebuie să aprobe acest plan, iar judecătorul sindic trebuie să îl analizeze pe 19 noiembrie".
     Avocatul Piperea consideră că PCC nu cunoaşte Legea Insolvenţei, prin care numai administratorii judiciari au dreptul să întocmească planul de reorganizare, nu acţionarii sau creditorii.
     În schimb, Wojciech Zaremba, reprezenzantul PCC, spune că, potrivit legii, acţionari pot concepe planul de reorganizare.
     Domnia sa ne-a spus: "Domnul Piperea ar trebui să citească legea insolvenţei unde scrie expresis verbis că acţionarii au dreptul să pregătească planul de reorganizare. Statul este principalul acţionar al Oltchim şi ar trebui să se ocupe de planul de reorganizare. De un an şi opt luni, nimeni nu are idee despre acest plan, există doar idei generale. Este timpul să fim serioşi! Situaţia Oltchim este inacceptabilă! În 2013, combinatul a avut pierderi de 946 milioane de lei, iar în primul semestru din acest an, de 114 milioane de lei. Potrivit ultimelor informaţii, Oltchim este unul dintre cei mai mari datornici la Bugetul de stat. Gheorghe Piperea a spus de nenumărate ori că planul de reorganizare este gata şi că va salva combinatul, însă nu s-a întâmplat nimic".
     Tot la solicitarea PCC au mai fost introduse pe ordinea de zi a AGA mai multe puncte precum prezentarea unei situaţii detaliate privind pierderile apărute la Oltchim după iniţierea procedurii insolvenţei împreună cu o strategie de diminuare a lor, un raport asupra secţiilor care cauzează pierderi, dar şi prezentarea unui document privind stadiul permiselor, autorizaţiilor şi licenţelor necesare pentru funcţionarea instalaţiilor şi pentru participarea Oltchim la piaţa internaţională.
     Gheorghe Piperea a comentat: "În perioada insolvenţei, am redus pierderile combinatului de la 4,5 milioane de euro pe lună la 600.000 de euro lunar. Reuşim să dăm salarii la 2.300 de angajaţi cu o capacitate care funcţionează la 25% din potenţial şi în condiţiile în care nimeni nu se înghesuie să finanţeze Oltchim. Din toamnă, ridicăm producţia la 30% din capacitate, prin redeschiderea secţiei de oxo-alcooli. Nimic rău nu se întâmplă la Oltchim. Raportările anuale cuprind şi datoria istorică, cumulată înainte de intrarea în insolvenţă a combinatului".
     Reorganizarea "Oltchim" în cadrul procedurii insolvenţei presupune înfiinţarea unui vehicul special tip SPV căruia îi vor fi transferate aproape toate activele actualei societăţi, inclusiv personalul, licenţele şi autorizaţiile. Unele voci spun, însă, că licenţele aparţin "Oltchim" şi nu pot fi transferate pe o nouă societate, pur şi simplu, fără un nou proces de autorizate.
     Totuşi, Gheorghe Piperea spune că nu vor fi probleme la transferul licenţelor de la Oltchim SA la Oltchim SPV.
     Noul vehicul, deţinut integral de actualul Oltchim SA, urmează să fie vândut, prin licitaţie publică, la jumătatea lunii decembrie. Licitaţiile organizate până acum au fost amânate, la cererea investitorilor interesaţi, potrivit declaraţiilor administratorilor Oltchim.
     PCC mai doreşte să afle, în AGA din 9 octombrie, stadiul provind repornirea secţiilor de oxo-alcooli şi DOF ale Oltchim, pentru care administratorii judiciari au spus, recent, că au obţinut finanţarea necesară repornirii lor.
     La începutul lunii avocatul Gheorghe Piperea ne-a declarat că "Oltchim" a repornit secţia de oxoalcooli, după ce aceasta a stat închisă trei ani. Ulterior, conducerea combinatului Oltchim a trimis Bursei de Valori un raport potrivit căruia "va anunţa oficial când va fi repornită efectiv secţia de oxoalcooli", iar avocatul ne-a precizat că au avut loc probe pentru repornirea secţiei.
     În conturile combinatului chimic Oltchim ar fi intrat 1,5 milioane de euro, împrumutul acordat de societatea RCS&RDS, ne-au spus, în august, surse apropiate situaţiei. "Cu aceşti bani şi cu materia primă care va sosi de la Bulrom va fi redeschisă secţia de oxo-alcooli", mai spun sursele noastre.
     Creditorii Oltchim au aprobat, în vară, contractarea unui credit de 15 milioane de euro de la consorţiul de companii chineze interesat să preia combinatul vâlcean, precum şi asocierea în participaţiune cu RCS&RDS, după cum ne-a declarat, la începutul lunii iulie, avocatul Gheorghe Piperea.
     Iniţial, acţionarii combinatului chimic "Oltchim" Râmnicu Vâlcea (OLT) au fost convocaţi, pe 9 octombrie, să decidă completarea obiectului de activitate al societăţii cu activităţi de cultivare a plantelor pentru înmulţire, diverse lucrări de construcţii şi fabricarea ambalajelor din lemn.
     Privatizarea Oltchim a fost amânată de patru ori până acum. De Oltchim sunt interesate companiile chineze Baota Petrochemical Group & Junlun Petroleum, omul de afaceri Ştefan Vuza, dar, mai nou şi proprietarul Uzinelor Sodice Govora (USG) - Ciech Chemical, potrivit declaraţiilor recente ale lui Bogdan Stănescu, administratorul special al societăţii vâlcene.