Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #26349 OMV Petrom a finalizat modernizarea rafinăriei Petrobrazi Ploiești, după investiții de 600 de milioa2014-09-14 10:53OMV Petrom a finalizat modernizarea rafinăriei Petrobrazi Ploiești, după investiții de 600 de milioane de euroCompania petrolieră OMV Petrom a anunțat sâmbătă finalizarea programului de modernizare a rafinăriei Petrobrazi Ploiești, după investiții de 600 de milioane de euro derulate în ultimii patru ani. Sâmbătă, rafinăria a împlinit 80 de ani de la înființare. La eveniment au participat premierul Victor Ponta, președintele Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom și CEO al OMV — Gerhard Roiss, Manfred Leitner — membru al Directoratului OMV responsabil pentru Rafinare și Marketing, Mariana Gheorghe — CEO OMV Petrom, Neil Anthony Morgan — membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Rafinare si Marketing.
'Bine ați venit la cea mai importantă investiție a companiei dumneavoastră!', i-a urat Ponta lui Gerhard Roiss, la începutul evenimentului. El a subliniat că parteneriatul pe care România îl are cu OMV este unul fundamental. 'Acest parteneriat a creat premisele ca în foarte scurt timp România — iar când spun România mă refer și la Republica Moldova — să devină independentă energetic. Încă de la primele discuții cu domnul Roiss am subliniat cât de important este acest lucru pentru o țară', a precizat Ponta. Premierul a amintit că Guvernul și companiile nu s-au înțeles întotdeauna, referindu-se la taxa pe construcțiile speciale.
'Nu ne-am înțeles întotdeauna, dar, dacă acum dau vestea că reducem taxa de la 1,5% la 1%, doamna Gheorghe va spune să o reducem la 0,5%. Deocamdată atât putem face', a mai spus Ponta.
'Obligația mea ca prim-ministru este să mulțumesc pentru orice loc de muncă, iar aici trebuie să mulțumesc de multe mii de ori, la fel pentru investițiile făcute și pentru taxele pe care le plătiți la buget', a completat șeful Executivului.
La rândul său, Gerhard Roiss, CEO al OMV, a precizat că modernizarea rafinăriei a fost esențială pentru activitățile grupului. 'Suntem foarte mândri că prin investițiile realizate la Petrobrazi contribuim la continuarea unei tradiții de 80 de ani. O rafinărie modernă, competitivă, care livrează carburanți la aceleași standarde de calitate ca toate rafinăriile din grupul OMV este esențială pentru creșterea eficienței și valorificarea specificului de companie integrată a OMV Petrom', a declarat Roiss. 'Modernizarea rafinăriei Petrobrazi a fost un pas necesar pentru a ne adapta la specificul pieței din Romania, care s-a modificat substanțial față de momentul proiectării rafinăriei. Creșterea producției de motorină, rezultată în urma procesului de modernizare, va contribui la reducerea importurilor de motorină ale României, cu impact pozitiv asupra deficitului de cont curent', a spus, la rândul său, Mariana Gheorghe, CEO al Petrom. Totodată, Manfred Leitner, responsabilul cu activitatea de Rafinare și Marketing din OMV, a afirmat că, deși inițial programul de investiții în rafinărie fusese planificat la 750 de milioane de euro, în final investițiile au fost de 600 de milioane de euro. Istoria rafinăriei Petrobrazi a început cu înființarea rafinăriei Creditul Minier în 1934, care avea o capacitate de rafinare de circa 300.000 de tone anual. Aproape complet distrusă în cel de-al doilea război mondial, rafinăria a fost reconstruită și reconfigurată de-a lungul anilor, în funcție de contextul pieței și strategia acționarilor. În prezent, rafinăria produce circa 47% din necesarul de carburanți al României. După privatizare, investițiile la Petrobrazi au totalizat circa 1,1 miliarde euro, din care 600 milioane euro au fost investiți în ultimii patru ani. Cel mai recent program de modernizare, care s-a derulat intre 2010-2014, a avut ca principal obiectiv creșterea competitivității rafinăriei. Cu o capacitate ajustată la 4,2 miliopane tone anual, Petrobrazi poate procesa integral producția de țiței a OMV Petrom din România. Rafinăria Petrobrazi are acum un Indice Nelson (care arată complexitatea instalațiilor și echipamentelor — n.r.) de 11,28, cel mai mare din regiune. În urma procesului de modernizare, motorina și kerosenul vor avea o pondere de până la 45% în structura de produse obținute la Petrobrazi, în timp ce producția de motorină este cu peste 60% mai ridicată fata de anul 2009. De asemenea, modernizarea instalațiilor din cadrul a dus la reducerea consumului total de energie cu aproximativ 40% față de anul 2004. OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deține 51,01% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Economiei, Departamentul pentru Energie, deține 20,64%, Fondul Proprietatea deține 18,99%, iar 9,36% se tranzacționează liber pe Bursa de Valori București. |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
12064 Creat: 2025-04-16
Stop abuzurilor din partea autorităților locale!!!
1171 Creat: 2025-04-12
GRATIERE 2025
15519 Creat: 2025-02-03
Noi, locuitorii cartierului Avantgarden3 Brașov, solicităm cedarea rețelei de apă-canal din Avantgarden3 către SC COMPANIA APA SA Brașov - furnizorul de apă al cartierului.
355 Creat: 2025-04-16
Restrictionare trafic greu si montarea de limitatoare de viteza in Cartierul Grigorescu Oradea
322 Creat: 2025-04-15
Solicitare de remediere urgentă a disfuncționalităților din cadrul Consulatului României la Copenhaga
293 Creat: 2025-04-16
Permiteți accesul câinilor în Iulius Mall și VIVO! Cluj-Napoca - Împreună pentru o comunitate mai prietenoasă cu animalele
474 Creat: 2025-04-09
Transport public in Zona Drumul Gura Calitei-Drumul Gura Ariesului-Victor Brouner
603 Creat: 2025-03-28
NU pentru 3 schimburi in Scoala 195
109 Creat: 2025-04-17
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
6860 Creat: 2025-02-13
#FacemFilmAcasă
1266 Creat: 2025-02-25
Extinderea Transport_public, s.Dumbrava
93 Creat: 2025-04-15
Petiție pentru lărgirea și omologarea pârtiei Mioarele 9 – Domeniul Schiabil Transalpina
90 Creat: 2025-04-16
2 zile libere plătite lunar femeilor aflate la ciclu
79 Creat: 2025-04-17
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
1001 Creat: 2020-11-28
Petiție împotriva cardului național de identitate cu cip
144 Creat: 2025-04-06
Contestarea deciziei anulării listelor cu bursie din semestul doi, anul universitar 2024-2025 în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza
784 Creat: 2025-04-08
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
18575 Creat: 2023-10-23
Vrem PARC, nu parcare! Salvăm Parcul Central Nicolae Titulescu din Brașov
1892 Creat: 2025-03-20
Petiție pentru Anularea Autonomiei Găgăuziei și Consolidarea Unității Naționale
928 Creat: 2025-03-30