Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

/ #26163 Citiţi un interviu cu liderul de sindicat Mihai Diculoiu despre problemele pe care premierul pare că

2014-09-08 23:23

Citiţi un interviu cu liderul de sindicat Mihai Diculoiu despre problemele pe care premierul pare că nu are habar: Ponta a venit pe furiş de ochii presei la Oltchim

Şi cum au început discuţiile după venirea premierului Victor Ponta?
- Cu o prezentare din partea mea, legată de situaţia economică şi socială critică în care se află societatea. Am făcut un scurt istoric până la momentul declanşării insolvenţei. Apoi am arătat că în procedură de insolvenţă toate măsurile care au fost luate de administratorii judiciari sunt de natură să degradeze din punct de vedere economic şi social Oltchimul.
Şi ce a zis primul-ministru?
- L-a rugat pe domnul ministru Niţă să prezinte situaţia. Domnul ministru a reluat discuţia despre etapizarea repunerii în funcţiune a secţiilor şi a spus că, dacă pe data de 15 decembrie nu se găseşte un investitor strategic pentru preluarea Oltchim împreună cu Rafinăria, are şi soluţia de conversie a creanţelor în acţiuni.
L-aţi întrebat de ce nu a făcut-o, pentru că a avut în mână această soluţie?
- Da. I-am spus că deja a trecut termenul din 2012. A răspuns că n-au avut pregătită legislaţia, că trebuie pregătită legislaţia adecvată şi că se poate face. Legat de acest aspect, am continuat şi am spus că este necesar să se treacă urgent la conversia acestor creanţe, având în vedere că peste 500 de milioane de euro, din cele 800 de milioane de euro, reprezintă credite acordate de companii din subordinea Guvernului şi a Ministerului Economiei, deci se poate face, astfel încât să găsim o soluţie ca Oltchimul să devină bancabil şi să aibă capital de lucru pozitiv.
Şi ce a zis?
- I-am cerut să ne ajute domnul Ionel Blănculescu. A promis că va lua legătura şi cu dânsul, astfel încât şi împreună cu domnul ministru Niţă să analizeze situaţia.
Păi, dacă există legislaţie şi se poate face conversia, ce-i împiedică?
- Nu ştiu ce-i împiedică. Din punctul meu de vedere cred că unele angajamente, dar nu ştiu care. Pentru că nu e normal să aştepţi până pe 15 decembrie şi să nu iei acum măsura vitală şi să pui în funcţiune fabricile.
V-a dat sentimentul că este pecetluită soarta şi că este făcut aranjamentul de multă vreme şi că Oltchimul trebuie să moară? - Mie mi-a dat acest sentiment şi i-am spus şi primului ministru, atât timp cât nu există o decizie guvernamentală legată de funcţionare şi de privatizare. Pentru că dacă era o decizie clară, astăzi sau, să zicem, până la alegerile prezidenţiale, aveam în funcţiune toate capacităţile de producţie sau aveam o strategie clară că Oltchimul se va privatiza. Ne-a mai confirmat că nu prea s-a făcut nimic cu Rafinăria Piteşti până acum şi a spus că sâmbătă se va întâlni cu preşedintele OMV, ca să discute şi de problema preluării Reafinăriei Arpechim.
Domnule Diculoiu, eu vă întreb un singur lucru, de doi ani şi jumătate se pune problema la Ministerul Economiei. Ministrul Economiei este în subordinea primului-ministru. Să nu fi ştiut primul ministru de toate treburile astea până acum? Este imposibil.
- Nu cred că primul ministru nu a ştiut, pentru că inclusiv eu am trimis cel puţin cinci adrese, ultima trimisă cu o lună în urmă, i-am arătat-o astăzi.
Haideţi să ne oprim puţin asupra acestui aspect. Deci dumneavoastră aţi făcut un raport către primul-ministru, către ministrul Economiei şi către toate forurile, în care spuneaţi că administratorul judiciar, nu că nu-şi face treaba, ci dimpotrivă, face tot felul de lucruri încât fabrica să nu meargă. Şi aţi cerut schimbarea lui. Poate Guvernul să facă asta?
- Nu am cerut numai schimbarea, ci şi o comisie din partea Guvernului sau a Ministerului Economiei, care să facă o analiză asupra activităţii administratorilor judiciari. Revenind la schimbare, ea se poate face cu ajutorul Adunării Creditorilor, având în vedere că peste 60 la sută din creditori sunt companii de stat. Aceşti creditori trebuie să aibă tot interesul ca Oltchimul să poată funcţiona ca ei să-şi recupereze aceste datorii. Pentru că prin SPV Oltchim, ce vrea să facă Piperea, aceşti creditori nu mai recuperează nimic şi vinde Olchimul ca şi cum l-ai da la fier vechi.
Ce a zis primul ministru, vis-a-vis de această cerinţă a dumneavoastră, de a schimba administratorul judiciar?
- Mi-a promis că va lua legătura cu domnul Blănculescu, astfel încât, împreună cu domnul ministru Niţă, să găsească soluţii legate de revitalizarea Oltchimului. Legat de schimbare n-a spus nimic, pentru că ea trebuie făcută conform legii. În urma unor analize trebuie să convoace Adunarea Creditorilor, bazându-se pe rezultatele proaste de când sunt administratori judiciari; poate să ia o decizie în acest sens. Şi aici sunt două elemente foarte clare: nu este normal ca tu să închiriezi un activ (este vorba de Ramplast), în condiţiile în care tu ai nevoie de bani. Şi nu cred că vine cu bani de acasă. Scoate bani din Oltchim şi îi bagă în buzunarul lui.
Şi cine e cel care a închiriat?
- De la Galaţi, parcă Dinamic.
Şi a fost licitaţie?
- Nu. I l-a dat într-o conjunctură în care Dinamic Galaţi avea de achitat contravaloarea profilelor cumpărate de la Ramplast, în valoare de 4 milioane de euro. Deci era dator la Oltchim şi în loc să recupereze banii s-au înţeles ei acolo.
Deci i-a făcut un cadou?
- Da. I-a zis „ţi-o închiriez, dar vezi tu cum îmi dai cele 4 milioane de euro eşalonat. Tu contribui mai departe, dar practic tot cu banii Oltchimului”.
Asta este de DNA, domnule Diculoiu!
- Da, dar nu s-a autosesizat nimeni. Pe lângă faptul că era dator, i s-au mai dat şi profilele care erau în stoc.
Dar le-a cumpărat, a dat banul jos pe ele?
- Nu a dat, s-au înţeles să dea etapizat. Iar al doilea element este cu firma care a evaluat patrimoniul Oltchimului. S-au prezentat două firme: una Romcontrol din România şi o firmă din Anglia, nu-i ştiu numele exact, cu sediul în România. Prima, pentru serviciul acesta solicita 50.000 de euro, iar cealaltă 200.000 de euro. Administratorul special numit din partea acţionarilor a pledat pentru un cost mai mic, iar administratorul judiciar a zis că nu, o luăm pe aia din Anglia. Şi ce face firma din Anglia? Supraevaluează clădirile din Oltchim şi subevaluează echipamente şi instalaţii. Ca urmare a acestor subevaluări a crescut pierderea în 2013 la 230 de milioane de euro, din care din activitatea de producţie numai 60 de milioane de euro, iar restul venind din operaţiuni de genul celei amintite… ca să nu mai punem la socoteală datoriile care se adaugă de la furnizori.
Până la urmă, ce impresie v-a făcut primul ministru, vrea să facă ceva sau pur şi simplu a bifat un punct nevralgic pe agenda electorală?
- Ne-a făcut promisiuni, aşa cum v-am relatat mai înainte, dar eu cred că, punând termen 15 decembrie, deci după alegeri, nu se va întâmpla nimic; dacă ar fi vrut cu adevărat să soluţioneze problema, deşi ea încă se poate soluţiona, până acum era rezolvată.
Vă mulţumim!
Petre Tănăsoaica