Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

/ #21595 OLTCHIM nu se privatizează pe 6 iunie: Ministrul Niță și administratorii judiciari caută finanţare l

2014-06-05 07:49

OLTCHIM nu se privatizează pe 6 iunie: Ministrul Niță și administratorii judiciari caută finanţare la chinezi

http://www.voceavalcii.ro/2014060421813/OLTCHIM-nu-se-privatizeaza-pe-6-iunie-Ministrul-Nita-si-administratorii-judiciari-cauta-finantare-la-chinezi.html

http://www.voceavalcii.ro/media/k2/items/cache/2a9d5a6b2a5541bfaab592da70d06a16_...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Termenul pentru cumpărarea caietului de sarcini pentru a participa la privatizarea combinatului chimic Oltchim este 6 iunie 2014, însă cu câteva zile înainte nicio mare companie din domeniu nu s-a arătat interesată de privatizare. În acest context, ministrul Economiei, Constantin Niță, a declarat că Oltchim nu va fi închis şi dacă nu va fi privatizat la 6 iunie, aşa cum s-a angajat Guvernul, combinatul chimic va fi vândut altă dată.

„Oltchim reprezintă un obiectiv pentru Guvern. Dacă nu-l privatizăm nici în 6 iunie vom reuşi altă dată. (...) Să nu-şi închipuie cineva că vom închide această fabrică", a afirmat Niţă, într-un forum pe teme energetice. „Există investitori care vor să ia la pachet Oltchim şi Arpechim. Avem discuţii şi cu OMV Petrom", a mai spus Niţă.

Multiplele încercări de vânzare a Oltchim din ultimii ani au eşuat. Cea mai recentă a fost în luna martie, când statul nu a primit nicio ofertă de cumpărare. Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,7% din acţiunile Oltchim. Combinatul a intrat în insolvenţă în ianuarie 2013.

Aşadar, cum privatizarea Oltchim a trecut deja pe planul doi, ministrul Economiei şi administratorii judiciari cauză variante de finanţare pentru ca să poate fi repornite două linii de producţie în combinat. Aceştia s-au deplasat în China pentru a găsi finanţare. Delegaţia este formată din directorul Oltchim, Victor Avram, avocatul Gheorghe Piperea şi administratorul special Bogdan Stănescu. Aceştia vor să-i convingă pe chinezi să finanţeze Oltchimul cu 15 milioane de euro, necesari pentru creşterea capacităţii de producţie la Oltchim. Rezultatele vizitei din China le vom afla cu toţii vineri, 6 iunie a.c., dată la care expiră şi termenul pentru depunerea ofertelor de cumpărare a combinatului.