Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

/ #21266 Disponibilizaţii de la Oltchim au protestat în faţa DGFP

2014-05-29 15:42

http://www.ramnicuvalceaweek.ro/

http://www.ramnicuvalceaweek.ro/wp-content/uploads/2014/05/protestatari2.jpg...

 

 

 

 

 

 

 

 


Aproximativ o sută de disponibilizaţi de la Oltchim au protestat, joi, în faţa sediului Direcţiei Generale de Finanţe Publice (DGFP) Vâlcea, solicitând explicaţii cu privire la plata unor impozite care apar în fişa fiscală pe venituri şi pe care nu le-ar fi încasat.

În urmă cu o săptămână, salariaţii disponibilizaţi de la Oltchim din anul 2013 au primit fişele fiscale aferente anului trecut. În aceste fişe apar note cu privire la reţinerea impozitelor pentru plăţile compensatorii pe care aceştia nu le-au primit. În consecinţă, foştii salariaţi au venit joi dimineaţă la DGFP Vâlcea pentru a cere lămuriri cu privire la soarta acestor plăţi.

Directorul DGFP Vâlcea, Gheorghe Gogârnoiu, a declarat pentru AGERPRES, că ‘într-adevăr angajatorul a achitat impozite pentru plăţile compensatorii dar nu ştie dacă acestea au fost alocate combinatului’.

Gogârnoiu spune că există un articol de lege prin care ‘angajatorul are obligaţia de a plăti impozite şi pentru venituri încasate dar şi pentru venituri ce urmează a fi încasate’.

Nemulţumiţi de răspuns cei o sută de disponibilizaţi s-au îndreptat spre Curtea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea unde intenţionează să depună o plângere penală împotriva conducerii combinatului pentru a afla care a fost soarta plăţilor compensatorii care li se cuveneau în urma concedierii colective din iunie 2013.

Conducerea combinatului a motivat că nu au fost date aceste plăţi compensatorii şi că apariţia acestor impozite pe fişa fiscală este doar un simplu exerciţiu financiar.

În urmă cu o săptămână, disponibilizaţii de la Oltchim au organizat o serie de proteste în faţa sediului Prefecturii din Vâlcea solicitând achitarea plăţilor compensatorii care le-au fost promise în 2013 în momentul concedierii colective.

Reprezentanţii statului, prefectul de Vâlcea cât şi conducerea Consiliului Judeţean, le-au transmis acestora că plăţile compensatorii au fost trecute la masa credală, Oltchim în insolvenţă din ianuarie 2013, şi că urmează să le fie achitate acestora în momentul privatizării combinatului.

Oltchim Râmnicu Vâlcea este cel mai mare agent economic din judeţ şi urmează a fi scos la privatizare pe 6 iunie. AGERPRES