Gratiere pentru Gica Popescu
Musafir |
/ #2746 amănunte2014-03-10 08:33Şi încă ceva: toate argumentele vehiculate în spaţiul public în susţinerea acestei petiţii au fost, cu siguranţă, avute în vedere de judecători cu ocazia pronunţării în dosarul penal. Aşa se explică pedeapsa redusă primită de "Baciul", faţă de alţi coinculpaţi. Aşadar, domnule senator, iniţiator al acestei petiţii, nu mai instigaţi lumea să se substituie justiţiei din ţara în care dv. vă aflaţi la putere. |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
20127 Creat: 2025-04-22
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
15600 Creat: 2025-04-16
2 zile libere plătite lunar femeilor aflate la ciclu
181 Creat: 2025-04-17
Cersetorul care drogheaza cainii pentru cersit !
159 Creat: 2025-04-18
Salvam Dealul Lempes, rezervație naturală în Brasov
366 Creat: 2025-04-18
GRATIERE 2025
15610 Creat: 2025-02-03
Sanctionarea celor care instiga la ura, acte de violenta si crima împotriva animalelor
48 Creat: 2025-04-17
Restrictionare trafic greu si montarea de limitatoare de viteza in Cartierul Grigorescu Oradea
366 Creat: 2025-04-15
Permiteți accesul câinilor în Iulius Mall și VIVO! Cluj-Napoca - Împreună pentru o comunitate mai prietenoasă cu animalele
499 Creat: 2025-04-09
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
1053 Creat: 2020-11-28
Cetățenia română pentru soțul/soția cetățean străin care locuiește în diaspora
407 Creat: 2025-03-20
Petitie pentru permiterea accesului cu caini in malluri, magazine, mijloace de transport, si in general in toate spatiile publice.
11 Creat: 2025-04-22
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
6882 Creat: 2025-02-13
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
18593 Creat: 2023-10-23
INITIATIVA LEGISLATIVA POPULARA - ORGANIZARE TURUL II AL ALEGERILOR PREZIDENTIALE 2024
216 Creat: 2025-03-30
Vrem un parc și trotuare sigure pentru copiii din zona Șoseaua Cernica – Pantelimon, Ilfov
8 Creat: 2025-04-23
CEREM DREPTUL LA VIATA PENTRU CAINII DIN ADAPOSTUL PUBLIC TARGU JIU
24422 Creat: 2024-08-16
Solicitare de remediere urgentă a disfuncționalităților din cadrul Consulatului României la Copenhaga
345 Creat: 2025-04-16
Petitie către Curtea Constituțională a României Subiect: Menținerea în cursa prezidențială a domnului Călin Georgescu
30312 Creat: 2024-11-28
NU pentru 3 schimburi in Scoala 195
118 Creat: 2025-04-17