Cetatenii discriminati de presedintele Basescu ii cer demisia


Musafir

/ #19667

2014-01-17 19:01

Şi eu mă simt jignită, umilită, nedreptăţită aproape în fiecare zi de când PREŞEDINTELE MEU este în exerciţiul funcţiunii. De ce? Pentru simplul fapt că în toţi aceşti ani ne-a considerat nişte ignoranţi, o turmă de proşti pe gâtul şi gura cărora poate pune piciorul, ori de câte ori îndrăznim să-l privim sau să deschidem gura şi să ne spunem punctul de vedere referitor la deciziile pe care aleşii noştri, cu girul PREŞEDINTELUI MEU, le iau pentru mine, pentru toţi cetăţenii acestei ţări.
Ştiţi de ce mă simt umilită şi înjosită de faptele şi spusele PREŞEDINTELUI MEU?
Pentru că m-a făcut să mă îndoiesc de judecata mea, de buna credinţă şi de valorile acestei ţări!
Pentru că uneori, îmi este ruşine că sunt cetăţean al acestei ţări, când îl văd pe PREŞEDINTELE MEU şi pe cei din jurul lui cum ne discreditează şi de desconsideră ori de câte ori au ocazia, fie că acest lucru se întâmplă în ţară sau peste hotare.
Pentru că avem un preşedinte demagog, hoţ, mincinos, violent în limbaj şi comportament, toţi partenerii externi ne percep pe noi, ca popor, la fel.
Şi de ce n-ar face-o?
Ne merităm soarta, pentru că este mai comod să privim la televizor, să ne minţim că ceea ce spune sau face PREŞEDINTELE NOSTRU nu ne afectează!
Ştiţi ce mă doare cel mai mult?
Faptul că în 2004 am privit cu atâta speranţă la Traian Băsescu şi prin votul meu l-am ajutat să devină PREŞEDINTELE MEU, iar în 2012 mi-am pus speranţa că tot prin votul meu, voi contribui la construirea unei lumi mai bune pentru fiul meu.
Cât de mult m-am înşelat că şi eu contez!
Cumva, mi-am pierdut încrederea că va fi mai bine în ţara asta şi pentru noi, cei mulţi, nu doar pentru cei care sunt la putere!
Mă menţin pe linia de plutire urmărindu-vă pe voi, dragii mei, şi chiar dacă pe zi ce trece devin tot mai sceptică văzând nesimţirea politicienilor, ştiu că sunteţi un reper pentru noi cei care ne mai rătăcim şi încep să sper că, măcar fiul meu va putea fi demn, mândru că este român şi trăieşte în această ţară minunată!
Vă admir şi vă respect pentru că sunteţi vigilenţi şi ne menţineţi în viaţă speranţa.

Karla Bejenaru, Tecuci