Apăraţi istoria românilor


Musafir

/ #140

2011-06-22 19:31

Argumentele iniţiatoarei petiţiei, dr. Emilia Corbu, sunt temeinice pentru orice fiinţă raţională şi de bună-credinţă.

În consecinţă, subscriu la evaluările domniei sale - „O istorie peticită cu scopul de a scoate românii din istorie”; „făcătura asta a fost publicată în trei limbi de circulaţie, în ediţie de lux, sub înaltul patronaj al preşedintelui României” – şi susţin această petiţie.

„Făcătura aceasta” nu mă surprinde. Sunt conştient că se lucrează de mult timp, cu metodă, cu tehnici ultraperformante, împotriva românilor şi a valorilor lor. Nu doar împotriva noastră, dar… noi avem mai mulţi neprieteni. „Făcătura” este doar o etapă din procesul de crucificare a românilor şi a românismului.

Să recapitulăm.

1). Am fost expropriaţi. „Marea Păcăleală” din 1989 a venit cu fetişul privatizării. „Să privatizăm, să privatizăm, fie şi pe un dolar”. Privatizarea a fost mijlocul principal prin care poporul român a fost expropriat. Expropriat de resursele naturale, pe care strămoşii le-au apărat cu sabia, expropriat de produsele muncii a multor generaţii. Din capul locului s-a ştiut că privatizarea însemna exproprierea românilor, căci românul din 1989 nu avea bani să cumpere fabrici, păduri, sute de hectare de pământ ori de pădure, bănci, luciu de apă etc. Fireşte, avuţia naţională n-ar fi suferit cumplita hemoragie dacă n-ar fi fost cozile de topor. Amintiţi-vă cum răcneau la TV.: „Industria românească este maldăr de fiare vechi”, construcţiile din regimul ceauşist erau considerate „faraonice, kitsch”. Legământul cozilor de topor era nu doar să înstrăineze avuţia naţională, ci s-o dea cât mai ieftin, chiar degeaba.

2). Democraţia este o vorbă goală. Ei vor o „democraţie” fără popor, o democraţie contra poporului. Ţara este condusă în mod discreţionar, prin ordonanţele cutărui şi cutărui robot care execută poruncile antipopulare. Un exemplu cald: vor să hărtănească România, chipurile s-o reorganizeze teritorial, dar se feresc ca Dracul de tămâie de referendum, deşi legea prevede această necesitate.

3). Ne-au furat dreptul de a trăi omeneşte în prezent, ne-au amanetat viitorul generaţiilor viitoare, prin înrobirea faţă de cămătarii lumii. Ne mai rămăsese ceva: trecutul, identitatea noastră istorică. Prin făcături pseudo-ştiinţifice vor să ne fure şi identitatea istorică.
Cum spuneam, făcătura faţă de care dr. Emilia Corbu a iniţiat această formă de protest nu mă surprinde. Mă surprinde şi mă întristează faptul că cei mai mulţi dintre autorii comentariilor de aici sunt „Musafiri”, au ales să nu-şi facă publică identitatea. Şi atunci de ce mai ne plângem că ni se fură identitatea istorică ? Poate că ne merităm soarta. Îmi închipui că un Patapievici consideră acest comportament ca o confirmare a aprecierilor lui defăimătoare referitoare la români.

Valeriu Stănescu

http://valeriuss.blogspot.com/

http://valeriuss.blogspot.com/2010/01/h-r-patapievici-politice-bucuresti.html