Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #13833 GEREA NE MINTE SI NE ABURESTE DIN NOU: Printre subiectele discutate cu sindicaliştii Oltchim2013-12-08 15:40GEREA NE MINTE SI NE ABURESTE DIN NOU: Printre subiectele discutate cu sindicaliştii Oltchim ..Printre subiectele discutate cu sindicaliştii Oltchim s-au regăsit plata unor salarii restante şi planul de restructurare
Ministrul Economiei, Andrei Gerea, a declarat pentru AGERPRES că a primit joi împreună cu ministrul pentru Dialog Social, Doina Pană, la Palatul Victoria, o delegaţie a sidicaliştilor de la Oltchim, printre principalele probleme discutate regăsindu-se plata unor salarii restante şi planul de restructurare al companiei. Am discutat despre situaţia actuală de la Oltchim. Totodată, am stabilit o dată de reîntâlnire undeva pe 15 februarie, a declarat ministrul Economiei.Despre problemele ridicate de sindicalişti în cadrul discuţiei, Andrei Gerea a precizat că au fost abordate trei aspecte principal. A fost chestiunea legată de restanţele salariale, cu menţiunea, însă, că e vorba de două luni venite din ianuarie, deci aproximativ un an de zile. Ei, totuşi, acum primesc salariile lunar. Sunt două luni rămase care nu s-au putut recupera, dar ei, de atunci, şi-au luat banii lunar. Inclusiv pe decembrie îşi iau banii, a declarat ministrul Economiei. Gerea a precizat că, în al doilea rând, reprezentanţii sindicaliştilor de la Oltchim, au dorit să afle o poziţie a Guvernului la zi despre planul de restructurare. Au dorit să se asigure că-l gestionăm şi că suntem cu ochii la societate. Şi al treilea subiect a fost legat de dorinţa lor de a avea o întrevedere şi cu premierul. În această privinţă le-am explicat că sunt şi eu şi doamna Pană şi şeful Cancelariei (Vlad Stoica - n.r.) şi că agenda este una încărcată şi nu tot timpul se poate să aibă loc astfel de întâlniri, a declarat ministrul Economiei. Întrebat dacă legat de plata restanţelor salariale invocate de sindicalistii Oltchim se are în vedere o decizie în perioada următoare, Andrei Gerea a spus că acest lucru este posibil numai în situaţia în care Guvernul găseste nişte bani de undeva. Nu avem de unde în acest moment. De exemplu, numai o lună a anului este undeva la două milioane de euro şi cifra de afaceri pe luna ultimă este de 11. Deci, suntem departe de a putea recupera. Este mare lucru să ne menţinem, să nu mai acumulăm restanţe. Asta este important. Trebuie ţinut cont că lunile ianuarie, februarie sunt foarte proaste în general, a declarat ministrul Economiei.
De unde scoate Gerea că e vorba de două luni (restante salariale) venite din ianuarie dcand noi avem trei luni si jumatate restante salariale (9 chenzine salariale: chenzina I / ianuarie 2013, chenzina I + II + tichete de masa / septembrie 2013, chenzina I + II + tichete de masa / octombrie 2013, chenzina I + II + tichete de masa / noiembrie 2013). Gerea a luat-o pe urmele lui Vosganian si dezinformeaza si guvernul si opinia publica: sa-i intre bine in cap, restantele salariale sunt de 3 luni si jumatate. Si, sa nu uite ca la disponibilizati mai sunt restante salariale de achitat (restante vechi de 6 luni de zile, care trebuia achitate pana pe data de 13.06.2013): avans luna ianuarie 2013, concediu / 2013 si salariile compensatorii. |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
9230 Creat: 2025-04-16
Stop abuzurilor din partea autorităților locale!!!
1167 Creat: 2025-04-12
GRATIERE 2025
15477 Creat: 2025-02-03
Permiteți accesul câinilor în Iulius Mall și VIVO! Cluj-Napoca - Împreună pentru o comunitate mai prietenoasă cu animalele
465 Creat: 2025-04-09
Restrictionare trafic greu si montarea de limitatoare de viteza in Cartierul Grigorescu Oradea
274 Creat: 2025-04-15
Contestarea deciziei anulării listelor cu bursie din semestul doi, anul universitar 2024-2025 în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza
777 Creat: 2025-04-08
Solicitare de remediere urgentă a disfuncționalităților din cadrul Consulatului României la Copenhaga
213 Creat: 2025-04-16
Noi, locuitorii cartierului Avantgarden3 Brașov, solicităm cedarea rețelei de apă-canal din Avantgarden3 către SC COMPANIA APA SA Brașov - furnizorul de apă al cartierului.
194 Creat: 2025-04-16
Transport public in Zona Drumul Gura Calitei-Drumul Gura Ariesului-Victor Brouner
598 Creat: 2025-03-28
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
6851 Creat: 2025-02-13
STOP FURTULUI DE IDENTITATE / FĂRĂ CORUPȚIE SPIRITUALĂ
162 Creat: 2025-04-10
#FacemFilmAcasă
1218 Creat: 2025-02-25
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
18573 Creat: 2023-10-23
Petiție împotriva cardului național de identitate cu cip
141 Creat: 2025-04-06
Energie electrica fara intreruperi - Loc. Tuzla
102 Creat: 2025-04-09
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
984 Creat: 2020-11-28
Petiție pentru lărgirea și omologarea pârtiei Mioarele 9 – Domeniul Schiabil Transalpina
60 Creat: 2025-04-16
Inregistrari cursuri CECCAR
139 Creat: 2025-04-03
Petitie privind transmiterea live a slujbelor bisericesti
44 Creat: 2025-04-13
Vrem PARC, nu parcare! Salvăm Parcul Central Nicolae Titulescu din Brașov
1883 Creat: 2025-03-20