Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
S. MAX |
/ #12332 AI DREPTATE! ASA ZICE SI LA "GAZETA": Platformele Oltchim şi Arpechim, gemene în suferinţă.2013-11-26 14:35#12328: Unul - Re: Re: Re: MAI PLEACA INCA 1.000 DINTRE NOI? "Platformele Oltchim şi Arpechim, gemene în suferinţă.http://www.remat-iasi.ro/images/KIF_5884.JPG... La nivelul Ministerului Economiei, condus de către liberalul argeşean Andrei Gerea, se vorbeşte tot mai mult de investitori din ţară şi de peste hotare interesaţi de privatizarea Oltchim Râmnicu-Vâlcea, mai mult sau mai puţin la pachet cu platforma Arpechim.Până una-alta, prin Vâlcea circulă deja, ironic, informaţia conform căreia de la 1 ianuarie 2014 se vor angaja pe platformă sudori-tăietori şi mecanici care să… dezafecteze combinatul condus acum de către argeşeanul Marius Pârvu. Construite să funcţioneze împreună, platformele de la Vâlcea şi Piteşti par acum aproape părăsite. În zona de îmbarcare-debarcare a muncitorilor se vede cel mai bine dezastrul, atât în Argeş (mai ales), cât şi în Vâlcea. Astfel, dacă în anii trecuţi platformele gemeau de lume şi de autobuze care cărau în toată Vâlcea muncitori, acum bate vântul. La Piteşti, la fel. Conform conducerii Publitrans, reducerea numărului de muncitori de la Arpechim a fost atât de… abruptă, încât s-a resimţit imediat în indicatorii societăţii de transport. Nici nu este de mirare că s-a întâmplat astfel, din moment ce pe platforma petrochimică din Piteşti lucrau peste 10.000 de oameni, iar acum mai sunt câteva sute… Rămâne de văzut dacă se vor găsi investitori şi, mai ales, câte locuri de muncă vor genera ei. Nu cumva să genereze doar… fier vechi pentru centrele de colectare!"
Preluare articol publicat in ziarul "ARGESUL" - http://ziarulargesul.ro/22772-platformele-oltchim-si-arpechim-gemene-in-suferinta.html |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
12639 Creat: 2025-04-16
Stop abuzurilor din partea autorităților locale!!!
1172 Creat: 2025-04-12
Noi, locuitorii cartierului Avantgarden3 Brașov, solicităm cedarea rețelei de apă-canal din Avantgarden3 către SC COMPANIA APA SA Brașov - furnizorul de apă al cartierului.
365 Creat: 2025-04-16
Restrictionare trafic greu si montarea de limitatoare de viteza in Cartierul Grigorescu Oradea
331 Creat: 2025-04-15
Solicitare de remediere urgentă a disfuncționalităților din cadrul Consulatului României la Copenhaga
314 Creat: 2025-04-16
GRATIERE 2025
15526 Creat: 2025-02-03
Transport public in Zona Drumul Gura Calitei-Drumul Gura Ariesului-Victor Brouner
604 Creat: 2025-03-28
Permiteți accesul câinilor în Iulius Mall și VIVO! Cluj-Napoca - Împreună pentru o comunitate mai prietenoasă cu animalele
477 Creat: 2025-04-09
Extinderea Transport_public, s.Dumbrava
118 Creat: 2025-04-15
NU pentru 3 schimburi in Scoala 195
112 Creat: 2025-04-17
#FacemFilmAcasă
1269 Creat: 2025-02-25
Petiție pentru lărgirea și omologarea pârtiei Mioarele 9 – Domeniul Schiabil Transalpina
90 Creat: 2025-04-16
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
6862 Creat: 2025-02-13
2 zile libere plătite lunar femeilor aflate la ciclu
88 Creat: 2025-04-17
Salvam Dealul Lempes, rezervație naturală în Brasov
76 Creat: 2025-04-18
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
1014 Creat: 2020-11-28
Cersetorul care drogheaza cainii pentru cersit !
61 Creat: 2025-04-18
Petitie privind transmiterea live a slujbelor bisericesti
44 Creat: 2025-04-13
Petiție pentru Anularea Autonomiei Găgăuziei și Consolidarea Unității Naționale
929 Creat: 2025-03-30
Contestarea deciziei anulării listelor cu bursie din semestul doi, anul universitar 2024-2025 în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza
785 Creat: 2025-04-08