http://saptamana.net/articol/4713-investitorii-interesati-de-oltchim-au-usa-deschisa-la-omv-pentru-arpechim
Ministrul Economiei, Andrei Gerea, a mai spus că situaţia economică a societăţii este una stabilă
Ministrul Economiei, Andrei Dominic Gerea, s-a întâlnit luni la Combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea, cu managementul companiei, administratorii judiciari, administratorul special, reprezentaţii sindicatelor şi administraţiei publice locale. Ministrul Gerea a făcut o trecere în revistă a demersurilor întreprinse până acum în ceea ce priveşte îmbunătăţirea situaţiei Oltchim şi atragerea de investitori puternici în privatizarea societăţii, amintind ultimele discuţii avute cu factori de decizie din Austria, Germania, China, Israel şi Azerbaidjan.
La întâlnire au participat şi Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Cristian Soare, prefectul judeţului Argeş, Constantin Polexe, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş şi Bogdan Badea, secretar de stat în Ministerul Economiei. Totodată, ministrul Economiei a anunţat etapele care vor urma pe linia de privatizare şi procedura de insolvenţă. Astfel, până la sfârşitul lunii ianuarie, anul viitor, urmează să se finalizeze planul de reoganizare a combinatului. În context, directorul general al companiei a anunţat că, în ultimele 3 luni, Oltchim a avut o cifră de afaceri constantă, ajungând la un grad de utilizare a capacităţii de producţie de 24% şi, la acest nivel de producţie, combinatul a reuşit contractarea producţiei pentru întreg anul 2014. Pentru o companie aflată în insolvenţă, acest lucru este un pas important în demersul redresării, directorul general făcând apel la colaborarea constructivă a tuturor actorilor implicaţi.
Reprezentanţii salariaţilor şi-au expus nemulţumirile
În opinia administratorilor judiciari, prezenţi la întâlnire, strategia vizează obţinerea unui preţ bun într-un timp rezonabil, pe baza raportului de evaluare, care a fost deja finalizat şi urmează să fie supus aprobării creditorilor. Totodată, aceştia au apreciat echipa managerială, care a reuşit, într-un termen scurt, stabilizarea capacităţii de producţie, reducerea pierderilor pe luna septembrie comparativ cu luna august 2013, confirmând astfel premisele că, într-un termen apropiat, să se repună în funcţiune încă o secţie de producţie, care va creşte cifra de afaceri a combinatului. De asemenea, în opinia administratorilor judiciari, crearea SPV şi selecţia investitorilor se vor face în paralel până la jumătatea lunii februarie 2014. Reprezentanţii salariaţilor au expus problemele cu care se confruntă, amintind, în acest cadru, concedierile efectuate în primăvara acestui an, necesitatea reducerii posturilor de conducere, pentru realizarea de economii, acordarea atenţiei cuvenite posibililor investitori care sunt interesaţi de privatizarea Oltchim, recuperarea restanţelor la plata salariilor, exprimându-şi încrederea că aspectele prezentate îşi vor găsi rezolvarea într-un timp cât mai scurt.
"Pe 20 noiembrie se va aproba înfiinţarea Societăţii Oltchim SPV, pe 17 ianuarie va avea loc depunerea de oferte angajante pentru preluarea combinatului, pe 20 ianuarie se vor deschide ofertele, iar pe 23 ianuarie se va începe negocierea cu oferta cea mai bună.", Andrei Gerea, ministrul Economiei
Cerere în creştere pentru produsele combinatului
Ministrul Economiei, Andrei Gerea, a declarat că investitorii interesaţi de preluarea Oltchim şi care ar dori să preia şi Rafinăria Arpechim Piteşti „au uşa deschisă” la conducerea grupului OMV, proprietarul rafinăriei. ”Discuţiile care s-au făcut cu cei care ar dori preluarea combinatului s-au făcut pe direcţia preluării Oltchim şi divizia de petrochimie de la Bradu, fără Rafinăria Arpechim. Sunt investitori interesaţi şi de rafinărie. Această parte a discuţiilor legate de rafinărie nu am s-o dezvolt ca urmare a unei înţelegeri pe care am avut-o cu cei de la OMV, există însă deschidere, cine va dori să cuprindă în planurile sale rafinăria, are uşa deschisă, dar trebuie să discute asta cu conducerea OMW. Rafinăria nu e a noastră, e a OMV-ului, cine doreşte o afacere nu de 200 de milioane de euro, ci una de un miliard de euro, va dori şi rafinăria”, a afirmat Gerea. El a afirmat că la Oltchim, în prezent, este asigurată aprovizionarea pentru desfăşurarea activităţii, fiind chiar o cerere în creştere pentru produsele combinatului, adăugând că se doreşte şi plata restanţelor salariale. „Ne dorim în plus o linişte şi un confort pentru cei care lucrează în combinat şi plata unor restanţe salariale. Sunt discuţii iniţiate cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, cu mediul bancar, cu diverse fonduri de investiţii pentru o finanţare (...) Sindicatele au înţeles situaţia cu restanţele salariale şi nu vor pune pe noi o presiune, deşi nu e vina lor pentru că lucrurile s-au degradat în ultimii ani în combinat, problema salarială rămâne pe primul plan”, a menţionat ministrul Economiei. Iar în ceea ce priveşte scoaterea subiectului privatizării Oltchim din negocierile cu FMI, Gerea a spus că „a dispărut presiunea ca aceasta să se producă până la sfârşitul anului plus alte eventuale sancţiuni şi că prin această scoatere se oferă posibilitatea unor soluţii alternative”.
Situaţia economică de la Oltchim este stabilă
Ministrul Economiei, Andrei Gerea, a mai spus că situaţia economică a societăţii este una stabilă. „În prezent, situaţia economică este stabilă. Am prezentat următoarele etape de parcurs în cazul combinatului. Astfel, pe 20 noiembrie se va aproba înfiinţarea Societăţii Oltchim SPV, pe 17 ianuarie va avea loc depunerea de oferte angajante pentru preluarea combinatului, pe 20 ianuarie se vor deschide ofertele, iar pe 23 ianuarie se va începe negocierea cu oferta cea mai bună’’, a spus Gerea, după discuţiile cu conducerea combinatului, autorităţile locale şi judeţene şi parlamentari vâlceni.
El a menţionat că, în acelaşi timp, se caută soluţii pentru finanţarea capitalului de lucru pentru a mări capacitatea de producţie a combinatului.