Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

/ #11254 Gerea da, Ponta ba!

2013-11-07 13:27

http://www.voceavalcii.ro/2013110618135/Gerea-da-Ponta-ba.html

http://www.voceavalcii.ro/media/k2/items/cache/fc666f54395d3f11edbb7f5f3b268441_...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


SPERANŢE DEŞARTE. Andrei Gerea, ministrul liberal al Economiei, şi-a anunţat vizita la Oltchim, însă sindicaliştii şi vâlcenii cred că soarta combinatului stă în mâinile premierului Ponta. Şeful Guvernului refuză însă să vină la Rm. Vâlcea, iar social-democraţii vâlceni, în frunte cu Ion Cîlea, nu mişcă niciun deget pentru a-l convinge.

Ministrul Economiei, Andrei Gerea, şi-a anunţat vizita oficială la Vâlcea. El va fi prezent pe Platforma Chimică de la Oltchim luni, 11 noiembrie 2013, când va merge la combinat pentru a purta o serie de discuţii cu angajaţii, cu directorii, dar şi cu reprezentanţii autorităţilor judeţene, parlamentari şi senatori ai Vâlcii. Autorităţile judeţene speră ca ministrul Gerea să fie cel care va reuşi să rezolve problemele de la Oltchim, mai ales că este piteştean, iar în ecuaţie este Arpechim Piteşti.

Speranţele însă, susţin unii, sunt deşarte, pentru că soarta Oltchim stă strict în mâinile premierului Victor Ponta. Numai că, social-democraţii vâlceni refuză să îşi deranjeze şeful, iar când cineva deschide gura şi cere să se organizeze o întrevedere cu Ponta, sar ca arşi. Sigur, şi Ponta pare-se că evită pe cât poate să vină la Râmnicu Vâlcea, iar atitudinea lui ridică semne de întrebare. Oare premierul Ponta doreşte falimentarea combinatului Oltchim şi trimiterea lui la fier vechi? Sau face jocurile PCC-ului, iar „fantoma" de care vorbea deputatul liberal Traian Dobrinescu chiar bântuie pe la Palatul Victoria? Cert este totuşi un lucru, Victor Ponta nu vrea sub nicio formă să vină la Oltchim, iar vizita Ministrului Economiei, Andrei Gerea, pe cât este ea de bine intenţionată, este posibil să fie inutilă.

Buican e fericit că ministrul Gerea vine la Vâlcea

Până una alta, liderul PNL Vâlcea, Cristian Buican, înregistrează un punct în meciul cu pesedistul Ion Cîlea. Şi asta doar prin vizita ministrului liberal al Economiei, Andrei Gerea, care se arată totuşi interesat de soarta Oltchim, vizită de care Buican este foarte mândru şi cu care îi dă peste nas lui Cîlea. „Mă bucur că domnul ministru Gerea s-a hotărât să aibă o vizită de lucru la Oltchim. În acest fel se vor demonta acuzele la adresa liberalilor că nu sunt interesaţi de soarta acestei companii, chiar dacă toţi reprezentanţii PNL de la Ministerul Economiei, în ultimul an şi jumătate, au fost implicaţi şi foarte bine intenţionaţi în luarea unor decizii favorabile Oltchim. Îl cunosc pe Andrei Gerea de mai bine de 7 ani şi pot să vă garantez că doreşte rentabilizarea acestei companii şi privatizarea acestui combinat, integrat cu Arpechim, către un investitor strategic. Gândiţi-vă că este şi parlamentar de Argeş şi că are aceeaşi determinare ca noi, vâlcenii, în soluţionarea favorabilă în interesul celor două judeţe, a privatizării Oltchim. Aceasta este soluţia cea mai bună şi sper să fie implementată cu succes" – a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.