http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/oltchim-vandut-pe-buca-i-104673
Administratorii judiciari de la Oltchim au decis să scoată la licitație secția producătoare de profile PVC, Ramplast, pe care speră să obțină aproximativ șase milioane de euro, fără TVA • Decizia a fost luată vineri, 27 septembrie, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Creditorilor • Cel mai probabil, secția va fi cumpărată de compania Dynamic Selling Group, un furnizor al Oltchim-ului de ani de zile, apropiat de Constantin Roibu • Vânzarea Ramplast-ului este o condiție esențială pentru ca două bănci să acorde combinatului un împrumut de aproximativ opt milioane de euro • Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a antepronunțat în privința cumpărătorului.
Vânzarea secției producătoare de profile PVC, Ramplast, este, în opinia administratorilor judiciari ai combinatului Oltchim, singură șansă pentru accesarea unui capital de lucru, dar și pentru obținerea unui împrumut de circa opt milioane de euro de la două instituții bancare. Decizia a fost însă aspru criticată de liderul Sindicatului Liber, Mihai Diculoiu, un apropiat al fostului director Constantin Roibu, care s-a opus vehement vânzării Ramplast-ului, amenințând chiar cu proteste pe platforma chimică vâlceană. Vineri, 27 septembrie, Adunarea Generală Extraordinară a creditorilor a hotărât vânzarea instalației Ramplast, care va fi scoasă la licitație cu strigare pe data de 8 octombrie.
„Este o secție din afara perimetrului Oltchimului și face termopane, uși, profile și așa mai departe. Lucrează cu PVC și, bineînțeles, toată feroneria din Germania. Dar, pentru noi, e important dacă putem să o vindem și putem să avem capital de lucru ca să pornim celelalte instalații. Va fi vândută înainte de Oltchim 2. Nu este o secție pe fluxul de producție chimică în combinat, este o secție care, de fapt, prelucrează ceea ce combinatul producea odată, PVC-ul. Astăzi nu mai produce PVC, îl cumpără din Ungaria. Ea este o secție importantă, nu spun că nu este importantă, dar, pe fluxul chimic, ea nu are nicio importanță. Din punctul nostru de vedere, apariția Oltchimului 2 este condiționată și de apariția unor resurse financiare și totul se bloca dacă nu aveam aceste resurse. Deci, și înființarea Oltchimului 2 costă și toate aceste costuri și repornirea instalațiilor și capitalul de lucru mai mare erau legate de vânzarea acestui obiectiv. Este o secție profitabilă, bineînțeles", a declarat, pentru ZIUAnews, liderul Sindicatului Victoria, Corneliu Cernev.
Vosganian: cumpărătorul ar putea fi un furnizor din zona Galați-Brăila
Cu o zi înainte ca decizia privind scoaterea la vânzare a Ramplast să fie luată oficial în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Creditorilor, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a precizat că secția ar putea fi vândută către un furnizor din zona Galați-Brăila. Din informațiile deținute de ZIUAnews, care au fost confirmate și de liderul de sindicat Corneliu Cernev, furnizorul despre care vorbea ministrul Economiei este compania Dynamic Selling Group. În ceea ce privește declarația făcută de Vosganian înainte de semnarea deciziei de vânzare, Corneliu Cernev ne-a spus: „Nu s-a antepronunțat, pentru că Dynamic-ul este firmă care lucrează cu Ramplastul de mulți ani de zile și sunt cei care folosesc profilele de la Ramplast. Ei sunt singurii care au depus ofertă de cumpărare, cred că e o lună de zile de când au depus oferta, pentru că decizia s-a luat vineri, dar a mai avut loc o tentativă, cu două săptămâni în urmă și nu a fost președintele AVAS-ului în țară, deci discuția e mai veche. Nu am cunoștință în afară de Dynamic de altă firmă care s-ar fi înscris".
Vânzarea secției Ramplast, condiție pusă de bănci
Corneliu Cernev a dezvăluit, pentru ZIUAnews, că Oltchim va primi un împrumut de aproximativ opt milioane de euro de la Piraeus Bank și Banca Transilvania, însă instituțiile bancare așteaptă ca vânzarea Ramplast-ului să fie finalizată. Practic, aceasta este o condiție esențială pentru ca băncile să acorde respectivul împrumut, întrucât acestea doresc o dovadă că Oltchim are capital de lucru. „În afară de vânzarea Ramplast-ului, vor mai fi și două bănci, Piraeus și Transilvania, care ne vor acorda un împrumut. Negocierile sunt avansate sau chiar finalizate, cei de la bănci așteptau să se facă vânzarea Ramplast-ului, să vadă că avem un capital de lucru și ei să vină lângă. Dacă pe Ramplast vor obține în jur de șapte milioane de euro, celelalte două vor veni cu opt milioane de euro, șase Piraeus și două Transilvania", a susținut acesta.
Sindicatul Liber nu vrea vânzarea Ramplast
Mihai Diculoiu, liderul Sindicatului Liber de la Oltchim, s-a arătat împotriva scoaterii la licitație a secției producătoare de profile PVC, amenințând chiar cu proteste. Mai mult, acesta l-a criticat în termeni duri pe administratorul judiciar Gheorghe Piperea, susținând că „este disperat să vândă secţia pentru că băncile nu i-au mai acordat un împrumut. Salariaţii se opun deciziei administratorilor de la Oltchim înainte de privatizarea societăţii în sistem integrat cu rafinăria Arpechim Piteşti. În acest sens, strângem semnături pe care le vom înainta conducerii societăţii şi premierului Victor Ponta. Urmează proteste dacă, pe calea dialogului, nu se înţelege că e nevoie de alte măsuri de revigorare a activelor".
Dar acuzele aduse de Mihai Diculoiu lui Gheorghe Piperea nu se opresc aici. Liderul Sindicatului Liber a susținut, în urmă cu puțin timp, că administratorul judiciar „i-a solicitat administratorului special Bogdan Stănescu să-i dea toată documentaţia pentru vânzarea Ramplast. Din fericire, Bogdan Stănescu a refuzat să facă acest lucru, motivând că refuză să fie părtaş la vânzarea Oltchimului pe bucăţi şi, implicit, la distrugerea combinatului".
Interesele ascunse ale lui Roibu
Presa locală a susținut că fostul director al combinatului chimic vâlcean s-ar afla în spatele firmei Dynamic Selling Group. Unul dintre asociații companiei a fost Luminița Catrina, o apropiată a lui Constantin Roibu. Media își mai bazează acuzele pe faptul că, începând din 2004, an în care a fost înființată Dynamic Selling Group, aceasta a cumpărat și livrat, atât pe piața internă, cât și pe cea externă, produsele Oltpan fabricate de Oltchim, beneficiind de sprijinul nemijlocit al fostului manager. Ramplast este, totodată, una dintre puținele secții care a înregistrat profit când a funcționat la capacitate maximă.
În ceea ce privește compania Dynamic Selling Group, în 2012 a avut o cifră de afaceri de 96.126.603 de lei, datorii de 26.621.461 de lei, aproape dublu față de anul anterior, și 122 de angajați, cu 36 mai mulți decât în 2011.