Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

/ #8110 Creditorii Oltchim caută finanţare pe termen scurt

2013-09-27 13:16

http://www.curierulnational.ro/poze-cnr/188470maxim.jpg...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

http://www.curierulnational.ro/Actualitate/2013-09-27/Creditorii+Oltchim+cauta+finantare+pe+termen+scurt

Vosganian: Există o ofertă din partea unor bănci, iar Divizia Ramplast ar putea fi vândută către un furnizor din zona Galaţi - Brăila

Creditorii Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) s-au întâlnit, ieri, pentru a stabili modalităţile de finanţare pe termen scurt a companiei, ministrul Varujan Vosganian aproximând că valoarea de piaţă pe care o vor propune administratorii judiciari ai combinatului s-ar putea situa între 250 şi 300 milioane de euro. Totodată, pentru a contribui la atragerea de fonduri, divizia Ramplast ar putea fi vândută către un furnizor din zona Galaţi - Brăila, urmând ca în decursul săptămânii viitoare să fie comunicate detalii în acest sens, a mai precizat ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
"Pierderile la Oltchim au coborât de la cinci milioane euro în februarie, când a început insolvenţa, în august a intrat chiar pe uşor profit, în septembrie probabil se va stabiliza. Nu putem să schimbăm acest nivel fără să (...) facem anumite cheltuieli, care se ridică la 12-15 milioane de euro. Pentru atragerea acestor bani există o ofertă din partea unor bănci şi posibilitatea vânzării Ramplast", a declarat, ieri, ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă.
Ministrul Economiei a subliniat că "marea importanţă" este conferită de posibilitatea ca Oltchim să redevină bancabil, iar acest lucru înseamnă că "nu doar a ieşit din moarte clinică, ci poate să treacă la saloanele cu cei care abia aşteaptă externarea", a declarat Vosganian.
Creditorii urmează să ia la cunoştinţă raportul de evaluare a combinatului şi totodată, să afle care este valoarea de piaţă făcută de o echipă puternică de expertiză.
"Nu pot să vă dau cifra, dar cred că valoarea de piaţă pe care o vor propune administratorii judiciari e undeva la 250-300 milioane de euro. În clipa când creditorii îşi stabilesc oferta, atunci încep negocierile. Socotesc că în jur de 10 octombrie începem negocierile efectiv", a mai spus ministrul.
La începutul lunii septembrie Varujan Vosganian a anunţat că, în perioada 20-30 septembrie, administratorii judiciari ai Oltchim vor definitiva construirea unui vehicul de investiţii, un "Oltchim eliberat de povara datoriilor", pentru care va fi fixat un preţ de vânzare şi vor începe negocierile.
Conform celor declarate de ministrul Economiei, mulţi investitori, individual sau în consorţiu, s-au arătat interesaţi de Oltchim, în ultima perioadă, SIF-urile având astfel intenţia să formeze un consorţiu pentru investiţii la Oltchim, a cărui activitate ar urma să fie integrată cu cea a Chimcomplex Borzeşti. În aceeaşi măsură, fondul de investiţii israelian Fortissimo Capital şi PCC SE, acţionar minoritar al Oltchim, au anunţat că vor forma un consorţiu pentru privatizarea combinatului chimic, alt investitor interesat de Oltchim fiind şi producătorul de crom Yildirim din Turcia.
Statul a eşuat, anul trecut, în încercarea de a privatiza Oltchim, controlat de Ministerul Economiei, combinatul chimic aflându-se în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an.