Dragii mei, petitia asta este, sa zicem, ca o grila. Asta nu inseamna ca punctele ei trebuie sa acopere celelalte puncte de vedere ale fiecaruia. Unora li se potriveste grila si atunci nu acopera nimic. Altora insa, nu li se potriveste grila. Nu-i bai, pt ca nu intentionez sa impun nimanui nimic. Aici e ca peste tot in lume si-n viata: fiecare-si face alegerea proprie (eu cred ca Bunul Dumnezeu nu a lasat rele si bune, ci a lasat drepte; de aceea, la El nu exista mult/putin, urat/frumos, destept/prost, mic/mare; cred ca Dumnezeu a lasat lumea asta perfecta, asta insemnand cu tot ce-i trebuie sa supravietuiasca, sa iasa din impas, sa gaseasca resurse de revenire in momentele de alunecare).
Dincolo de tot ce s-a scris si se va mai scrie, nu pierdeti din vedere mai ales faptul ca suntem cu totii IMPREUNA in aceasta viata, hic et nunc. Cand te uiti de foarte de sus spre Pamant, de ex cand esti in avion, nu vezi pestii din ape, vezi doar luciul albastru al apei. Sau verde. In functie de ce traieste/exista in acele ape, si culoarea. Ma intristez doar la gandul ca Dumnezeu, care singurul doar El ne poate vedea pe toti in ansamblu, nu ne mai vede la fel de luminosi precum si-ar fi dorit sa ajungem, precum puteam ajunge, precum suntem creati sa devenim. Daca eu, tu, el, ea, cativa dintre noi ne lasam dusi de manii, de interese personale omitand faptul ca prin asta ii putem aduce celuilalt un disconfort care-l arunca in dispret, ne lasam traiti de ganduri pesimiste si morbide, fara puterea de-a nadajdui la bine, la un bine comun tuturor (nu binele meu, nu binele tau), in acest caz culoarea noastra nu e tocmai placuta.
Poate ati observat ca oamenii plini de viata si bunatate, precum copiii, arunca in jurul lor o lumina placuta, imperceptibila ochilor, insa palpabila prin atmosfera de bine degajata: mai o gluma, mai un zambet, mai o privire ingaduitoare, gesturi si dovezi care ne aduc in ipostaza de-a dori sa pastram contactul.
Se mai intampla sa iasa si scantei, dar atunci n-ar trebui puse paie pe foc prin cuvinte jignitoare care spun mai multe despre cel care le rosteste/scrie, decat despre cel catre care sunt indreptate. Cand scrii/spui asa ceva, prima persoana care citeste/aude esti tu insuti, si asta iarasi spune multe despre respectul de sine.
Revenind, cred ca in functie de ceea ce gandim/simtim si felul in care exprimam asta, radiem lumina calda sau creem in jurul nostru o negura rece. Nu mai conteaza, la privirea de ansamblu, ca, din 100 de oameni, 40 sunt pasnici si zambitori, ce se vede in ansamblu este majoritatea celor 60. Dar vedeti voi... in majoritatea asta a celor 60 de oameni innegurati nu te nasti. Caci omul se naste pur si bun. Insa exista riscul ca, dintr-un gand necurat sa ajungi in altul, apoi intr-o fapta necurata, e ca un carusel in care ajungi sa te invarti fara sa mai gasesti directia. Si atunci Dumnezeu nu ne mai judeca pe fiecare dupa faptele sale proprii, ci si dupa faptele sale indreptate catre ceilalti.
Eu cam asa percep, simplist spus. Or, noi traim intr-o lume a luminii, inteleasa in toate formele ei: caldura, sanatate, resursa, caci din lumina cresc si plantele, se purifica si apa de bacterii si toate procesele din organism isi fabrica vitalul. De acest vital avem nevoie toti. Inafara resurselor exterioare noua, cea mai importanta resursa pt om e resursa sa, interioara. Dumnezeu ajuta sufletul incercat, este singura mangaiere care aduce si celelalte mangaieri si singura caldura care ne aduce resurse interioare. Iar mangaierile reciproce care ne sunt la indemana in mod simplu tuturor sunt hrana vie.
S-ar putea sa observi, de ex, ca planta din ghiveci are cateva frunze galbene. Te gandesti ca ii trebuie apa, si-i pui. Si-i mai pui, crezand ca-si va reveni, dar observi ca planta are din ce in ce mai multe frunze galbene, apoi se usuca si moare. Si atunci, dupa ce ai pierdut-o, abia atunci te gandesti ca nevoile plantei poate erau altele - lumina, linistea, ghiveciul etc. Frunzele galbene erau strigatul de ajutor pe care tu n-ai stiut sa-l oferi. Nu tot ceea ce faci crezand ca e bine este si bine.
Pt asemenea situatii, cel mai bine e sa cauti informatia pastrand mereu vie in minte ideea ca se poate sa te inseli. Doar asa poti afla binele care face bine, si nu binele care poate, fara voie, sa faca rau.
Acum, ce vreau eu sa zic este ca am observat ca sunt, printre NOI, unii care nu achieseaza cu petitia, asta neinsemnand neaparat ca au si inteles-o. Luati petitia asta ca pe o frunza galbena, prima din toate frunzele, si incercati, asa cum fac si eu si multi de aici, sa gasiti, deci sa GASIM impreuna o solutie pt a pastra binele in viata: lumina, caldura, culoarea, prospetimea, bucuria. Daca reusim sa salvam planta, ea apuca sa faca si flori si fructe.
Nu-mi mai puneti intrebari care cer raspunsuri categorice, eu nu-s aici decat o voce infima intre toate vocile noastre, nu detin adevarul absolut, nu vreau sa supar pe nimeni, nu vreau sa provoc resentimente, nici intrigi. Nu va pot raspunde la rautati (adica pot, dar ironia o prefer situatiilor in care glumesc relaxat, si nu si-ar avea rostul aici), nu va pot raspunde la intrebarile deplasate de la drumul drept pe care-l are strict topicul petitiei, nu va pot raspunde la intrebari la care n-a reusit omenirea de cand e ea sa-si raspunda. Pentru asta aveti, dragilor, creiere si inimi. Folositi-le cu prisosinta, ca din ce le folositi mai mult, din aia se perfectioneaza.
Insa, va pt raspunde la intrebari legate de subiectul pus in discutie, cu calm si sincer interes reciproc (nu artificial), va pot raspunde la comentarii care au puncte comune intre noi.
Si, a propos de puncte comune, mai cred si ca fiecare om e o insula si un pontifix (in sensul de 'constructor de poduri'), in acelasi timp. Esti degeaba insula, daca nu ai poduri construite spre celelalte insule. Ramai izolat, si asta e doar alegerea ta, nu intra in responsabilitatea nimanui nici legatura, precum nici izolarea. Dar pt situatii extreme, in cazul in care apele ar creste, sigur ca ar trebui sa ne ajutam. Eu, de pe insula mea, pun o caramida, tu de pe a ta pui alta, pana la urma ajungem impreuna la mijloc pe un pod comun. Asa ar trebui sa se petreaca lucrurile. Cu singura specificatie, ca materialele ar trebui sa fie aceleasi, ca sa nu se darame legatura.
Va rog sa nu confundati ajutorul dat de o mana intinsa spre, cu impinsul cuiva sau trasul de cineva. Ar fi ca-n bancul cu fapta buna facuta de Bula. Care fapta? A ajutat sa treaca o batrana strada. Dar ea a vrut? Nu conteaza, Bula a trecut-o, ca sa faca o fapta buna.
Nu suntem in viata asta ca sa ne aflam in treaba (sau in bancuri), suntem ca sa ne intelegem rostul unic, apoi rostul comun. Si astea se imbina atat de bine cand se regasesc, incat merge totul de la sine, fara fortari, fara exagerari, fara impins/tras, care e pierdere de timp, energie si rost. Asa ar fi ideal. Si am putea spune chiar si bancuri, mai apoi.
N-o mai luati asa in tragic; transformati, mai bine, sentimentele pe care incercati sa mi le puneti mie in carca, in linistire sufleteasca si veti intelege ca nimeni nu poate fi vinovat de gandul/fapta cuiva, insa oricine poate ajuta pe cineva. Important este ca structura noastra umana sa nu ne-o alteram singuri cu negativitate.
In rest, astept numai de bine. Doamne ajuta!