Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

S. MAX

/ #4718 Nesimţire şi aroganţă!

2013-07-06 18:05

Nesimţire şi aroganţă
Sâmbătă, 06 Iulie 2013
Scris de Gabi Bercea

"Ministrul Varujan Vosganian a venit vineri al Vâlcea să arate că e citit, că ştie despre Shakespeare, despre personajele acestuia, Hamlet şi Ofelia, dar nimic despre situaţia de la Oltchim. Nesimţirea şi aroganţa au fost pastilele sale de a scăpa de sindicaliştii care au ridicat probleme pertinente. I-a luat de sus, i-a luat la mişto, ca în final să-i ia şi în batjocură şi să râdă cu gura până la urechi. Are ministrul ce are cu liderul de sindicat Mihai Diculoiu, pentru că ştie prea multe din ce se întâmplă în Oltchim la momentul actual. Dar are şi cu alţi lideri de sindicat din Oltchim, numai cu Cernev şi cu sindicatul lui n-are nimic, pentru că aceştia se supun orbeşte ordinelor sale şi ale administratorilor judiciari. Adică sunt, de fapt, nişte pioni în jocul Guvernului de-a insolvenţa la Oltchim.
De ce o fi venit Vosganian la Vâlcea rămâne încă un mister, pentru că n-a dialogat deloc cu sindicaliştii care aveau ceva de spus despre proasta gestionare a situaţiei de la Oltchim, care ştiau clar că angajaţii nu şi-au luat salariile restante în totalitate, aşa cum afirmă Guvernul şi administratorii judiciari şi care aşteptau o strategie de viitor clară pentru Oltchim şi pentru judeţul nostru. Ministrul a pretins că a venit la invitaţia sindicatelor, să stea de vorbă cu oamenii. Dar, dacă nu i-a convenit ce spun sindicatele, a dat-o pe Hamlet şi Ofelia, a râs cu gura până la urechi şi i-a batjocorit pe toţi. Ne-a luat de proşti pe toţi cei din sală, iar pe unii chiar a reuşit să-i prostească. A vorbit frumos despre ce roză e situaţia la Oltchim acum şi ce roză va deveni peste câteva luni. A scos din buzunar hârtii cu cifre care nu se potriveau deloc cu realitatea şi a crezut că aşa se face o analiză a ceea ce fac administratorii judiciari la Vâlcea. A demonstrat că este dezinformat de către aceştia, de către conducerea Oltchim şi de cei care au un interes, dar n-a vrut în ruptul capului să recunoască faptul că are informaţii trunchiate a ceea ce se numeşte activitate şi gestionare a combinatului vâlcean.
Sub pretextul că a trecut vremea vizitelor tovărăşeşti, n-a vrut să meargă pe Platforma Chimică să dea ochii cu mulţimea. A făcut bine, într-un fel, că cine ştie ce mai ieşea. Să dea Dumnezeu ca poveştile în roz şi roz ale ministrului Vosganian să se şi adeverească şi atunci ne vom face mea culpa. Însă întâlnirea de vineri, de la Prefectură, ne-a lăsat un gust amar. Gustul că Guvernul USL ne crede nişte proşti pe noi, românii, pentru că a reuşit să păcălească o parte din populaţia acestei ţări cu minciunile sale electorale şi postelectorale."

PRELUARE ARTICOL DIN "VIATA VALCII"
http://www.viatavalcii.ro/index.php/component/content/article/49-opinia-mea/16690-nesimire-i-arogan.html