Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

Alin nestiutorul

/ #3533 Asteptam raspuns de la meseriasi la intrebari oare ne raspunde Alain???

2013-04-21 07:23

Oare se sinchiseste cineva sa raspunda la acest set de întrebări cu privire la starea de fapt şi ce încrengături se ţes inca în jurul Oltchim în prezent:
1. Cine şi de ce nu a pus în practică Memorandumul aprobat de Guvernul României în 7.08.12 care prevedea punctual o serie de măsuri urgente privind pregătirea de privatizare, identificarea unui investitor care să preia rafinăria, petrochimia şi combinatul chimic şi să fie capabil să asigure capitalul pentru repornire în forma integrată? (anexat este inclus acest memorandum pe care îl deţinem şi noi, reprezentanţii salariaţilor). Cine este responsabil pentru neaplicarea acestor măsuri şi pentru ratarea privatizării societăţii în luna septembrie 2012????
2. De ce D-nul Ministrul Daniel Chiţoiu şi mai ales Şeful OPSPI D-nul Romulus Vulpescu nu au făcut conversia în acţiuni a datoriei istorice AVAS – lucru prevăzut ca măsură urgentă în memorandumul de guvern aprobat în 7.08.12 şi care ar fi dus la capitalizarea SC OLTCHIM SA Rm. Vâlcea – conform aprobării Comisiei Europene obţinute în luna mai 2012?
3. De ce şi cu ce scop Ministerul Economiei a schimbat caietul de sarcini în timpul derulării acţiunii de privatizare a SC OLTCHIM SA Rm. Vâlcea şi a permis show-ul mediatic legat de privatizarea Oltchim din septembrie 2012?
4. De ce Ministerul Economiei a permis cooptarea în septembrie 2012, în Consiliul de Administraţie a SC OLTCHIM SA Rm. Vâlcea, a acţionarului minoritar PCC SE? Ne punem aceasta întrebarea atât timp cât PCC SE fusese Membru al Consiliului de Administraţie şi a fost exclus în anul 2007, el fiind principalul oponent al proiectelor de investiţii care prevedeau integrarea rafinărie – petrochimie - combinat chimic pentru SC OLTCHIM SA Rm. Vâlcea, dar în acelaşi timp PCC SE derula proiecte de investiţii similare la ROKITA POLONIA societate unde este acţionar majoritar şi tot PCC a contactat Direct OMV în vederea încercării achiziţiei Petrochimie înaintea Oltchim sursa de informaţii care atestă acest lucru: http://www.promptmedia.ro/anchete/16040-ramnicu-valcea-petro-carbo-chem-pcc-vrea-sa-elimine-oltchim-de-pe-piata-din-europa-centrala-si-de-est-
5. De ce, după numirea în Consiliul de Administraţie al SC OLTCHIM SA Rm. Vâlcea a acţionarului minoritar PCC SE, conducerea SC OLTCHIM SA Rm. Vâlcea ia decizia să renunţe la toate procesele juridice pe rol împotriva PCC SE?
6. De ce Ministerul Economiei – imediat după numirea reprezentantului PCC SE în CA a SC OLTCHIM SA Rm. Vâlcea - a solicitat conducerii SC OLTCHIM SA Rm. Vâlcea să ia decizia de declarare a procedurii de insolvenţă? (Solicitare respinsă cu vehemenţă încă din iulie 2012, când la insistenţele Şefului OSPSI, D-nul Romulus Vulpescu se sugera aplicarea aceleiaşi măsuri). În luna septembrie 2012 a fost făcut public un document pe care l-am analizat cu toţii şi atunci am considerat că este o aberaţie. Reanalizând în prezent acest document avem certitudinea că scenariul pentru Oltchim a fost scris încă din vara anului 2012 şi de fapt acum nu constatăm decât la punerea sa în aplicare.
7. De ce Ministerul Economiei, acţionarul majoritar a SC OLTCHIM SA Rm. Vâlcea, proprietarul de drept, prin procedura de insolvenţă, îşi deroga răspunderea în favoarea unei Societăţi Private – de Insolvenţă? Dacă această adjudecare a fost corectă, cum se face că, la nici 48 de ore de la anunţarea societăţii de insolvenţă, reprezentantul, D-nul Gheorghe Piperea, a declarat public că din SC OLTCHIM SA Rm. Vâlcea, prin programul de reorganizare, va mai funcţiona cel mult 40-50% şi vor rămâne cel mult 1.000 de salariaţi, el neavând timp să analizeze documentele societăţii şi să ia contact direct cu realităţile din Oltchim. Această grabă a declaraţiilor administratorului Piperea ne indică clar că de fapt strategia era deja discutată cu Ministerul Economiei încă înainte de a se analiza situaţia reală a societăţii.
8. De ce firma ROMINSOLV prezintă un raport privind cauzele de intrare în insolvenţă a SC OLTCHIM SA Rm. Vâlcea numai pe ultimii trei ani (EFECTUL) şi nu şi pe ceilalţi ani din urmă (CAUZA) adică perioada 2007-2009 exact când s-a practicat micşorarea de capital determinând ca societatea să nu mai fie bancabilă şi perioada în care OMV a decis oprirea Petrochimiei Arpechim vitregind Oltchim Râmnicu Vâlcea de materiile prime vitale etilena şi propilena? Oare perioada 2007-2009 este ignorată întrucât în Minister se află la coordonare şi domnul ministru Vosganian???? Dacă verificăm respectiva perioadă cam aşa rezultă.
9. De ce firma Rominsolv refuză întâlnirea (aşa cum în nenumărate rânduri Sindicatul Liber Oltchim i-a solicitat) cu un acţionar strategic, care este dispus să finanţeze punerea în funcţiune a SC OLTCHIM SA Rm. Vâlcea?
10. De ce ministrul Economiei a aprobat numirea în rândul administratorilor provizorii a unui administrator incompatibil datorită celor indicate mai jos: În urma investigaţiilor presei am descoperit că administratorul Gheorghe Piperea se află în incompatibilitate cu administrarea judiciară a Oltchim, întrucât acesta, prin firma „SCA Piperea şi asociaţii”, apără parteneri contractuali ai Oltchim-ului, în 5 procese, aflate la diferite instanţe româneşti, în contrapartidă cu societatea comercială vâlceană. Avocatul Aldescu Iliuţă Ionel – de la „SCA Piperea şi asociaţii”, este parte în dosarele nr. 8305/2/2012 (fost 2369/2012), nr. 12190/3/2010 (fost 691/2012) – ambele la Curtea de Apel Bucureşti şi 67545/3/2011 – la Tribunalul Bucureşti. În toate aceste dosare, firma „SCA Piperea şi asociaţii” are calitatea de reclamant, iar SC OLTCHIM SA – de intimat.
11. De ce firma Rominsolv doreşte, fără a prezenta programul de reorganizare, să disponibilizeze personal abuziv şi să anuleze Contractul Colectiv de Muncă în vigoare la nivel de societate, în special acel articol care stipulează drepturile ce se cuvin în caz de concedieri colective? (Valoarea pe care noul proprietar după privatizarea societăţii eventual ar trebui să o achite în cazul disponibilizării tuturor salariaţilor ar fi la nivelul sumei de 57.000.000 euro, aşa cum este stipulat şi în documentaţia Price Waterhouse Coopers şi care se află în camera de date a Ministerului Economiei.)
12. De ce Ministerul Economiei şi în prezent Rominsolv nu iau în calcul varianta de funcţionare integrată “SC OLTCHIM SA Rm. Vâlcea – PETROCHIMIA PITEŞTI-RAFINĂRIA PITEŞTI”, conform prevederilor memorandumului adoptat de Guvernul Ponta 1 în 7.08.12- document anexat, această variantă de funcţionare ar aduce 1.5% din PIB – ul României pe an, aşa cum a fost prezentat de studiul făcut de firma de consultanţă, angajată de Ministerul Economiei în privatizarea OLTCHIM, Price Waterhouse Coopers, studiu care se afla depus în camera de date a Ministerului Economiei?
13. De ce ministerul Economiei nu respectă declaraţia făcută de PRIMUL MINISTRU, prin care se angajează ca procedura de insolvenţă să fie derulată prin reorganizarea societăţii şi sprijin financiar - mai exact 45.000.000 euro? Unde este sprijinul financiar promis de acum 7 luni de zile. Menţionam că fiecare lună de funcţionare sub capacitate (la maxim 7% cum se merge în prezent) aduce pierderi de circa 7-9 milioane de EUR/lună. Oare contabilizează cineva aceste pierderi????
14. De ce şi mai ales cine a permis unor aşa zişi pseudolideri de sindicat nou creaţi în septembrie 2012 să provoace şi să întreţină haosul, dezordinea şi indisciplina muncii, într-o societate catalogată cu un mare grad de risc prin dezinformarea salariaţilor? Ministerul Economiei în timp ce solicita în mod imperativ Sindicatului Liber Oltchim să acţioneze “cu multă responsabilitate” pentru a nu provoca mari daune IMAGINII SC OLTCHIM şi a nu speria investitorii, a susţinut crearea Sindicatului Victoria condus de Corneliu Cernev, l-au acceptat la tot felul de întâlniri/negocieri/semnări de protocoale deşi nu era sindicat reprezentativ şi nu îndeplinea condiţiile de reprezentativitate din Legea dialogului social. Avem certitudinea ca urmare a contactelor directe avute chiar şi în văzul unor lideri ai Sindicatului Liber Oltchim cu reprezentantul PCC Woicjiek Zaremba chiar şi în sediul S.C. OLTCHIM S.A. că de fapt acest nou Sindicat Victoria creat ad-hoc în septembrie 2012 a fost sprijinit să susţină decât programul PCC SE – FUNCŢIONAREA A 30% DIN SC OLTCHIM ŞI LA UN NUMERIC DE MAXIM 800 DE SALARIAŢI.
15. Când va fi prezentat şi aprobat planul de reorganizare a societăţii de către administratorii societăţii???? Până acum nu exista nimic concret în acest sens.
16. Dacă se dorea salvarea reală a S.C. Oltchim S.A. fără a se declara insolvenţă de ce reprezentanţii Ministerului Economiei nu au sprijinit încă din toamna anului 2012 realizarea unei privatizare reale sau aplicarea unei strategii care să susţină repornirea Oltchim la un minim de 60% din capacitate conform promisiunilor lansate de Guvernul Ponta 1??? Un astfel de program pe lângă multe altele prezentate şi de către dl. Roibu fostul Director General al Oltchim şi a planului propus de Directorul Bălan (plan inclus anexat) ar fi putut evitat intrarea în insolvenţă şi elimina pierderile acumulate în perioada septembrie 2012 până în prezent prin repornirea capacităţilor de producţie. Pierderile acumulate prin nefuncţionarea la capacitate în perioada septembrie 2012 - ianuarie 2013 sunt semnalate de toată presa din Vâlcea şi mass-media şi ajung aproape de 35 de milioane de EUR. http://www.digi24.ro/stire/OLTCHIM-In-cinci-luni-combinatul-a-acumulat-datorii-de-30-de-milioane-de-euro_76842
Cine răspunde pentru aceste pierderi acumulate prin nefuncţionarea combinatului???? Considerăm setul de întrebări de mai sus pertinent şi clarificator cu privire la situaţia reală în care se află Oltchim în prezent.