Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
si va veni o zi..... |
/ #20342013-03-18 17:54" Îmbătrânirea populaţiei Sistemele de pensii vest-europene sunt deja extrem de costisitoare, ceea ce va face ca în 20-25 de ani să devină aproape nefinanţabile. Europa va deveni treptat un azil general de bătrâni, preconizându-se că în următorii 25 de ani procentajul persoanelor de peste 60 de ani, va ajunge la peste 50 la sută. Singura modalitate de a reduce costurile uriaşe legate de întreţinerea pensionarii de mâine, va fi angajarea activă a persoanelor de peste 60 de ani, ceea ce psihologic vorbind, va produce o răsturnare masivă de principii, de neconceput şi inaceptabilă social la momentul de faţă, deoarece la ora actuală, în Franţa sau Germania, doar câteva procente din populaţia activă de peste 60 de ani, cuprinse între 7 şi 12 procente este încă activă, comparativ cu cea americană, unde sunt mai mult de 27 de procente activi. Cetăţenii germani de peste 57 de ani de exemplu profită încă de uriaşele cote ale şomajului german ( de peste 11,5 %) preferând a ieşi la pensie cu mult înaintea vârstei de pensionare actuală germană (65 de ani), aceptând reducerea volumului pensiei, chiar în condiţiile în care pensia individuală, se va scurta simţitor în următorii ani. Însă numai la o speranţă de viaţă de peste 81 de ani pentru bărbaţi şi peste 84 de ani pentru femei, aceasta înseamnă nu mai puţin de peste 25 de ani de finanţare activă de la bugetul statului. O legislaţie aferentă, precum şi creşterea vârstei de pensionare în viitor eşalonat pînă la 67 de ani, poate chiar la 70 de ani, este deja în pregătire şi va intra treptat în vigoare în Europa occidentală. Sistemele de pensii private sau de întreprindere vor fi promovate şi mai activ de către toate guvernele vestului, iar în ultimii 10-15 ani, pensiile vor fi drastic impozitate, scurtate, iar puterea de cumpararea a seniorilor, in fapt majoritari, se va reduce simţitor, fapt ce va afecta suplimentar puterea de cumpărare în Europa. Perspective Ce se va întâmpla în viitorul apropiat? Europenii vor avea din ce în ce mai puţină influenţă economică pe pieţele internaţionale, iar din punct de vedere politic şi militar vor rămâne tradiţional în sfera de influenţă americană, tehnologic vorbind, americanii vor da, cel puţin în domeniul militar, pe mai departe, tonul. O viitoare politică europeană protecţionistă, orientată prioritar spre piaţa internă şi administrarea propriilor resurse regenerabile şi încetarea măcar parţială a exodului de capital european, ar putea fi o soluţie de început, însă aceasta va trebui corelată cu prognozele demografice reale, cu mult mai multe investiţii în ştiinţă, tehnică şi pregătirea şcolară următoarei generaţii, cu mai multă disciplină şi profesionalism şi renunţarea treptată la barierele social-politice a sistemelor sociale atât de preţuite, dar de nefinanţat în următorii 20-30 de ani. Alte aspecte ar fi integrarea social economică şi promovarea potenţialului migranţilor, o viitoare politică de imigraţie europeană unitară, bazată pe principii economice, primordial în funcţie de criterii clare : vârstă, pregătire şcolară şi conturată social-politic în baza experienţelor anterioare, legate de socializare şi o integrare activă reală. Viitorul va trebui să fie mult mai tolerant, căci religiile vor continua să co-existe şi în următorele decenii. Ne vom lua aşadar, « rămas bun » de la Cornul Abundenţei şi ne vom întinde, atât cât ne permite plapuma. Consideraţii şi prognoze pe termen lung Europa nu face altceva, decât să culeagă roadele politicii sale social- economice dezastruoase din ultimii cincizeci de ani, fiind victima lipsei acute de natalitate, a lipsei de competenţă prin pregătirea mediocră a absolvenţilor săi, a creşterii continue al numărului de imigranţi ce nu au putut fi integraţi economic şi social doar parţial, dar şi a factorului social legat de mentalitatea actuală, în general delăsătoare, a pasivităţii şi indiferenţei faţă de mecanismele politice actuale. America va rămâne pe mai departe o supra-putere economică, tehnologică şi militară. Americanii, de altfel practici, pragmatici şi orientaţi tradiţional spre succes, se vor orienta însă cu precădere în următorii 25 de ani, către economiile asiatice, în special către India, dar şi treptat, către China. Europa este actualmente în declin economic evident, se pare chiar că acest fenomen este deja conştientizat. Fără o schimbare radicală de mentalitate, la nivel european şi o radicală cură a valorilor, ce va trebui rapid întreprinsă, în decurs de un deceniu, vom pierde “trenul” în favoarea altor continente şi naţiuni. Este vorba doar, de viitorul copiilor noştri!" Lucian Hetco |
|
Reclamă petiție
Promovați aici
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Solicităm DEMISIA: - Președintelui României, Klaus Iohannis; - judecătorilor CCR: Marian Enache, Livia-Doina Stanciu, Varga Attila, Elena-Simina Tănăsescu, Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Mihaela Ciochină, Laura-Iuliana Scântei, Dimitrie-Bogdan Licu Ca urmare a încălcării ordinii de drept și a democrației constituționale, împiedicarea dreptului de a alege si a dreptului de a fi ales, în beneficiul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea nelegală și neconstituțională a mandatului a...
Reclamă petiție
Promovați aici
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Cu mare păcat, Diana nu are posibilitatea de a-și cuprinde fetele și de fi cu ele, fetele sunt cu tatăl lor, inconștient, ocupă o poziție contra mamei, abdicatele' sunt protejate de un agresor familiar, dar pe de altă parte sunt postate public, vizate, nu frecventează școala, și au devenit subiect de discuție pentru o țară întreagă. E clar că acelei femei nu îi pasă de viitorul fetelor, se folosește de naivitatea lor pentru a se răzbuna. Copii sunt buni, cu o vorbă dulce și câteva bomboane îi ma...
Reclamă petiție
Promovați aici
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Petiție pentru suspendarea imediată a celor 9 judecători ai Curții Constituționale a României pentru abuz în serviciu și complicitate la o lovitură de stat Către: Parlamentul României, Președintele României, Consiliul Superior al Magistraturii și cetățenii României, Subsemnații, cetățeni ai României, îngrijorați de gravele derapaje de la principiile statului de drept, vă solicităm în mod imperativ suspendarea imediată a celor 9 judecători ai Curții Constituționale a României (CCR), pentru săvârș...
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Păstrarea a 2 ore în trunchiul comun al limbii moderne 2 la toate filierele
3397 Creat: 2025-02-06
Poziția Facultăților de Istorie din România față de noile planuri-cadru. Memoriu
6302 Creat: 2025-02-05
Și eu susțin GEOGRAFIA!
12578 Creat: 2023-05-13
O a doua sansa: Gratiere 2025
1604 Creat: 2025-02-03
Petiție împotriva polițistei Oana Melinte care a abuzat pe cetățeanul Mihalescul Sorin și luarea de măsuri urgente pentru remedierea și îmbunătățirea serviciilor publice la Direcția de Înmatriculări
293 Creat: 2025-02-06
RAR NEAMT efectueaza controale tehnice la masinile auto doar in localitatile Roznov si Savinesti
163 Creat: 2025-02-06
ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII „MIHAI EMINESCU” ÎN BOTOȘANI
195 Creat: 2025-02-02
Fluidizare Trafic Prelungirea Ghencea
434 Creat: 2025-01-31
PETIȚIE PUBLICĂ PENTRU CHEMAREA ÎN JUDECATĂ A FOSTULUI PRIMAR COCOVEICĂ MIHAI
53 Creat: 2025-02-06
Nu vrem eliminarea Istoriei din programa școlară!
127 Creat: 2025-02-01
Istoria Românilor în locul Istoriei evreilor în liceu
4578 Creat: 2023-11-03
Susține disciplina ARTE! 🎭 Susține introducerea Educației Teatrale în licee!
156 Creat: 2025-02-04
Reconsiderarea planului cadru legat de înjumătățirea orelor de Educație Plastică și Educație Muzicală la liceu
165 Creat: 2025-02-05
Solicităm redeschiderea discuțiilor privind modificarea OUG 49/2019 și susținerea drepturilor taximetriștilor!
397 Creat: 2025-02-03
Solicitarile medicilor privind modificarea legii cabinetului medical prin OUG
601 Creat: 2025-01-24
Vrem începerea activităților la secția de tenis de la CORONA Brașov.
19 Creat: 2025-02-06
Alegeri libere
24472 Creat: 2024-12-06
Păstrarea numărului actual de ore în trunchiul comun, la limba și literatura română la toate filierele literatura română, l
15 Creat: 2025-02-07
Susțineți Educația Plastică și dezvoltarea creativității în școli
8521 Creat: 2020-08-07
Fizica este disciplină fundamentală care trebuie menținută în trunchiul comun la toate clasele
38 Creat: 2025-02-05
Petitieonline.com
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie