"Vă spun cu toată fermitatea că, dacă nu se va ajunge la o variantă care să fie acceptabilă pentru creditorii anteriori şi curenţi ai societăţii, şi, de asemenea, pentru stakeholderi, această vânzare nu se va face", a declarat avocatul
Termenul limită pentru depunerea ofertelor angajante în ceea ce priveşte vânzarea celor nouă pachete de active ale Oltchim a fost extins până la 26 iunie.
Avocatul Gheorghe Piperea, partener în cadrul Rominsolv, administrator judiciar al combinatului, ne-a acordat un interviu despre situaţia actuală a "Oltchim" şi despre stadiul procesului de vânzare, după ce mai mulţi politicieni au criticat noua metodă de valorificare a companiei.
Reporter: Cum comentaţi declaraţiile fostului deputat Andreea Paul, potrivit cărora Oltchim este pe moarte, în contextul vânzării companiei prin nouă pachete de active?
Gheorghe Piperea: Sunt exagerate şi cred că rezultă şi dintr-o informare incompletă asupra problemei. Nu se pune problema extincţiei Oltchim. Este vorba despre o procedură de vânzare, negociată cu cei de la Comisia Europeană, pusă în operă de un investment banker, AT Kearney. Avem asistenţa a două firme de avocatură independente - "White & Case", pentru relaţia cu UE, şi "Bondoc şi Asociaţii", pentru relaţia de aici, de acasă. Suntem în faza procedurilor de "due dilligence", care se vor încheia, pe 26 iunie, cu oferte angajante. Este vorba de o procedură menită să vândă centre de afaceri Oltchim.
Adevărul este că, fie că vrem sau nu, centrul de afaceri de la Râmnicu Vâlcea este funcţional, iar cel de la Piteşti nu mai este funcţional de foarte multă vreme. Arpechim este oprit din 2008, la fel şi Platforma Petrochimică Bradu (aceasta, deşi a trecut la Oltchim din 2010, nu a fost niciodată repusă în funcţiune). Din păcate pentru toată lumea, în speranţa că vom vinde şi platforma de la Piteşti, la pachet, am cheltuit undeva în jur de 3 milioane de euro, în medie, în ultimii patru ani de zile, pe conservare.
Evident, acest lucru nu mai poate să continue şi, de aceea, s-au făcut paşi în vederea vânzării.
Să ştiţi că, deşi schimbarea aceasta de strategie nu a fost conformă cu planurile mele personale şi ale echipei, ba chiar m-am opus în mod oficial la schimbarea acestei strategii în discuţiile cu cei de la Comisia Europeană şi în discuţiile cu oficialii români, totuşi, a fost un compromis pe care am fost nevoiţi să îl acceptam. Altfel ar fi fost riscul unei decizii neplăcute, din partea Comisiei Europene. Ei ar fi putut decide că există nu numai ajutor de stat, ci şi continuitate economică, ceea ce înseamnă că până şi cumpărătorul ar putea fi făcut responsabil de un eventual ajutor de stat.
De aceea, Oltchim s-a împărţit pe aceste centre de afaceri, în aşa fel încât să nu avem riscul acestei continuităţi economice.
De asemenea, este în continuare în lucru ancheta Comisiei Europene cu privire la un eventual ajutor de stat, pe care, bineînţeles, noi îl contestăm. Deocamdată, una este să contestăm ajutorul de stat şi alta este să asigurăm vânzarea afacerii, în varianta agreată cu Comisia Europeană şi cu creditorii.
Vreau să vă mai spun că ideea angajării unui investment banker a fost vehiculată inclusiv de noi, prin 2012, dar nu am avut bani pentru a-l plăti. Aceşti bani au putut fi alocaţi în 2016. Iar adevărul este că aceşti investment bankeri, care s-au ocupat, sub controlul creditorilor şi cu informarea permanentă a comitetului creditorilor, de această împărţire pe nouă active şi de procedura de selecţie a ofertelor şi de vânzare, au adus plus valoare acestui proces.
Reporter: Cum merge Oltchim?
Gheorghe Piperea: Din fericire, lucrurile funcţionează bine de doi ani de zile. Avem şi profit fiscal. Exportăm cam 125 de milioane de euro din ce producem.
Revenind la compromisul de care vă ziceam (n.r. vânzarea pe pachete de active), trebuie spus şi că Oltchim, în momentul de faţă, funcţionează bine dar, din punct de vedere tehnologic are utilaje care sunt la nivelul anului 70, având doar îmbunătăţirile care au putut să fie făcute începând cu 2005, precum şi cele pe care le-am reuşit noi în cursul anilor 2014-2017, în perioada de insolvenţă.
Este nevoie de o investiţie masivă în retehnologizare, ca să poată fi asigurată exploatarea acestei afaceri. În ritmul acesta, în care îmbunătăţirile se fac pe apucate, dacă nu vindem compania, în mod natural, la un moment dat se va închide şi nu vrem asta.
În al doilea rând, din păcate, sistemul nostru de educaţie nu mai produce chimişti şi petrochimişti. Asta înseamnă că trebuie să ne bazăm pe oameni din Oltchim, care sunt de toată isprava, dar care îmbătrânesc şi se orienteză către pensie.
Oricât aş vrea eu să menţin Oltchim în portofoliul statului, pentru că mă gândesc că privatizarea nu este un scop în sine, asta nu se poate întâmpla decât dacă ne asumăm riscul ca peste doi-trei ani de zile să avem o situaţie imprevizibilă, pentru că Statul român nu va face eforturile necesare pentru a reîncepe industrializarea şi educarea oamenilor pentru meserii.
În afară de Oltchim şi înca 2-3 entităţi de pe piaţă, nu prea se mai face chimie şi petrochimie, în România.
Astfel, consider că afirmaţiile doamnei Andreea Paul sunt exagerate. Am discutat cu ea, la iniţiativa ei (n.r. săptămâna trecută). I-am explicat tot ce v-am spus si dumneavoastră. Sper ca de acum încolo să sprijine, ca specialist în economie şi politician, eforturile de reorganizare a Oltchim.
Oricum, este important să informăm corect opinia publică, pentru că unele afirmaţii s-ar putea să panicheze şi nu este cazul.
În momentul de faţă, eu sunt destul de calm, pentru că s-au mai făcut, în trecut, afirmaţii mult mai grave cu privire la Oltchim. Uneori aceste declaraţii au venit chiar din partea unor oficialităţi, cum ar fi FMI, care nu pregeta, de fiecare dată când venea prin anii 2013 - 2014, să spună că Oltchim intră în faliment. Am mai auzit inclusiv afirmaţii ale unor foşti miniştri ai economiei, care ar trebui să fie mai atenţi, când se pronunţă, pentru că ei ştiu exact ce este acolo. De exemplu, îmi pare rău pentru neînţelegerile domnului Constantin Niţă. Domnia sa a spus că este foarte grav că Oltchim se va vinde ca fier vechi. Este o neînţelegere gravă. Oltchim nu se vinde pe bucăţi, pe ţevi, pe şuruburi, metale şi terenuri dezafectate. Este vorba despre o vânzare de centre de afaceri. În plus, fiind implicate sume foarte mari de bani (vorbim nu de zeci, ci de sute de milioane), eu nu văd pe cineva atât iresponsabil care să dea bani nişte fiare vechi, ţevi, şuruburi şi terenuri dezafectate la Oltchim. Combinatul este valoros doar pentru că funcţionează.
Reporter: Puteţi să ne spuneţi care sunt cele nouă pachete de active?
Gheorghe Piperea: Patru pachete sunt la platforma petrochimică Bradu şi cinci active la Râmnicu Vâlcea.
Din păcate, se pare că domnul Niţă se informează din presa de la Vâlcea, care are frânturi de informaţie şi nu din documente, şi nu de la noi. Are telefonul meu, ar fi putut să mă sune oricând.
Repet, ceea ce nu a înţeles domnul Niţă este că vorbim de o vânzare pe centre de afaceri.
Şi vă spun cu toată fermitatea că, dacă nu se va ajunge la o variantă care să fie acceptabilă pentru creditorii anteriori şi curenţi ai societăţii şi, de asemenea, pentru stakeholderi, această vânzare nu se va face. Acest lucru înseamnă că trebuie să se obţină un preţ pe care să-l poată accepta creditorii anteriori şi să se obţină garanţii că nu se distrug exploatarea şi viitorul acestor centre de afaceri. Nu este numai un business acolo, ci este vorba despre un număr foarte mare de oameni care sunt interesaţi în supravieţuirea acestor centre de afaceri.
Dispariţia unei afaceri de dimensiunea celor concentrate de Oltchim poate să însemne o foarte mare pierdere pentru comunitatea locală, inclusiv pentru bugetul naţional. Vă daţi seama că, la 180 de milioane de euro - cifră de afaceri, avem o TVA destul de consistentă. Nimeni nu are interesul ca această activitate să dispară, cu atât mai puţin noi.
Planul de reorganizare nu este o privatizare. Insolvenţa este sub controlul judecătorului.
Tot ceea ce facem este sub controlul judecătorului, dacă el observă că este ceva în neregulă opreşte tot. Dar, înainte de a ajunge la judecător avem şi noi filtrele necesare pentru a opri tot.
Reporter: Mi-aţi spus că ofertele finale sunt aşteptate până în 26 iunie. Care e programul până atunci?
Gheorghe Piperea: Sunt foarte multe delegaţii care vin la Oltchim, pentru procedurile de due dilligence. Cele mai importante aspecte pe care le verifică sunt chestiunile legate de mediu şi legate de personal.
Reporter: Adică vin investitorii să vadă ce este acolo.
Gheorghe Piperea: Zilnic, sunt delegaţii, uneori şi de câte 15 persoane.
Reporter: Puteţi să ne spuneţi câte oferte neangajante au fost depuse?
Gheorghe Piperea: Nu. Dar, în mod cert, nu sunt numai două. În rest, nu pot să vă spun, pentru că sunt nişte chestiuni confidenţiale.
Reporter: Aţi vorbit despre continuitatea activităţii Oltchim. Cam câţi salariaţi consideraţi că pot fi păstraţi, având în vedere că investitorii primesc un bonus de 5.000 de euro pe salariat păstrat?
Gheorghe Piperea: Mai întâi, apropo de continuitate, este absolut necesar ca, în momentul în care se încheie procedura de vânzare, să se desfiinţeze contractele de muncă ale tuturor salariaţilor cu Oltchim, urmând ca, imediat, fără pierderea vechimii în muncă, cei care vor să continue să lucreze la noul proprietar, să incheie noi contracte de muncă, în condiţii similare cu cele pe care le au acum la Oltchim. Cu excepţia celor care îşi exprimă o asemenea opţiune şi a celor care se vor pensiona la cerere, anticipat, nimeni nu va intra în şomaj ca urmare a acestei vânzări. Precizez că există un număr de trei-patru sute de persoane care deja şi-au manifestat intenţia de a pleca, fie pentru că se pensionează, fie pentru că urmează să încaseze nişte salarii compensatorii, conform contractului colectiv de muncă în vigoare. Noi estimăm că, după toate probabilităţile, undeva în jur de 1600-1700 de angajaţi vor rămâne să lucreze la noul proprietar al centrelor de afaceri ale Oltchim. Dacă lucrurile evoluează aşa cum ne dorim noi, atunci este posibil ca în doi-trei ani de zile, cifra să se dubleze pentru că urmează să se extindă afacerea, să se retehnologizeze. Şi, în acest caz, numărul salariaţilor se poate mări. În fine, precizez că vor rămâne circa 20 - 60 de inşi care să lucreze pentru ceea ce va mai rămâne din Oltchim, pentru necesităţile lichidării.
Reporter: Ce se întâmplă după 26 iunie?
Gheoreghe Piperea: Vom avea ofertele angajante, după care urmează o perioadă de o lună de zile de negociere a ofertelor angajante. Bineînţeles, după ce se termină toată această procedură, se încheie contractul, care va avea probabil un termen de executare de două-trei luni de zile, pentru că sunt tot felul de aranjamente bancare care trebuie făcute - să nu uităm că, dacă se perfectează vânzarea, vor fi implicate sume de nivelul sutelor de milioane.
Reporter: Ce se întâmplă dacă nu va fi acceptată nici o ofertă?
Gheorghe Piperea: Ne întoarcem la planul iniţial, cu vânzarea prin vehiculul special (SPV), care poate să fie continuat în varianta inţială sau într-o variantă modificată, printre altele, şi prin implicarea statului, dacă va fi permis de legislaţie. Dacă statul se implică, trebuie să aducă bani, pentru investiţii noi. Deocamdată, legislaţia privatizării nu permite acest lucru, dar din câte înţeleg de la guvernanţi, din discuţiile neoficiale pe care le-am avut şi din ce văd în programul lor de guvernare, ar urma să se modifice, totuşi, legislaţia. Poate că fondul suveran de investiţii va putea să facă astfel de investiţii. Dacă tot nu reuşim să vindem în privat, unui terţ - român sau străin, nu are importanţă -, să păstrăm totuşi această activitate, dar să o punem la punct. Aşa cum este acum, în doi trei ani de zile, în mod natural, o să dispară, nu putem să o ţinem aşa.
Reporter: Ce se întâmplă dacă Oltchim se va vinde parţial? Se îndestulează creditorii din bani, iar activele nevândute rămân la combinat?
Gheorghe Piperea: Nu rămâne nimic în patrimoniul Oltchim. După ce se organizează această vânzare, ceea ce rămâne se va lichida şi se va închide procedura.
Vreau să reamintesc ceva: am pornit de la o pierdere lunară de aproximativ 4,5 milioane de euro, ajungând, la ora actuală, pe plus, la 1,2-1,3 milioane de euro. Nu am avut instalaţii, nu am avut materie primă. Salariaţii ieşeau frecvent în stradă. Am avut sindicate ostile o vreme. Nu am sacrificat, însă, cheltuielile pentru mentenanţă si nici cheltuielile de retehnologizare (atâtea câte au fost posibile). Am preferat să primim foarte multe înjurături de la diverse persoane implicate, începând de la sindicate şi continund chiar cu CET Govora, care a fost foarte vehement imediat după ce a intrat în insolvenţă. Dar chiar şi aşa am rezistat. Mai e puţin şi vom ieşi cumva la liman.
Reporter: Acţionarii de pe bursă ce şanse mai au?
Gheorghe Piperea: Societatea este listată la Bursă, acţiunile sunt tranzacţionabile, dar, în proceduri de insolvenţă, acţionarii sunt primii sacrificaţi. Bine că nu este un faliment. Atunci, Oltchim ar fi fost delistat şi acţionarii chiar nu mai aveau nimic. Realitatea este că, înainte de a se pune problema recuperării investiţiei acţionarilor, se pune problema recuperării investiţiei salariaţilor, a comunităţii locale, a creditorilor, a furnizorilor de utilităţi. Investitia lor în muncă, furnizare de utilităţi, livrare de marfuri, credite etc. este prioritară, aşa cum rezultă din articolul 2 din legea insolvenţei. Procedura insolvenţei este mai întâi despre salariati, creditori, buget, comunitate locală şi numai în mod cu totul subsidiar despre acţionari.
Contactați autorul petiției
Acest articol a fost șters de către autor (Arata detaliile)