Apel pentru Schimbare Adevărată!
Topicul de discuție a fost creat automat pentru petiția Apel pentru Schimbare Adevărată!
Musafir |
#8262012-01-30 11:46Daca nu se schimbă sistemul acesta mizerabil, corupt şi de domeniul trecutului, degeaba semnăm şi degeaba vorbim. Acest sistem, capitalist şi jecmănitor, este putred, este sistemul hoţilor şi a tuturor celor care amăgesc şi nu muncesc, a celor care trăiesc pe spinarea celor mulţi şi fără putere. Ascultaţi bine ce vă spun, atât timp, cât v-a dăinui acest sistem vom trai tot mai rău şi numai în minciună şi furt cu îmbogăţirea fără justă cauză unora pe spinarea altora. Numai COMUNISMUL mai poate schimba această situaţie. Vin alegerile, dacă vreţi cu adevărat o schimbare, votaţi P.A.S. ( P.C.R. ) care este cu o acţiune la CEDO ( Strasbourg ) pentru a obţine Hotărârea de schimbare a numelui, pe care România a refuzat să-l dea. Oare, să le fie frică că v-a trebui să răspundă la nişte întrebări ? Aceasta este ţara ocupată de imperii şi coruptă în care trăim. Trebuie să apelăm la alţii pentru a ne face dreptate. Să sperăm că aceştia vor fi mai drepţi dar să nu uităm că şi ei sunt tot sub ocupaţie. O să ne mai auzim ! Să aveţi o zi bună ! |
Musafir |
#8272012-01-30 12:05Ma intreb doar, ce este in mintea actualei conduceri,deoarece nimic bun nu vad ! |
Musafir |
#8282012-01-30 12:12O intrebare pentru ministrul muncii, dupa ce astazia anuntatca se vor mari salariile si pensiile, daca cresterile economice vor fi intre 1,8-2,3. Daca cresterea economica va fi mai mare, nu va fi posibil sa se mareasca salariile si pensiile? Precizarea a fost facuta la Rom.TV la jurnalul de la ora 11. De aici se vede competenta guvernului Romaniei. De altfel daca Boc nu conduce bine un partid, cum poate conduce bine o tara.Precizare facuta de presedintele tarii. |
Musafir |
#8292012-01-30 12:14Adevarata Schimbare trebuieste facuta in NOI. ,,Degeaba avem BIBLIOTECI pe fiecare ulita si strada ,daca NOI facem T R O T U A R U L in fata lor " Titus Iunian |
Musafir |
#8302012-01-30 12:24Trebuie sa o luam de la inceput de fiecare data, se pare. Ca istoria se repeta, conform legilor lui Murphy. |
Musafir |
#8312012-01-30 12:29Sunt de acord cu toti termenii petitiei.Doresc o viata mai buna copiilor nostrii, poate asa si copii mei se vor intoarce in tara!!! |
Musafir |
#8322012-01-30 12:33Doresc schimbarea pentru ca m-am saturat de oportunisti,traseisti,mediocritati care au ajuns in functii de conducere si nu-si fac decat interesele personale pe bani publici si aceasta afirmatie o fac nu din ce aud ci din ce vad la noi la serviciu,mare jaf pe bani publici adica si pe banii mei care sunt destul de putini dupa ce premierul basescu a anuntat ca se taie din salarii,dar deh....numai la unii. |
Musafir |
#8332012-01-30 12:54Sunnt un pensonar care a lucrat 45 de ani ca asistent veterinar incadrt ln grupa 2 si am o pensie de 1120 lei din care mi se reetine cas si impozir tote pentru ca am peste 750 lei am avut o srmipareza si platesc pe medicamente 215 lei li doresc lui Basescu si lui Boc sa ajunga la fel cu cei napastuiti dar sasi piarda si toate privelgile si averile .Asa sa le ajute Dumnezen. |
Musafir |
#8342012-01-30 12:55ce bine o duceam, daca il facea mamica lui... "MARINAR" |
Musafir |
#8352012-01-30 13:00este bine gandita sa facem oscimbare |
Musafir |
#8362012-01-30 13:06AJUNGE!!! |
Musafir |
#8372012-01-30 13:07vreau schimbare totala m am saturat sa tot fim priviti de europeni ca niste paria |
Musafir |
#8382012-01-30 13:12jos basescu,jos pdl....au furat prea mult...greseala mare a fost ca i s-a oferit al 2-lea mandat...prea mult s-a intins caracatita |
Musafir |
#8392012-01-30 13:16O viata intreaga am dorit o viata mai buna, pentru mine si semenii mei. In decembrie '89 am crezut cu tarie in schimbarea spre bine. Din patru in patru ani am votat pentru schimbare dar totul a ramas doar amagire si vis. Acum, desi taria increderii m-a parasit, incerc sa revigorez farama de speranta din sufletul meu si votez inca odata, pentru schimbare. |
Musafir |
#8402012-01-30 13:20ESTE GREU SI NU MAI POT!..,CA SA RABD. SI-AM TOT RABDAT.NU MAI VREAU! NU MAI SUPORT! T A R A P E C E M A I N I T E-A I D A T???. |
Musafir |
#8412012-01-30 13:26Vrem sa respectam si sa fim respectati, vrem sa fim demni si sa avem demnitate, vrem sa ne profesam meseria cu profesionalism. Vrem sa avem o legislatie bine gandita si cu aplicabilitate pe termen lung in toate domeniile fara a favoriza clasa politica siimplicit pe nimeni. Vrem ca legea sa fie respectata si aplicata faraexceptie de catre toti cetatenii ROMANIEI. |
Musafir |
#8422012-01-30 13:27Cu aceasta semnatura,doresc revenirea Romaniei la Monarhie Constitutionala,si o data cu aceasta a-mi doresc si revenirea mea in Romania,de unde am plecat in urma cu 22de ani. Traiasca majestatea sa,Regele Mihai 1.Doamne ajuta. |
Musafir |
#8432012-01-30 13:32nu vrem pomana. au gestionat prost guvernarea in criza,ne-au sfidat ,ignorat si nu au guvernat pentru popor ci NUMAI pentru averile lor. |
Musafir |
#8442012-01-30 13:36Speram intr-o schimbare in situatia politica a tarii astfel : -legile sa nu mai fie interpretabile;-justitia sa-si faca treaba in mod corect, fara influente din partea politicului;- in sanatate sa se intervina cu modificari serioase, corecte; in educatie trebuie acordata o mare atentie, astfel schimbarile sa nu mai reprezinte pentru fiecare an un EXPERIMENT; -POLITICIENII sa fie alesi dupa competenta, in urma unui examen si interviu amplu, asa cum sunt ocupate locurile de munca la privat,si unde, daca nu sunt performante intr-un timp scurt, sunt eliberati din functie; |
Musafir |
#8452012-01-30 13:53jos basescu si camarila lui |
Musafir |
#8462012-01-30 13:58Sunt alaturi de voi cei care ati initiat aceasta petitie (si va multumesc din tot sufletul) pentru ca inca nu am murit, pentru ca am copii, pentru ca-mi doresc tara inapoi, pentru ca-mi doresc o tara normala si pentru ca m-am saturat! |
Musafir |
#8472012-01-30 14:03sa dea Dumnezeu sa se bucure si acest popor atit de rabdator de multa liniste,pace si belsug .Doamne ajuta |
vasy |
#8482012-01-30 14:07ma dobitocilor ,pe cine vreti sa schimbam?pe unii care au habar cat de cat ce fac cu niste copii nematurizati inca ? |
Musafir |
#8492012-01-30 14:10Romania trebuie restructurata profund.atit politic cit si moral.Canaliile elitiste,tip Patapievici,Liiceanu,Cartarescu @comp.profitori fara stil,politicieni fara cuvinte,doar cu mina-n buzunare,profesori ,ajunsi doctori in stiinte,copiind si furind de pe internet,corupti,ajunsi parlamentari,hoti ajunsi cinstiti etc.,toti trebuie sa fie trecuti pe tusa,folosind un eufemism.Cioran ar fi spus altceva. Schimbarea trebuie sa fie radicala:"elitele" profitoare(Patapievici,Liiceanu,Plesu,Cartarescu @comp),politicienii vopsiti si corupti,parlamentarii voiajori si limitati,generalii facuti la buza marmitei,jurnalistii lipsiti de coloana verticala,limbuti si cintareti,guvernator care a "supravegheat"disparitia atitor banci,ajubs strabunic in functie etc.,toti sa fie alungati in schituri sa se roage de iertarea atitor pacate. |
ATEULABSOLUT |
#8502012-01-30 14:11ADEVARATA SCHIMBARE nu poate avea loc pina nu se extirpa cancerul numit religie, care se hraneste din echitatea, moralitatea si bogatiile tarii (Isaia61:6,7; Filip.4:18; 1Cor.4:8; etc...). Pina avem guvernanti care depun juramintul pe istoria religioasa a poporului iudeu/biblia si care dau popilor citi bani le cer ei si presedinti care pupa mina tiganului-mireasa si cocota impopotonata/patriarhului, vom fi in lumea de KK cre(s)tina, cu speranta de fericire doar "pe lumea cealalta", adica NICICIND !! Doar popii, mai jmecheri, isi cladesc fericirea acum si aici, fiindca stiu ca dupa moarte nu mai exista fericire, "caci morti sunt cei muriti"(Eminescu). Calculati citi bani dau IRESPONSABILII de guvernanti cre(s)tini, din bugetul tarii, parazitilor de popi/predicatori prostitori si jecmanitori, si o sa va ingroziti. ASTA-I ECHITATE, MORALITATE SI CIVILIZATIE ??! Popilor le pasa de saraci si de inechitatile sociale cum i-a pasat si "dumnezeului" lor, inselatorul si comunistul criminal Yeshua, de cei saraci, adica nici macar cu vorba ( Matei 27:63; 19:16-24; Fapt.2:44,45; 4:32-37; 5:1-11; etc.., Marcu 14:3-7). Cinismul si ticalosia popilor dar si prostia "oilor" lor sint atit de mari ca nu incap nici in Cartea Recordurilor. Stiu ca nu o sa-mi publicati acest mesaj,de frica sa nu va certe tiganul-mireasa, care intra in istericale cind se vede demascat si in pericol sa-si piarda(printre alte IMENSE avantaje) si salariul cit a zece profesori, pe care i-a cre(s)tinat sa nu mai predea in scoli ADEVARUL / EVOLUTIONISMUL ci NEBUNIA / CREATIONISMUL (!?!?). Daca, totusi, acest articol va fi postat, inseamna ca nu aveti (inca) un "sf. Petru" la portile blogului, care sa cenzureze postarile care nu i-ar place Preanesimtirii sale. Sper sa nu fie vreodata asa ceva, caci de-ar fi ce Adevarata Schimbare ati face ??!.
|
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
10819 Creat: 2025-02-03
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
8513 Creat: 2025-03-05
Medicii veterinari sustin adoptarea OUG pentru modificarea art.37 din Legea 160/1998 in forma avizata de Comisia Europeana
1875 Creat: 2025-02-24
Petitie către Curtea Constituțională a României Subiect: Menținerea în cursa prezidențială a domnului Călin Georgescu
30105 Creat: 2024-11-28
SA LE OFERIM TINERILOR OPORTUNITATEA DE A STUDIA LIMBILE CLASICE!
769 Creat: 2025-03-06
Petitie către Guvernul României și Camera Deputaților: Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru Sprijinirea Bolnavilor de Diabet mellitus Tip 1 și Tip 2
189 Creat: 2024-10-21
Educație Nutrițională în școli
993 Creat: 2024-03-14
Sustinerea educatiei muzicale, a corepetitiei si a jazzului instrumental in noile Planuri Cadru liceale
2654 Creat: 2025-03-04
Alegeri libere
25562 Creat: 2024-12-06
Calin Georgescu-Eliminarea din cursa prezidențială
398 Creat: 2025-02-18
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
804 Creat: 2025-03-06
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
2341 Creat: 2024-11-27
Cerem menținerea liniei de zbor directe Nisa-Cluj | Demande de maintien du vol direct Nice-Cluj
861 Creat: 2023-08-20
Calin Georgescu Presedinte
2062 Creat: 2024-12-06
Suntem mulți! Călin Georgescu președinte!
26 Creat: 2025-03-09
Petitia Anti Georgescu
397 Creat: 2024-11-26
Respectarea Constitutiei si Legile României
32 Creat: 2025-02-26
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
730 Creat: 2020-11-28
Nu depreciați limba și literatura română! Nu descalificați materna!
1286 Creat: 2025-02-25
Solicitare pentru amenajarea unei zone pietonale și a unei stații suplimentare pentru Linia Albastră pe Str. Aviator Adrian Iovan
8 Creat: 2025-03-10