Asigurați procesul de învățare la distanță pentru toți elevii!

distance-learning1.pngDomnului Ion Chicu,Prim-ministrul Republicii Moldova

Domnului Igor Șarov, Ministrul Educației, Culturii și Cercetării

 

PETIȚIE

Asigurați procesul de învățare la distanță pentru toți elevii!

AO Părinți Solidari își exprimă îngrijorarea cu privire la modul de organizare a procesului educațional la distanță și lipsa accesului la educație pentru  unele  categorii de elevi. În contextul pandemiei COVID-19, procesul educațional tradițional a fost înlocuit cu învățământ la distanță. Tehnologiile digitale au un rol important în noile condiții, înlocuind frecventarea și interacțiunea fizică în instituțiile de învățământ şi această tendință va continua. 

În această nouă realitate, autoritățile nu țin cont de  faptul că sistemul educațional, conform Codului Educației, trebuie să asigure incluziunea socială și să ofere șanse egale de a fi parte a procesului de învățare tuturor copiilor.

Deși învățământul online a devenit obligatoriu în această perioadă, la nivel național există un număr considerabil  de copii care nu au acces la internet și nici nu dispun de tehnologii informaționale necesare pentru a participa la astfel de lecții.

Potrivit sondajului „U-Report”, efectuat de CNTM  la sfârșitul lunii martie 2020, la care au participat 5247 de tineri din toate regiunile țării, 45% din cei intervievați au menționat că cunosc elevi care nu au acces la tehnologii informaționale și/sau internet și nu pot participa la lecțiile online. 

Potrivit BNS, în 2018, înzestrarea gospodăriilor cu calculatoare era de 62% în mediul urban și 42% în mediul rural. Totodată faptul că  o familie unde sunt 2 sau mai mulți elevi dispune de un singur calculator, de asemenea poate fi considerată o barieră. Mai mult, portivit datelor ANRCETI, de acces la Internet fix în bandă largă dispuneau 48,7% de gospodării, dintre care 61% erau din mediul urban şi doar 39% – din mediul rural. Astfel, există o discrepanță substanțială între localitățile urbane și  cele rurale privind accesul la internet care ar permite desfășuarea lecțiilor în regim online.Potrivit BNS, tinerii cu vârsta cuprinsă între 6-19 ani constituie 531.000,  64% fiind în mediul rural. Accesul limitat la tehnologii informaționale și internet, în special în localitățile rurale, este un obstacol important în asigurarea educației la distanță pentru toți elevii. Prin urmare, unui număr considerabil de elevi nu le este asigurat accesul la procesul educațional on-line, fie din cauza costului ridicat al serviciului de internet, fie din cauza lipsei infrastructurii/echipamentelor. 

După o perioada în care au fost privați de dreptul la educație și nu au avut acces la activitățile de studiu a materiilor curriculare sub îndrumarea unui cadru didactic, elevii din categoria menționată vor avea dificultăți atunci când vor reveni în clase, existând riscul că reușita lor ulterioară va fi afectată în mod semnificativ.

Atragem atenția că de la începutul crizei COVID-19, Ministerul Educației Culturii și Cercetării nu a comunicat public despre măsurile luate prin care elevilor din mediile dezavantajate să le fie asigurat dreptul constituțional la educație, cel mai probabil din cauza țintirii măsurilor pe termen scurt. Însă, elevii care nu au acces la resursele digitale și nu se pot conecta la procesul de învățământ la distanță sunt în continuare neglijați. La fel, până la momentul actual, MECC nu a  făcut public un plan privind continuarea studiilor în anul academic 2020/2021 în noile realități dar și modul de finalizare sau absolvire a anului școlar 2019/2020. În special nu este stabilită modalitatea de includere în procesul educațional a elevilor care pe perioada suspendării cursurilor nu au avut acces la educația la distanță și  nici nu le-au fost oferite alternative pentru recuperarea lecțiilor.

Totodată, avem exemple de bune practici în alte state din Europa, unde, pentru asigurarea  accesului la educație pentru toți copiii,  autoritățile au achiziționat dispozitive conectate la internet, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice (calculatoare sau tablete).

În acest context, SOLICITĂM:

1. Identificarea numărului de copii care, începând cu 11 martie 2020, nu au avut acces la învățământul online / la distanță. 

2. Asigurarea accesului la platformele digitale pentru toți elevii și prezentarea unor măsuri concrete privind finalizarea acestui anului școlar, astfel încât anumite categorii de elevi să nu fie discriminate.

3. Efectuarea achizițiilor/dotării cu tehnică de calcul în regim de urgență pentru toți elevii, care nu au acces la internet și nici nu dispun de tehnologii informaționale necesare pentru a participa la la  lecțiile on-line.

4. Asigurarea unui proces educațional eficient  pe platformele digitale pentru învățământul la distanță.


AO Părinți Solidari    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnarea petiției, accept faptul că AO Părinți Solidari va putea să vadă toate informațiile pe care le introduc în formular.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.


Îmi dau consimțământul pentru prelucrarea informațiilor pe care le furnizez în acest formular în următoarele scopuri:




Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...