Apel pentru salvarea închisorii Piteşti

Contactați autorul petiției

S-a semnat ordinul de clasare al inchisorii Pitesti

2023-07-21 09:57:15

O veste bună pentru închisoarea de la Pitești - Ministrul Culturii a anunțat că a semnat ordinul de clasare al întregului complex al fostului penitenciar de la Pitești.
A fost un drum lung, pe care noi, Fundația Memorialul Închisoarea Pitești l-am început în 2021, când un corp al fostei închisori de la Pitești era în pericol de a fi demolat (Azi fosta închisoare are mai mulți proprietari privați, unul din acești proprietari suntem și noi. Povestea acestei clădiri o puteți afla urmărind postările noastre pe pagina de facebook sau vizitând Memorialul de joi până duminică, între orele 11:00-18:00).
Corpul aflat în proprietatea Memorialului și unde se desfășoară muzeul nostru a fost clasat ca monument istoric de importanță națională încă din 2009. Nu și celelalte corpuri, aflate în proprietatea altor companii. Autoritățile nu au arătat, de-a lungul timpului, un interes deosebit în a repara această anomalie, iar noi am încercat să arătăm importanța memorială a acestei foste închisori prin toate activitățile noastre din ultimii 10 ani. Așa că, în 2021, când am aflat că un corp al clădirii ar putea fi dărâmat, am intervenit și am cerut Ministerului Culturii clasarea de urgență pentru a opri orice autorizație de demolare. Timp de peste un an am trimis autorităților mai multe adrese, documente și argumente pentru ca tot complexul să fie clasat pentru protejarea clădirii. Dar, pentru că nu am primit un răspuns concret, am decis să publicăm o scrisoare către toate autoritățile publice care ar putea sprijini acest demers. Din fericire, presiunea publică ce a venit din partea cetățenilor și a presei, a dus la "deghețul" inițiativei noastre și la reluarea realmente a procedurii de clasare a întregului complex al fostei închisori ca monument istoric (complexul este format din trei corpuri ce comunică prin coridoare comune).
Vrem să mulțumim în special Institutul Național al Patrimoniului care, ca și în 2009, s-a implicat și a lucrat împreună cu noi la dosarul de clasare. Arhitectul Mihai Manolescu a ținut constant legătura cu echipa noastră și a urmărit, împreună cu noi, parcursul acestui dosar în diferitele comisii.
Un rol crucial a avut presa, atât cea locală (mulțumim Denis Grigorescu, Adevărul), cât și cea națională (mulțumim Alida M. Mocanu, Euronews Romania), care a "convins" autoritățile să-și asume ducerea la bun sfârșit a inițiativei.
Le mulțumim tuturor semnatarilor petițiilor noastre publice, din România și din toată lumea, dar și oamenilor politici care au vorbit în parlament despre importanța acestei clasări. Este necesară o conștiențizare și în rândul reprezentanților noștri.
Clasarea fostei închisori în întregime demonstrează încă o dată că sunt necesare colaborarea între cetățeni și stat, creșterea conștientizării în comunitățile locale cu privire la situri cu valoare memorială și implicarea fiecăruia dintre noi.
Noi, Fundația Memorialul Închisoarea Pitești, știm foarte bine ce înseamnă această decizie de clasare pentru că nu am renunțat să luptăm pentru ea și pentru că suntem obișnuiți să trudim pentru fiecare proiect pe care ni-l asumăm. Suntem o echipă mică, de 3 persoane, dar cu prieteni și parteneri de nădejde. Ne bucurăm că demonstrăm în fiecare zi ce poate face o echipă mică și motivată din bani puțini și privați.
Așteptăm ca autoritățile să nu ne dezamăgească și să colaboreze cu noi pentru ca această clădire să fie redată publicului în viitorul apropiat.
Vă invităm să continuați să ne urmăriți și să vizitați Memorialul Închisoarea Pitești.


Maria Axinte, Preşedintele Fundației Memorialul Închisoarea Piteşti

Noutati legate de cladirea "celular" a fostei inchisori Pitesti

2023-06-30 11:29:02

Dragi prieteni,
Din cele mai recente informații, în curând va fi publicat ordinul de clasare a întregului complex al Închisorii Pitești. Între timp, împărtășim cu voi o altă noutate.
În ședința Consiliului Local al Primăriei Pitești din 29 iunie 2023, Primăria a decis să-și exercite dreptul de preempțiune și să achiziționeze partea de clădire cunoscută drept “celular” de la actualul proprietar, astfel că Reprezentanții Memorialului Închisoarea Pitești au mers la ședința Consiliului Local pentru a prezenta punctul de vedere al Fundației Memorialul Închisoarea Pitești și al Asocieției Foștilor Deținuți Politici din România, la cererea domnului președinte al AFDPR, Sergiu Rizescu. Rolul nostru a fost acela de a aduce la cunoștința domnilor consilieri importanța pe care o are acest sit memorial nu doar la nivel local, ci național și internațional, dar, mai ales, importanța conservării acestei clădiri în întregime și atenția necesară în ce privește utilizarea ei, ținând cont de istoria sa încărcată și unică. Mai mult, ne-am exprimat deschiderea în a colabora cu Primăria Municipiului Pitești în a oferi expertiza noastră pentru ca acest loc să fie pus în valoare așa cum se cuvine, ținând cont și de mulțimea victimelor acestui penitenciar din perioada comunistă, de cele mai multe ori luptători anticomuniști din zona Argeș-Muscel, persoane care au refuzat colectivizarea, preoți, studenți, femei, oameni politici, elevi din grupuri anticomuniste.
Ne-am bucurat că am putut dialoga, dezbaterea continuând pentru 30 de minute și, în mod special, ne-a bucurat și felicităm propunerea domnului primar și a domnilor consilieri, ca partea cea mai bine conservată din fostul celular, demisolul, precum și parterul, să devină spațiu muzeal pentru ca publicul să poată explora această zonă până acum inaccesibilă. Accesul poate fi posibil direct din Memorialul Închisoarea Pitești, astfel încât istoria penitenciarului să aibă continuitate pentru publicul care vizitează.
Primăria s-a arătat deschisă în a colabora cu Fundația Memorialul Închisoarea Pitești, astfel că vom propune un proiect care să pună în valoare acest corp ce se dorește să devină parțial muzeu.
Restul clădirii, la etajele 1 și 2, se dorește să rămână zonă de birouri pentru instituții din subordinea primăriei.
Nu în ultimul rând, apreciem gestul onorabil de a propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare domnului Sergiu Rizescu, fost deținut politic, supraviețuitor al regimului de detenție de la Închisoarea Pitești, printre alte centre de detenție din România comunistă.
Vă reamintim că au trecut mai bine de doi ani de când am cerut și ne-am zbătut pentru clasarea întregului complex al fostului penitenciar Pitesti ca monument istoric, spre protejarea acestui sit cu o importanță memorială mondială. Dosarul înaintat de Institutul Național al Patrimoniului, la care am contribuit cu documente, planuri, fotografii și multe alte informații a trecut de comisiile zonală și națională, astfel încât așteptăm cu nerăbdare publicarea ordinului de clasare.
Considerăm că achiziția de către Primăria Pitești a unei părți a clădirii fostei închisori Pitești este o oportunitate de a păstra memoria victimelor, de a face cunoscută istoria României aflată 50 de ani sub dictatura comunistă și de a dezvolta în continuare acest punct unic pe harta României și a orașului.
În condițiile în care urmează să fie finanțate mai multe proiecte de muzee ale comunismului prin PNRR, printre care câteva foste închisori care vor deveni muzee, fiind încurajați de decizia de înființare a unui fond de finanțare a proiectelor despre istoria comunismului la nivel european, România susținând oficial această propunere, de introducerea istoriei comunismului ca materie școlară, este absolut necesară punerea în valoare a fiecărei bucăți din clădirea fostei închisori din punct de vedere cultural, ca o șansă la cunoașterea și vindecarea trecutului și la recunoașterea meritelor tuturor celor care nu s-au lăsat zdrobiți de tăvălugul comunist.
Vom continua să luptăm pentru conservarea acestui sit și pentru ca publicul să poată descoperi cu interes această parte cutremurătoare din istoria noastră recentă. IMG-20230630-WA0002.jpg


Maria Axinte, Preşedintele Fundației Memorialul Închisoarea Piteşti

Dosarul de clasare merge mai departe

2023-04-27 14:45:36

Avem din nou vești bune legate de clasarea întregului complex al închisorii Pitești! Comisia Națională a Monumentelor istorice a dat aviz favorabil în ședința din 23 martie 2023. Vom urmări în continuare parcursul dosarului și sperăm ca Ministrul Culturii să definitiveze clasarea în cel mai scurt timp pentru ca acest sit de importanță mondială să fie protejat. 

Vă mulțumim încă o dată tututor celor care v-ați implicat în susținerea acestui demers!

 

Clasare_cu_recomandare_Inchisoarea_Pitesti.jpg


Maria Axinte, Preşedintele Fundației Memorialul Închisoarea Piteşti

Vesti bune!

2023-01-26 07:44:56
UPDATE 26.01.2023

Revenim cu vești bune! La ultima întâlnire a Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice din Pitești, din 17 ianuarie, comisia a dat aviz favorabil propunerii INP de actualizare a clasării penitenciarului Pitești. Aceasta însemană că propunerea de includere a întregului complex al fostei închisori în clasarea deja existentă pentru o parte a clădirii a fost acceptată. De asemenea, clădirea va avea o zonă clară de protecție în jur. Dosarul pleacă mai departe la Comisia Națională, așteptăm vești bune și de acolo.Rezolutie_CZM_1.jpg

Maria Axinte, Preşedintele Fundației Memorialul Închisoarea Piteşti

Noutati despre clasarea fostei inchisori ca monument istoric

2022-12-16 11:21:19

Dragi prieteni, 

De la lansarea apelului nostru, la începutul lunii octombrie, rotițele sistemului au început să se miște. Datorită presiunii care s-a creat prin semnăturile și mesajele voastre, prin presă, care a scris și difuzat numeroase articole și reportaje, dar și în interiorul mai multor instituții la care am trimis apelul nostru, dosarul de clasare ca monument istoric a întregului complex al închisorii Pitești a repornit spre autoritățile responsabile. Din fericire, Institutul Național al Patrimoniului, care a preluat dosarul pentru definitivare, a fost deschis în a colabora cu Memorialul Închisoarea Pitești, care este păstrătorul unei arhive complexe ce conține documente, hărți, studii, planuri și fotografii despre clădirea fostului penitenciar și despre victimele regimului comunist închise aici. Dosarul dovedește, încă o dată, că întreaga clădire merită statutul de monument istoric de categoria A, importanță națională, și nu doar partea care aparține Memorialului, care este clasată ca monument din 2009. Documentele au fost transmise Direcției Județene de Cultură Argeș care va prezenta cazul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice, în ședința de la începutul lunii ianuarie 2023. Comisia va analiza dosarul și, sperăm, va susține protejarea acestui loc de o importanță memorială ce depășește interesele personale și care trebuie să rămână mărturie a crimelor comise de regimul comunist în România. Pasul următor după ședința comisiei, va fi ca dosarul să fie transmis la București, unde va aștepta parafa ministrului culturii. 

 

APEL_SALVARE_INCHISOARE_NOUTATI_DEC221.jpg


Maria Axinte, Preşedintele Fundației Memorialul Închisoarea Piteşti



Distribuiți această petiție

Ajutați această petiție să obțină mai multe semnături.

Cum să promovați o petiție?

  • Partajați petiția pe peretele Facebook și pe grupurile care au legătură cu subiectul petiției.
  • Contactați-vă prietenii
    1. Scrieți un mesaj în care explicați de ce ați semnat această petiție, având în vedere că este mai probabil ca oamenii să o semneze dacă înțeleg importanță subiectului la care face trimitere.
    2. Copiați și lipiți adresa web a petiției în mesajul dumneavoastră.
    3. Trimiteți mesajul folosind e-mail, SMS, Facebook, WhatsApp, Twitter, Skype, Instagram și LinkedIn.



Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...