Stop muncii fortate a medicilor romani!!
Nu există o meserie care să presupună mai multe ore de muncă decât meseria de medic .
Niciodată nu am muncit cu ochii la ceas și nu am fugit de lângă pacienții noștri doar pentru că s-au scurs cele 6 ore din programul de muncă obligatoriu pe zi .
Dimpotrivă , fiecare dintre noi am avut pacienți a căror evolutie a fost dificilă și , pentru aceștia am venit de nenumărate ori de acasă să îi vedem , chiar în zilele de weekend ; ca să nu mai vorbim de pacienții operați care fac uneori complicații postoperatorii și trebuie să îi urmărești zilnic , indiferent dacă e zi de muncă sau de odihnă .
Fiecare dintre noi a făcut mii de ore de muncă suplimentare în decursul carierei și nici un medic niciodată nu a cerut pentru asta nimic în plus ; am făcut-o pentru că asta e menirea și am ales această meserie extrem de grea , cu cei mai multi ani de studii , din dorința de a ne ajuta semenii în momentele cele mai dificile , atunci când sunt în suferință .
Deși am rămas tot mai puțini , chiar atunci când ne reveneau fiecăruia câte 6-7 ..uneori chiar și 8 sau 10 gărzi pe lună , pt a putea asigura continuitatea asistenței medicale în linia de gardă , noi - medicii - am făcut totuși această muncă epuizantă nu numai psihic , ci și fizic .
Să incluzi totuși în lege OBLIGATIVITATEA unui program de muncâ de 48 de ore pe săptămână DOAR pentru medici , când toți ceilalți angajați ai statului român au un program de 40 de ore pe săptămână ni se pare nu numai discriminatoriu, dar totodata un fapt extrem de grav , neacceptat nicaieri în UE , decât pe perioade de câteva săptămâni și numai în situații excepționale .
Considerăm că această prevedere nu numai că încalcă Codul Muncii , dar este neconstituțională; ea nu va duce decât la epuizarea psihică și fizică a puținilor medici rămași să muncească în spitalele de stat , ducând la scaderea calității actului medical și în final va fi în defavoarea pacienților români care ajung în spitalele de stat , vorbind de o populație mult prea săracă pentru a-și permite să se adreseze spitalelor private sau celor din străinătate .
Considerăm că nu MUNCA FORȚATĂ reprezintă soluția deficitului de medici din România , ci acordarea respectului și remunerației motivante pt medici , astfel încât ei să rămână în țara lor , alaturi de familie .
Vă asigurăm că noi -medicii - nu vom accepta acest regim de muncă , discriminatoriu în raport cu toate celelalte categorii socioprofesionale .
Stop muncii fortate a medicilor!!! Stop sclaviei moderne!!
Livia Davidescu, membru al Grupului Profesional al Medicilor Contactați autorul petiției
Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am șters informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general al Uniunii Europene privind protecția datelor (GDPR) solicită un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale, respectiv ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. |