Solicitam multiplicarea curselor pe linia 310 Satu Nou-Halchiu-Brasov
- Cetățenii navetiști din comuna Hălchiu, județul Brașov dorim să înaintăm în numele celor care semnează această petiție către Primăria Hălchiu și să sesizăm următoarele:
- În urma eliminării microbuzelor SC. Super Univers Trans de pe ruta Hălchiu-Brașov, navetiștii comunei Hălchiu se află într-o situație deosebit de problematică în ceea ce privește efectuarea deplasării la locurile de muncă/la școală, liceu. Programul microbuzelor obișnuia să fie din oră în oră în timpul săptămânii, iar înainte ca linia 310 RATBV să fie înființată, la orele de vârf, erau chiar și din jumătate în jumătate de oră, și chiar și în aceste condiții, mașinile erau arhipline.
- Cursele din programul actual ale acestei linii nu doar că sunt insuficiente, dar și la ore nepotrivite, în timpul anului școlar spre exemplu, nu este cu putință să încapă atât persoanele din Satu Nou cât și cele din Hălchiu într-un singur autobuz, atunci când nu a fost microbuz la ora 7, zeci de persoane au rămas în stație.
- Foarte multe persoane încep programul la ora 9:00 sau 10:00, în aceste condiții aceștia trebuie să se deplaseze cu autobuzul de 7:04, lucru care este cu siguranță inconfortabil și după cum am spus mai sus, imposibil având în vedere numărul mare de călători pentru un singur autobuz.
- De asemenea, cine merge la schimbul 2, nu are cu ce să se deplaseze decât dacă merge cu 2-3 ore înainte de începerea programului, conform programului actual, între 10:04 și 13:04 nu există alt autobuz. Să menționăm și faptul că cine se întoarce de la schimbul 2 nu are cu ce să vină înapoi la Hălchiu.
- În timpul după-amiezii, din nou este nevoie de suplimentarea autobuzelor, cine termină programul la ora 17:00 trebuie să aștepte pe drum aproape o oră și jumătate.
Cetățenii comunei Hălchiu care efectuează naveta pe ruta Hălchiu-Brașov solicită multiplicarea curselor, mai exact introducerea acestora din oră în oră, așa cum era înainte de eliminarea microbuzelor. Înțelegem faptul că nu se mai pot reintroduce microbuzele (așa ni s-a transmis din partea Primăriei Hălchiu) însă vă rugăm insistent să ne ajutați în vederea reorganizării programului de pe linia 310 RATBV Brașov, pentru a ne putea deplasa către locurile de muncă, la școală, în condiții cât de cât acceptabile. Nu ne dorim nimic mai mult decât facilitățile pe care le-am avut până în prezent și de care avem nevoie.
Bianca Goşman Contactați autorul petiției