Semneaza urgent PROCLAMATIA ROMANIA 2017+
PROCLAMATIA ROMANIA 2017+ (Noua proclamatie de la Timisoara)
”ARGUMENTE
1. Niciun guvern, indiferent de coloratura politică, să nu mai repete vreodată vreo ”Ordonanța 13”.
”Ordonanța 13” este un termen generic care definește orice act arbitrar al autorității statului, fără o fundamentare care să țină cont de realitățile sociale și de consensul general al societății. ”Ordonanța 13” înseamnă o inversare a valorilor fundamentale ale statului de drept.
2. Transparență în administrație prin e-guvernare.
E-guvernarea presupune publicarea din oficiu (obligatorie și imediată), pe internet, a tuturor actelor administrative ale instituțiilor finanțate din bani publici.
3. Avocatul Poporului să fie ales direct de cetățeni.
Alegerea directă a avocatului poporului de către cetățeni îi conferă acestuia legitimitate și reprezentativitate, oferind astfel cetățenilor și posibilitatea de a-l revoca atunci când acesta își încalcă atribuțiile.
4. Cetățenii să poată sesiza direct Curtea Constituțională.
Controlul de constituționalitate a legilor și a ordonanțelor de urgență să se realizeze și la inițiativa directă și neintermediată a cetățenilor, într-un număr de 100.000 de persoane cu drept de vot, similar cu pragul cerut de Constituție pentru o inițiativă legislativă. În aceste circumstanțe, Curtea Constituțională trebuie să aibă prerogativa de a suspenda aplicarea ordonanțelor/legilor asupra cărora a fost sesizată.
5. Depolitizarea funcțiilor publice și ocuparea lor doar prin concurs.
Cu excepția funcțiilor din structurile guvernamentale – care prin natura lor sunt politice – toate celelalte funcții publice să fie ocupate doar prin concurs de competențe, transparent și nearbitrar.
6. Membrii Guvernului să nu fie și parlamentari.
Exercitarea în același timp și de aceeași persoană a unei funcții executive și legislative constituie o încălcare a principiilor fundamentale de separare a puterilor în stat. Totodată, este afectată eficiența exercitării prerogativelor asumate.
7. Eliminarea avizului parlamentar pentru cercetarea penală a guvernanților.
Acest lucru ar reprezenta expresia egalității depline a tuturor cetățenilor în fața legii, indiferent de calitatea acestora. Ne referim strict la cercetarea penală nu la arest și la membrii guvernului nu la parlamentari – care în prezent pot fi cercetați fără aviz.
8. Fără penali în demnităție și funcțiile publice.
Existența unei condamnări penale afectează credibilitatea demnitarilor și a funcționarilor publici, precum și încrederea în instituțiile publice. Nicio persoană care a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, să nu mai poată candida, respectiv, să nu mai poată fi numită într-o funcție sau demnitate publică. În cazul în care condamnarea apare pe parcursul exercitării mandatului, persoana respectivă trebuie să fie demisă imediat după pronunțarea hotărârii judecătorești. O persoană condamnată penal redobândește dreptul de a ocupa o funcție sau demnitate publică numai după reabilitarea judiciară.”
Este important ca aceasta petitie sa fie semnata cat mai repede de cat mai multi pentru a fi luata in considerare.
Emil Avarvarei Contactați autorul petiției
Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am șters informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general al Uniunii Europene privind protecția datelor (GDPR) solicită un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale, respectiv ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. |