Respectaţi Legea Educaţiei Naţionale la UMF Tg. Mureş!
Quoted post
Ioan Românul (olahul) |
#1670 Re: Re: Lui Ioşca, de la #1660 şi #16652012-04-01 23:54#1665: - Re: Lui Ioşca, de la #1660 şi #1665 Măi Ioşca flăcăule, Eu te credem mai isteţ, dar văd că mintea ta se mişcă aşa ca melcul. Eu nu-s Gyorgye, cum vrei să-mi maghiarizezi tu numele, ci Ioan, tot aşa precum se numea şi acel vrednic fiu al lui Voicu din Hunedoara de acum 600 de ani, Ioan şi nu Janos, precum l-au maghiarizat nemeşii de atunci. Poate ai auzit de Ioan Corvin. Eu am aflat dintr-o lectură cînd eram în cl. a doua, "Ioan Corvin şi corbul". Poate la voi nu mai figura acea lectură în carte, dar era instructivă. Ai dreptate, în mesajul meu m-am cam lăbărţat cu scrisul. Nu mi-am dat sama că scriu pentru un maghiar nătîng, care nu leagă vorbirea nici în limba lui, necum în limba română pe care o urăşte din adîncul sufletului lui de şovinist. Promit că dacă o să mai intervin pe acest forum, o să fiu mai scurt. Rămîn la vorba mea. Oi fi eu prost în felul meu, dar cînd văd alţii mult mai proşti ca mine, aşa cum eşti matale, îmi rîde-n piept inima de bucurie. Am păscut în viaţa mea şi oi şi berbeci ca tine. Te-ai legat ca nătîngul de Gigi Becali. Ai vrea să ai tu inteligenţa din naştere a acestui makedon simpatic, dar poţi să te mai naşti de 1000 de ori şi n-o poţi atinge. Studii academice nu are el, dar are ceva care nu se găseşte pe orice cărare, cu atît mai puţin la tine. Eu n-am făcut decît să-l apăr în faţa unor nătîngi ca tine care l-au atacat ca nemernicii cu un clip video introdus pe net printr-un link pus de alt berbec maghiar care mi-a vorbit urît. Dacă vrei să ştii istoria cea adevărată, iată mi-a adus nepotul meu IONICĂ de la Braşov o revistă de istorie, HISTORIA, nr. 123 din martie 2012 unde scrie pe vreo 20 de pagini istoria glorioasă a unui rege al Ungariei, Matia Corvin, olah pe linie paternă şi ungur pe linie maternă, dovedind că pot convieţui şi românii şi maghiarii, şi prin dragoste, nu numai prin ură. Vei vedea acolo o hartă în care era inclusă şi Oltenia pînă la Dunăre şi Olt. Dacă vrei să-ţi îmbogăţeşti cultura, găseşti articolul şi pe internet. Aşa, ca să nu mai vorbim cu ură. Chiar dacă voi îi ziceţi Hunyady(i) Mathias, el tot Matia Corvin rămîne pentru istorie. Aţi obţinut acel H.G. de la guvernul acesta iresponsabil ca să vă faceţi o linie de învăţămînt în limba maghiară? Foarte bine. Dacă veţi învăţa mai bine medicina, cu atît mai bine. Mă tem însă că nu acesta este scopul, ci aţi făcut-o din ură. Şi atunci e mai grav. Ura naşte ură, s-o ştii de la mine! Şi mai e ceva de care voi nu vreţi să ştiţi: se face o cheltuială dublă pe umerii unei ţări şi aşa sărăcită de o mînă de nemernici printre care se află şi ai voştri. Vă uitaţi cum sunt furate de către străini bogăţiile minerale ale Ardealului: aur, argint, cupru, plumb, uraniu şi alte minereuri şi nu vă pasă. Vi s-a pus pata pe români şi altă ceva nu mai vedeţi. Nu-l luam cînva în seamă pe Funar cu luările lui de poziţie drastice dar am început să-i dau dreptate. Ura vă paşte de 90 de ani, s-a agăţat de voi ca rîia şi nu vă mai dă drumul. Sau, pate că aşa vă convine să se întîmple, asta aţi urmărit, şi vă frecaţi mîinile de bucurie. |
Raspunsuri
Örs |
#1671 Re: Re: Re: Lui Ioşca, de la #1660 şi #16652012-04-02 22:43:25#1670: Ioan Românul (olahul) - Re: Re: Lui Ioşca, de la #1660 şi #1665 Mai prietene Gyorgye, eu ti-am maghiarizat numele pentru ca si tu mi-ai romanizat porecla cu care m-ai apostrofat - asta doar asa, pe principiul paritatii! Hai sa stabilim de la inceput ca nu este vorba de nici o ura, sau cel putin nu mai multa decit aveti voi pe noi. Acel ''Ioan'' de care amintesti, pentru mine este principele Ardealului Hunyadi János, pentru ca el a trait si a simtit ca ''János'' si nu ca ''Ioan'', indiferent de ce origini ar fi avut! Nu stiu de ce trebuie sa-l aperi pe Becali, daca nu cumva esti avocatul lui, are si el calitatile lui, ca orice om, dar nu este un exemplu! Dupa felul in care scrii, observ ca totusi se poate discuta cu tine. Cunosc foarte bine problema cu marele nostru rege Hunyadi Mátyás, zis si Corvin Mátyás, precum si chestia cu Oltenia, etc. Pentru aia tu poti sa-i spui Matia Corvin, el tot regele Ungariei ramine si cam la toate natiile de regula numele suveranilor se traduc. Legat de H.G. , foarte sincer iti spun ca aici te inseli, n-am facut-o din ura, nu stiu cum iti poti inchipui asa ceva si sint convins ca esti de acord ca orice om, indiferent din ce natie ar face parte, invata cel mai usor si mai eficient in limba sa materna! Funar e un bufon patetic, care a jucat un rol cu care a fost insarcinat de unii, de altfel eu l-am intilnit personal la Cluj cind era primar, (eu fiind student) si mi-a facut o impresie buna. Mai prietene, tu tot de ura vorbesti, dar nu te gindesti un pic la faptul ca daca noi ne-am fi urit asa, cum puteam convietui in Ardeal atita amar de vreme ? |
Acest articol a fost șters de către autor (Arata detaliile)
2012-04-03 03:09:04- Date of removal: 2012-04-03
- Motivul eliminării:
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
PEDAGOGII SOLIDARI
791 Creat: 2024-11-23
Suplimentare locuri rezidențiat Farmacie și Medicină Dentară 2024
2381 Creat: 2024-11-18
Lăsați-ne să învățăm! Homeschooling în România
7963 Creat: 2024-10-08
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
17470 Creat: 2023-10-23
Scădere prag minim de promovare a examenului de rezidențiat de la 60% la 59%
170 Creat: 2024-11-21
Majorarea indemnizațiilor de handicap – o necesitate imediată!
2705 Creat: 2024-01-29
Fara camioane in Iasi, intre orele 6:30-8:30 si 16:00-18:00
134 Creat: 2024-11-19
STOP! Reabilitarea infrastructurii rutiere pe coridorul: cartier Tudor Vladimirescu – cartier 22 Decembrie 1989
95 Creat: 2024-11-19
Organizarea sesiunii speciale a examenului de rezidentiat in mai 2025
74 Creat: 2024-11-22
Petiție privind atragerea la răspundere în conformitate cu legislația Republicii Moldova a persoanei cu pseudonimul de pe Tiktok ”Ahuevshîi”- în rusă, la moment- ”PERSONALITATEA”
63 Creat: 2024-11-23
Suplimentare locuri Medicina de Familie - Rezidentiat Medicină 2024
49 Creat: 2024-11-21
Recunoașterea pașaportului ca echivalent juridic al cărții de identitate în România
40 Creat: 2024-11-25
Interzicem TIK TOK in Romania
271 Creat: 2023-03-17
Refacerea referendumului pentru redefinirea familiei
171 Creat: 2024-11-15
no to the death penalty
385 Creat: 2024-11-08
Opriți concedierea asistenților maternali!
317 Creat: 2024-11-13
Adevăr și respect pentru Biserica Greco-Catolică din România
341 Creat: 2024-11-07
Fluidizarea traficului în zona Baciu-Cluj-Napoca prin introducerea de autobuze școlare
459 Creat: 2024-10-18
Dreptate pentru Diana Iovanovici Șoșoacă
8764 Creat: 2024-10-07
Anulare C.N.P. !!! Suntem ființe vi, nu persoane fizice !!
3309 Creat: 2024-07-25