Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
Administratorul special de la Oltchim nu a depus NICIODATA rapoarte lunare de activitate |
#49882 Administratorul special de la Oltchim nu a depus NICIODATA rapoarte lunare de activitate2017-03-12 19:04Administratorul special de la Oltchim nu a depus NICIODATA rapoarte lunare de activitateDeşi se află în procedura insolvenţei de 4 ani, administratorii judiciari şi cel special de la Oltchim nu au depus NICIODATĂ rapoarte lunare de activitate pentru a fi consultate de acţionari şi de opinia publică, la fel cum fac administratorii de la CET Govora. Anul trecut, Corpul de Control al Ministerului Energiei a sesizat Agenţia Naţională de Integritate cu privire la incompatibilitatea în care se afla Bogdan Stănescu: administrator special la Oltchim (societate de stat în insolvenţă), dar şi administrator la Oil Terminal (creditoare a Oltchim). Un prim semn de normalitate la acea dată avea însă să se transforme într-o monstruozitate fără precedent. În august 2016, la câteva zile după ce devenea de notorietate faptul că era plătit… în 14 funcţii la stat, administratorul special al Oltchim, Bogdan Stănescu, îşi înceta mandatul de director general al Direcţiei Generale Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie, unde a fost detaşat din partea Băncii Naţionale a României. Păi unde să mai aibă timp „săracul” de Stănescu să facă rapoartele lunare de activitate ale Oltchim, aşa cum cere legea… |
Raspunsuri
Musafir |
#49892 Re: Administratorul special de la Oltchim nu a depus NICIODATA rapoarte lunare de activitate2017-03-13 15:14:54
CE AU DE ASCUNS CEI TREI CARE AU SPERIAT OLTCHIM, PIPEREA, BALAN, STANESCU?
S-A FURAT UN COMBINAT? S-AU FURAT SALARII SI SALARII COMPENSATORII? S-AU FURAT BANII DE LA CAR? S-AU FURAT BANII DIN COTIZATIILE MEMBRILOR DE SINDICAT? S-AU PLATIT MILIOANE DE EURO ADMINISTRATORILOR JUDICIARI CARE SPUNEAU CA LUCREAZA "PRO BONO"? S-AU PLATIT SUTE DE MII DE EURO ADMNISTRATORULUI SPECIAL? "Deşi se află în procedura insolvenţei de 4 ani, administratorii judiciari şi cel special de la Oltchim nu au depus NICIODATĂ rapoarte lunare de activitate pentru a fi consultate de acţionari şi de opinia publică"
|
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
31281 Creat: 2025-04-22
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
20316 Creat: 2025-04-16
2 zile libere plătite lunar femeilor aflate la ciclu
291 Creat: 2025-04-17
Cersetorul care drogheaza cainii pentru cersit !
217 Creat: 2025-04-18
Renovare Spatiu Verde Neutilizat, Sibiu, Cartierul Resita intr-un loc recreativ
48 Creat: 2025-04-23
Sanctionarea celor care instiga la ura, acte de violenta si crima împotriva animalelor
78 Creat: 2025-04-17
Salvam Dealul Lempes, rezervație naturală în Brasov
385 Creat: 2025-04-18
CEREM DREPTUL LA VIATA PENTRU CAINII DIN ADAPOSTUL PUBLIC TARGU JIU
24461 Creat: 2024-08-16
Petitie pentru permiterea accesului cu caini in mall-uri, magazine, mijloace de transport si in general in toate spatiile publice.
32 Creat: 2025-04-22
Memoriu profesori suplinitori calificați
302 Creat: 2025-02-25
GRATIERE 2025
15626 Creat: 2025-02-03
Restrictionare trafic greu si montarea de limitatoare de viteza in Cartierul Grigorescu Oradea
372 Creat: 2025-04-15
Locuri de parcare dedicate pentru două roți în Sectorul 1!
19 Creat: 2025-04-23
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
1067 Creat: 2020-11-28
LEGALIZATI TUNING-UL AUTO IN ROMANIA
63627 Creat: 2024-06-16
Cetățenia română pentru soțul/soția cetățean străin care locuiește în diaspora
408 Creat: 2025-03-20
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
18600 Creat: 2023-10-23
Vrem un parc și trotuare sigure pentru copiii din zona Șoseaua Cernica – Pantelimon, Ilfov
11 Creat: 2025-04-23
Permiteți accesul câinilor în Iulius Mall și VIVO! Cluj-Napoca - Împreună pentru o comunitate mai prietenoasă cu animalele
503 Creat: 2025-04-09
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
6887 Creat: 2025-02-13