Pentru ca : Citez pe Dana Popescu " Si motivul pentru care ne pasa, din nou: Adrian Stanciu
Desi postarile mele tin constant de domeniul educational de care sunt indragostita, astazi voi vorbi despre un om care mi-a schimbat viata in bine, despre un medic de exceptie. Singurul. Se numeste Adrian Stanciu si pentru cei care nu il cunosc este Medic Pediatru, tocmai demis din functia de Sef de sectie Pediatrie, la spitalul Marie Curie.
Cum arata ziua acestui om? Hm, o stiu prea bine, am alergat innebunita la el si dis-de-dimineata, dar si noaptea, duminica si in timpul saptamanii deopotriva. Si l-am gasit, si ne-a primit si i-a redat copilului meu sanatatea si zambetul. Adica tot ceea ce am eu pe lume. Va spuneam cum arata ziua lui... Dimineata il gasiti in Policlinica spitalului, pe unde i se pune si dumnealui la dispozitie un cabinet si recunoasteti locul dupa marea de oameni stransi de pretutindeni care asteapta rabdatori sa intre la consult. Mai intai intra cei internati ambulatoriu si cu tratamente, dupa care intra toata lumea, fara exceptie si fara nicio conditionare. Imediat dupa aceea il gasiti pe sectie, unde vede fiecare pacient in parte si se ocupa de tot. Iar sectia, ei, e cu totul o alta poveste, parca nu ai fi intr-un spital din Romania... toti iti vorbesc frumos, calm, iti zambesc si te incurajeaza. Oameniii sunt altfel, caci imprumuta din chipul si asemanarea celui care ii ghideaza. Dupa amiaza pana noaptea tarziu, in timpul saptamanii (dar mai putin miercurea) incepe lucrul la cabinet, cu o alta mare de oameni. Iar noaptea, dupa cabinet, raspunde la mailuri. Stiu pentru ca mi s-a raspuns de fiecare data cand am avut o nelamurire.
Cum l-am cunoscut? Disperata, incercasem nenumarati doctori pana la dumnealui, spitale de stat si particulare, pareri si tratamente... Ma invinuiam ca nu stiu ce sa ii fac unui prunc de 4 luni care urla incontinuu. Am ajuns la dumnealui printr-o programare simpla si un mesaj disperat lasat pe telefonul de contact. Era al nu stiu catalea medic si deja imi pierdusem increderea in toti si in toate... Nedormiti de patru luni, l-am rugat sa ne permita sa il inregistram si cu un zambet bland a acceptat. L-a consultat scurt (mult prea scurt dupa gustul meu de atunci), mi-a ascultat cu atentie cuvintele si mi-a pus doua-trei intrebari pentru lamuriri suplimentare (fix cele pe care uitasem sa le spun). Mi-a explicat sumar cateva reactii chimice si mi-a prescris o reteta ciudata (am considerat-o eu), dupa care am plecat. Am cumparat medicamentele, am citit prospectele si m-am ingrozit. O saptamana am refuzat sa ii administrez medicatia. Starile copilului nostru erau din ce in ce mai rele, asa ca am inceput tratamentul. Fix dupa doua zile (asa cum imi si spusese) au inceput primele semne de ameliorare. Copilul meu putea manca, putea zambi. Ce avusese? La varsta de patru saptamani medicul de familie ii prescrisese pentru o usoara roseata in gat un antibiotic, fara pansament gastric si ii distrusese flora intestinala. Iar doctorul Stanciu mi l-a dres, caci asta face. Repara pui de om. Am continuat sa mergem lunar la control si in scurt timp nu am mai avut nicio problema.
De ce il apreciez? Este singurul profesionist pe care il cunosc. Si am vazut destui... copilul nostru a fost tratat si in spitalul Babes, unde nu au vrut sa admita ca are rubeola, vaccinat fiind. I s-a administrat un tratament care i-a fluidificat secretiile mucoase intr-o asemenea masura incat a facut bronsita astmatiforma cu componenta obstructiva. Cu alte cuvinte tusea neincetat, pana varsa, se invinetea la fata si nu putea sta decat in pozitie sezut, cu respiratie intretaiata, vanand fiecare gura de aer. Si de la capat, la fiecare douazeci-treizeci de minute, zi si noapte, alaturi de doctori care continuau acelasi tratament. Doctori care nu stiau ce contin medicamentele, ce reactii produc, medici inconstienti si incompetenti care doreau sa vanda anumite produse farmaceutice. Domnul doctor mi l-a vindecat, din nou.
De ce il stimez? Pentru ca stie si se daruieste. A devenit o raritate sa descoperi un om cu adevarat bun intr-un anumit domeniu in tara noastra. Avem multe spoieli, multe fatade si putine persoane de referinta. Adrian Stanciu este un diagnostician de exceptie. Un om care nu face nimic altceva decat sa salveze vieti. Scepticii vor spune, “Sigur, pe bani.” Consultatia la cabinet costa 100 de lei acum, cu bon fiscal emis de fiecare data (dupa ce timp de multi ani a fost 50 de lei), iar la spital nu stiu sa dea cineva bani. Probabil ca dai, daca vrei. Asistentele de pe sectie (care fac tratamentul ambulatoriu) nu doresc sa primeasca nimic. Da, pe bani, pe niste bani, dar asta nu conditioneaza primirea sau tratarea copilului. Si acum, sa vedem, de cate ori oare ati primit bon fiscal de la dentist sau ginecolog? Rareori.
De ce il indrageste copilul meu? Pentru ca il simte. Copiii simt. Stie ca il va face bine. Asa cum o stiu si eu. Face parte din gandurile mele de recunostinta si din rugaciunile mele de a-l tine Dumnezeu sanatos sa ne insanatoseasca pruncii.
Porecla mea la serviciu este “Butterfly” – eu chiar cred in povestile cu sfarsit fericit si in visele care devin realitate. Si, la urma urmei, nu mai invatam nicicand din trecut? Cand ne vom potoli? Cand vom lasa locul adevaratelor valori? Cand vom termina cu politizarea? Chiar sa ajungem sa fim tratati de imbecili? Doctorul Stanciu nu va cere niciodata ajutor. De ce ar face-o? E obisnuit sa ajute, sa isi faca meseria, nu sa ceara ajutor. E de datoria noastra sa facem ACUM ceva pentru dumnealui. Pasivitatea in sine este o forma de raspuns. Ca nu ne pasa. Mie, de data asta, chiar imi pasa. Voua?"

#407: -  

 Mare adevar