Regimul juridic aplicabil creanţelor salariale potrivit dispoziţiilor Convenţiei OIM nr. 173 (1992)

a) Fiind mai cuprinzătoare decât instrumentele corespondente ale Uniunii Europene, Convenţia nr. 173 (1992) se aplică tuturor lucrătorilor salariaţi şi tuturor ramurilor de activitate.

b) Pot fi excluse din sfera de aplicare anumite categorii determinate de lucrători, în special agenţii publici, datorită naturii specifice a relaţiei lor de muncă sau dacă acestora li se acordă alte garanţii de natură să le oferă o protecţie echivalentă cu cea instituită de termenii Convenţiei OIM (art. 4 pct. 2).

c) Convenţia reglementează ambele modalităţi de realizare a protecţiei salariaţilor cu privire la creanţele acestora asupra angajatorului – în caz de insolvabilitate – respectiv:
• instituirea unui privilegiu cu privire la creanţele salariaţilor;
• constituirea unei instituţii de garantare a creanţelor salariaţilor.

Astfel: În cazul protecţiei creanţelor salariale pe calea unui privilegiu se urmăreşte ca plata să se realizeze cu prioritate din activele angajatorului insolvabil, înaintea oricăror alţi creditori ai acestuia.

Rezultă că, prevederile Convenţiei acordă creanţelor salariale calitatea de creanţe privilegiate, instituind astfel o ordine de priorităţi cu privire la plata acestora.

Convenţia cuprinde o enumerare enunţiativă a creanţelor salariale ce vor fi acoperite de către angajator având caracter de creanţe privilegiate, corespunzătoare:
• salariilor aferente unei perioade determinate, ce nu poate fi mai mică de 3 luni, anterioare momentului intervenţiei insolvabilităţii sau încetării raportului de muncă;
• concediilor plătite datorate ca rezultat al muncii efectuate în cursul anului în care a intervenit insolvabilitatea sau încetarea raportului de muncă precum şi anului precedent;
• sumelor datorate pentru alte concedii plătite aferente unei perioade determinate, ce nu poate fi mai mică de 3 luni, anterioare momentului intervenţiei insolvabilităţii sau încetării raportului de muncă;
• indemnizaţiilor datorate salariaţilor cu prilejul încetării raportului de muncă.

În scopul asigurării unui nivel minim de protecţie a salariaţilor, Convenţia recunoaşte posibilitatea de a limita sfera privilegiului creanţelor salariaţilor la o sumă prescrisă care, însă, nu trebuie să fie inferioară unui prag acceptabil din punct de vedere social.

În acelaşi sens, Convenţia instituie obligaţia pentru statele care ratifică documentul internaţional de a plasa creanţele salariaţilor la un rang de privilegiu superior majorităţii celorlalte creanţe privilegiate şi, cu prioritate, înaintea creanţelor statului.