Abuzurile din Romania trec oceanul
Quoted post
MARLANUL |
#24670 DEMISIA PINOCHIO !!!!2014-01-13 14:08Vă mai aduceţi aminte cine scotea acest strigăt de opresat revoltat: „Jandarmilor li s-a spus că, astăzi, va fi o lovitură de stat. Li s-a dat muniţie. Fac un apel să înţeleagă că nu trebuie să facă ceea ce le spune Băsescu, aşa cum n-au făcut nici când le-a spus Ceauşescu să tragă în oameni. Este foarte grav ce se întâmplă. Credem în continuare că democraţia poate fi salvată. Ne aflăm într-un moment prin care România n-a mai trecut din decembrie '89. Uitaţi-vă câţi jandarmi sunt aici. Ca să ce? Să se lupte cu poporul român? Şi ei fac parte din poporul român"? Era Victor Ponta, în timpul marelui marş sindical din noiembrie 2010. Cu tricolorul legat la gât şi Marian Vanghelie făcându-i drum, mergea spre Palatul Parlamentului împreună cu „poporul”, oprindu-se cât să amplifice, în faţa camerelor de filmat, minciuna despre „glonţul pe ţeavă” şi să incite mulţimea care s-ar fi aflat în pericol de moarte. Scriam, atunci, că lui Victor Ponta i-ar fi plăcut să vadă sânge. Era singura explicaţie plauzibilă pentru încercarea sa de a-i instiga pe protestatari împotriva forţelor de ordine, o baltă de sânge pe asfalt transformând mitingul într-o nouă revoluţie, care i-ar fi schimbat, fulgerător, destinul şefului PSD. L-ar fi propulsat la Putere ca "liderul din mulţime", contopit cu victimele prin ADN-ul căzut în stradă şi Victor Ponta şi-ar fi lins, tacticos, degetele pline de hemoglobină. Trei ani mai târziu, în noiembrie 2013, acelaşi personaj vorbeşte din funcţia de prim-minstru. Despre protestul de la Pungeşti, unde 200 de jandarmi au fost trimişi împotriva a tot atâţia ţărani înşiraţi pe marginea unui drum, majoritatea bătrâni şi femei, care nu vor ca Chevron să extragă gaze de şist, în ograda lor: „Am înţeles cât timp lucrurile nu blochează circulaţia, nu se blochează drumuri naţionale, e în regulă, dar după aia ce facem ? E anarhie. Deci, eu ii susţin pe jandarmi, m-au informat şi cred că, în conformitate cu legea, trebuie să acţioneze”. A doua zi, vineri, în şedinţa de guvern, după ce opozanţii proiectului Roşia Montană au spart (gest reprobabil n.n.) luneta maşinii ministrului Culturii: „Există o linie roşie peste care nu accept să se treacă. Colegul nostru, domnul Barbu, a fost agresat. Nu e vorba de domnia sa, că e bărbat, rezistă, e vorba de faptul că nu ne întoarcem la anii '30, când îşi făceau legionarii de cap pe străzile Bucureştiului. Jandarmii au procedat foarte bine, foarte elegant, dar în momentul în care se trece linia roşie şi vorbim de agresiuni, ameninţări, blocarea unor drumuri, aveţi din partea mea mandat foarte clar de intervenţie conform legii”. În aceeaşi zi, seara, după şedinţa USL: „Am cerut ministerului de Interne, reprezentanţilor statului să ia masuri foarte decise şi foarte dure dacă e vorba de violenţe, de agresiuni, perturbare a bunei funcţionari a societăţii. Nu voi avea niciun fel de ezitare, am sprijinul USL în acest sens. Violenţa şi anarhie, nu!”. I s-a schimbat radical optica dlui Ponta. Nu mai vede în stradă şi pe mirişte „poporul”, ci grupuri mici, anarhiste şi legionare, care, finanţate de duşmanii României, s-ar opune progresului ţării. Protestul lor, aşadar, nici nu ar fi îndreptăţit. Manipulează însă ca şi acum trei ani. Exacerbează un incident izolat, singurul în peste o lună de manifestaţii, pentru a induce opiniei publice ideea că protestatarii sunt violenţi şi folosirea forţei împotriva lor - inclusiv împotriva bătrânilor ţărani, care, apărându-şi drepturile, au blocat o proprietate privată - s-ar justifica pe deplin. Aşadar, dl Ponta încă mai vrea sânge. Nu mai are unde se cocoţa, dar nişte bastoane peste guri şi spinări, mai multe capete de manifestanţi sparte ar arăta ţării întregi cine este şeful, intensificând gustul puterii care-i provoacă atâta plăcere. Cum dl Ponta pune atâta accent pe forţă când se confruntă cu „minorităţi” paşnice, mă întreb ce ordin va da dacă oamenii vor ieşi în stradă, ca la revoluţie. Rodica Ciobanu este senior editor al ziarului Gândul |
Raspunsuri
ciucurelrebel |
#24719 Re: DEMISIA PINOCHIO !!!!2014-01-13 14:41:23#24670: MARLANUL - DEMISIA PINOCHIO !!!! din fericire exista si ziaristi cu capul pe umeri si cu curaj de a spune lucrurilor pe nume ... dar cum sa faci sa vibreze coarda sensibila a ratiunii cu o biata harpa in vacarmul trompetelor si al tropaitului de copite al turmei innebunite si dezorientate de falsii muzicieni ??? |
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
GRATIERE 2025
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Stop abuzurilor din partea autorităților locale!!!
1032 Creat: 2025-04-12
#FacemFilmAcasă
1195 Creat: 2025-02-25
GRATIERE 2025
15365 Creat: 2025-02-03
Contestarea deciziei anulării listelor cu bursie din semestul doi, anul universitar 2024-2025 în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza
763 Creat: 2025-04-08
Permiteți accesul câinilor în Iulius Mall și VIVO! Cluj-Napoca - Împreună pentru o comunitate mai prietenoasă cu animalele
419 Creat: 2025-04-09
Petiție Națională pentru Reabilitarea Esteticii Politice: Cerința Minimei Demnități Vestimentare la Candidații Prezidențiali din România
233 Creat: 2025-04-07
Transport public in Zona Drumul Gura Calitei-Drumul Gura Ariesului-Victor Brouner
467 Creat: 2025-03-28
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
6805 Creat: 2025-02-13
Intoarcerea Dnei Iulia
197 Creat: 2025-04-08
STOP FURTULUI DE IDENTITATE / FĂRĂ CORUPȚIE SPIRITUALĂ
159 Creat: 2025-04-10
Energie electrica fara intreruperi - Loc. Tuzla
102 Creat: 2025-04-09
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
18566 Creat: 2023-10-23
Petiție împotriva cardului național de identitate cu cip
131 Creat: 2025-04-06
Trăim cu urșii, murim cu indiferența!
1508 Creat: 2025-03-31
Petiție împotriva abuzurilor comise de agenții imobiliari
76 Creat: 2025-03-30
Înființare ”Creșa de vară” Tunari/Dimieni
63 Creat: 2025-04-09
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
959 Creat: 2020-11-28
Inregistrari cursuri CECCAR
116 Creat: 2025-04-03
Salvăm Casa Dinu Lipatti
1970 Creat: 2025-03-20
Petiție pentru Anularea Autonomiei Găgăuziei și Consolidarea Unității Naționale
893 Creat: 2025-03-30